Medicul Flavia Groșan a reacționat după imaginile șocante cu pacienți evacuați din spitalul Foișor, pentru ca acesta să devină unitate medicală covid-19.
După evenimentele care au scandalizat pe toată lumea, oamenii au ieșit în stradă, iar multe personaje publice și-au exprimat părerea despre cele petrecute la spitalul Foișor.
Printre aceste personaje se află și medicul pneumolog Flavia Groșan, cunoscută pentru metodele sale neconvențiale de tratare ale bolii covid-19.
”Simt ca devin superficială. În fond, pe mine nu Covidul m-a confirmat. Prietenul meu este cireașa de pe tort. Pe mine m-au consacrat subtilitățile pneumologiei. Rețineți, nu ghidurile. Subtilitățile. Amin. PS Chiar este interesant ce se întâmplă acum în București… Nu se sesizează nimeni?”, a scris Flavia Groșan.
Medicul a tratat mai multe cazuri covid-19 cu o schemă de tratament gândită de ea. Flavia Groșan s-a lăudat cu rezultate extraordinare, deși există multe voci din spațiul public și medicină care o contestă.
Ea a mai scris că vrea să vadă memoriul scris al cadrelor medicale de la Foișor care se opun desfințării spitalului. De asemenea, medicul a mai întrebat pe pagina de Facebook dacă nu se sesizează nimeni cu privire la ce se întâmplă în București.
Monica Pop a vorbit despre tratamentul propus de Flavia Groșan, lăudând rezultatele obținute. Colegiu Medicilor s-a autosesizat după ce dr. Groșan a susținut că tratamentul ei face minune și schema este compusă din medicamente ieftine. În schimb, Monica Pop spune că este o schemă de tratament bine adaptată.
”Mi se pare o schemă de tratament foarte bine adaptată şi este foarte asemănătoare cu ceea ce folosește domnul doctor Alexie în Statele Unite. Sunt convinsă că bolnavii dacă era o asimptomatici nu ar fi ajuns la cabinetul medicului pentru că nu aveau de ce, iar ceilalți probabil că nu au ajuns la ATI pentru că există doamna doctor. Mie mi se pare absolut extraordinar ceea ce face. Schema de tratament nu este atipică, este o schemă de tratament foarte asemănătoare cu ceea ce fac ceilalţi colegi.
Numai că există niște atitudini pe care eu nu le înțeleg, care vin fie de la ziarişti, sau de la colegi medici. Eu nu am auzit până acum să facă o reclamație un medic împotriva altui medic, doar dacă s-au bătut sau dacă au avut atitudine unul față de altul. Eu nu am mai auzit așa ceva. Eu știu că reclamațiile la Colegiul Medicilor se fac de către pacienții nemulțumiți, și nici întru în caz de către un mediu”, a spus medicul Monica Pop.