Preotul Sorin Grecu, omul care, acum fix 34 de ani, l-a pus la pământ pe Lenin. Povestea dărâmării statuii de la Casa Presei

Pe 3 martie 1990, a început dărâmarea statuii care îl reprezenta pe Lenin, situată în fața Casei Presei, fosta Casă a Scânteii în perioada comunistă. Demolarea a durat trei zile și a fost înfăptuită la ințiativa unui tânăr preot anticomunist, Sorin Grecu, ajutat în mod determinant de un macaragiu, Gheorghe Gavrilescu, de la Uzinele „Tractorul Brașov”, care a venit voluntar în București pentru această acțiune.

Un prilej, iată de a aminti această poveste, una din atâtea care s-au petrecut în acea perioadă de imediat de după revoluția din Decembrie 1989, când societatea românească încerca, în toate chipurile, să scape de tot ce amintea de regimul comunist, dictatorial al cuplului Nicolae și Elena Ceaușescu.

Satuia lui Lenin a inspirat lucrarea „Hydra”, scndalul recent de la Iași

Prilej de evocare, în legătură directă cu acest subiect, îl constituie și scandalul de luna trecută, iscat de lucrarea „Hydra” a sculptorului Costin Ioniță, expusă în Piața Voievozilor din Iași. Statuia, care reprezintă trupul decapitat al lui Lenin, copie a statuii liderului revoluției bolșevice de la 1917 din fața Casa Scânteii, ar reprezenta, potrivit artistului,  „clasa politică românească actuală”.

Lucrarea a stârnit, însă, valuri de mânie în rândul locuitorilor Iașiului, care au spus că este diavolească. De altfel, artistul Costin Ioniță, a mai realizat, în timp, lucrări în care personaje biblice, inclusiv o reprezentare a Maicii Domnului, înfățișată, într-o altă lucrare a sa, într-o viziune erotică, batojocoritoare.

Primăria Capitalei i-a interzis să-l dărâme pe Lenin. În replică, preotul a intrat în greva foamei

Sorin Grecu, tânăr preot pe atunci, a devenit, prin acțiunea sa cutezătoare, protagonistul uneia din cel multe povești născute și derivate a evenimentelor din decembrie 89. O poveste pe care cronicarii, în special cei care au fost contemporani cu acele vremuri și care, mai mult, au participat la ele, sunt datori să le facă cunoscute tinerelor generații, să ducă mai departe memoria acelor oameni curajoși și plini de idealuri, care au schimbat cursul istoriei României.

VEZI ȘI:

Clădirea din comunism care va fi readusă la viață în București: ‘Construită pe vremea lui Ceaușescu’. Sala va avea 10.000 de locuri

Bibeloul peşte din perioada comunismului se cumpără cu sute de lei de pe internet. Sigur îl mai găseşti prin vechile biblioteci

Sorin Grecu, născut în 1961, la Câmpu Lung, și decedat în 2022, la Chealsea, Londra, tânăr preot de țară, la momentul Revoluției, a venit în București, la sfârșitul lunii februarie 1990 și a făcut o solicitare la Primăria Capitalei de demolare a statuii lui Lenin, de dimenisuni impresinonante, montată pe un soclu imens la capătul aleii care pornea din fața fostei Case a Scânteii, spre Piața Scânteii, Presei, acum.

Primăria i-a refuzat cererea, iar preotul a intrat imediat în greva foamei, inatalându-se chiar la baza impunătoarei statui.

Istoria statuii. Din două propuneri, una a fost transformată în „I.L. Caragiale”

În treacăt fie spus, statuia, înaltă de nouă metri, din care șase, Lenin propriu-zis, a fost opera sculptorului Constantin Baraschi, care a câștigat un concurs organizat la inițiativa partidului Muncitoresc Român, percursorul Partidului Comunist Român, concurs prilejuit de construirea Combinatului Poligrafic „Casa Scânteii”, popular, „Casa Scânteii”. Statuia a fost instalată, cu fast proletcultist, pe 21 aprilie 1960.

De menționat că, inițial, o satuie reprezentându-l pe Lenin, menită să fie ridicată în acel loc, mai sus pomenit, fusese realizată de sculptorul Boris Caragea, dar, după finalizare, această variantă a fost respinsă, pe motiv că Lenin avea în ținută, elemente de inspirație burgheză. Și, de notat, ca fapt inedit, că statuia lui Baraschi a fost decapitată, capul lui Lenin fiind înlocuit cu cel care îl reprezanta pe Ion Luca Caragiale, noua lucrare fiind amplastă, ulterior, într-o piațetă de pe strada Maria Rosetti.

Ca să-și atingă scopul, Sorin Grecu intră în greva foamei

Însuflețit de un spirit anticomunist aprig, cu o cultură a trecutului înaintașilor săi, în ale bisericii ortodoxe, victime ale cruntei opresiuni comunuiste, Sorin Grecu a pornit singur războiul său împotriva poate a celui mai evident și trufaș simbol al bolșevismului, ideologie care a fost cauz unei lungi perioade din istoria țării, în care poporul român și-a pierdut libertatea sub regimul comunist adus și impus de URSS.

Odată ce conducerea Primăriei Generale a Capitalei a respins cererea de demolare a stauii lui Lenin, tânărul preot, deloc descurajat, ba, dimpotrivă, mai aprig, mai înverșunat, s-a declarat în greva foamei, recurgând la acest gest suprem, o formă de protest care pune în pericol pe cel care o alege în lupta sa pentru o idee, pentru un scop, pentru a întării și consființii și în acest fel victoria Revoluției din decembrie 1989.

Autorul acestor rânduri, precizează, că această abordare a poveștii de acum mai bine de trei decenii, încearcă să conserve și să exprime ceea ce ce credeau și felul în care gândeau oamenii atunci, fără a avea nici cea mai mică idee despre subteranele evenimentelor din decembrie 1989 și din perioada imediat următoare și, cu atât mai puțin, despre evoluția ulterioară a istoriei, a societății românești.

VEZI ȘI:

Meseria care era cel mai bine plătită în perioada comunismului. Ce salarii se câștigau

Cum se acordau creditele pentru locuințe în timpul comunismului. Ce condiții trebuia să îndeplinești

Ion Iliescu s-a opus vehement ca Lenin să fie dat jos de pe soclu

Ei, bine, gestul preotului Sorin Grecu a făcu vâlvă imediat, fiind făcut cunoscut țării întregi și aceasta, evident, și pentru că, la acel moment, majoritatea ziarelor și publicațiilor mai vechi, dar cu suflu nou, sau cele nou înființate, își aveau redacțiile în marea Casă a Presei Libere, cum era denumită la acea vreme.

Presiunea asupra autorităților era din ce în ce mai mare. S-a vorbit atunci, că unul din cei care se opuneau vehement demolării statuii lui Lenin, a fost însuși nou instalatul președinte al țării, încă neales prin vot de popor, dar emanat al Revoluției, după cum el însuși s-a numit la acea vreme. Este vorba, desivgur, de Ion Iliescu, fost nomenclaturist comunist în regimul comunist al lui Nicolae Ceaușescu, fals dizident, ulterior dovedit ca făcând parte dintr-un complot extern bine pus la punct de înlăturare a lui Ceaușescu și a P.C.R.

Lui Sorin Grecu i se alătură un macargiu din Brașov, primul oraș anticomunist

Emoția încă vie din timpul evenimentelor din decembrie, abia trecut, avântul pe care societatea, și oamenii îl luaseră împotriva a orice era de sorginte comunistă, avânt relatat la foc continuu și propagat de noua presă liberă, i-a determinat pe cei de la Pimărie, desigur cu aprobarea mai marilor, să aprobe demolarea.

Între timp, preotului Grecu i se alăturase în mod voluntar și mânat de același spirit și dorință de luptă împotriva a tot ceea ce era comunist, Gheorghe Gavrilescu, un macaragiu din Brașov, de la Uzina „Tractorul Brașov”, întreprindere fanion a vechii indiustrii românești, acum lichidată. Din Brașov, așadar, oraș deja martir, intrat în istoria modernă a țării ca primna localitate din perioada comunistă în care locuitorii s-au revoltat și au protestat pe străzi împotriva lui Nicolae Ceaușescu și a Partidului Comunist, în noiembrie 1987.

Și ca să spunem totul, până la capăt, căci faptul merită pomenirea de către posteritate, tot în Brașov s-a consumnat și gestul tragic, de un eroism rar, al lui Liviu Babeș, brașoveanul care pe 2 martie 1989 și-a dat foc pe schiuri, pe pârtia Bradul, în semn de protest împotriva regimului comunist, gest în urma căruia a murit.

Greu de dărîmat

Având acum și sprijin logistic, Sorin Grecu, în ziua de 3 martie, s-a apucat de demolarea statuii, sub privirile și încurajările  a sute de susținători, dar și sub supravegherea polițiștilor, vechii milițieni, și în prezența zecilor de ziariști de presă scrisă ori trimiși ai încă singurei televiziuni din țară, cea națională, redenumită, imediat după deecembrie, televizunea Română Liberă.

Macaragiul Gavrilescu, ajutat de preot și de alți bărbați care li s-au alăturat, au petrecut în jurul gâtului de bronz al lui Lenin, lațul unei gașe, acel cablu multifilar și extrem de rezistent, folosit în uzine și pe șantiere pentru ridicarea, cu ajutorul macaralelor, a greutăților de tone și zeci de tone. Și au încercat să ridice statuia. Au realizat, însă, că nu le va fi așa ușor pe cât se așteptaseră.

Înlăturat de pe soclu, Lenin a fost dus la Mogoșoaia. I s-a alăturat, Petru Groza

Operațiunea a fost extrem de dificilă, pentru că statuia era realizată din bronz masiv fiind ranforsat cu drugi de oțel. Smulgerea de pe soclu a durat trei zile. Pe 6 martie uriașa stauie a lui Lenin a fost dată jos, încărcată într-un camion și dusă în parcul de la Palatul Mogoșoaia, și dosită după un gard de cărămidă roșie, cum intri în complex, în dreapta, la 30 de metri de intrare. A zăcut acolo vreme de 20 de ani, alături de statuia, tot de bronz și ea, care îl reprezenta pe Petru Groza, șeful primului guvern comunist al României după venirea comuniștilor la putere, la doi ani după cel de-al Doilea Război Mondial. Instalat, iată coincidență, pe 6 martie 1945.

Petru Groza, statuie de bronz, a fost dat jos tot de macaragiul Gavrilescu

Statuia lui Petru Groza, mare șie ea, dar nu uriașă ca cea a lui Lenin, era instalată pe un soclu situat lângă Universitatea de Medicină și Farmacie București și Spitalul Municipal. Imediat după ce lenin a fost înlăturat de pe soclu acelși macargiu, Gheorghe Gavrilescu, i-a vebit de hac demntiarului comunist turnat în bronz. Gavrilescu,  un om tenace, după cum a demonstrat, dar și un oponent al noii puteri instalate, care dădea duvadă de opacitate și rezistență la instituirea principiilor democratice occidentale. Gavrilescu, măcinat de această luptă, a căzut, în următorii ani într-o cruntă depresie, sinucigându-se, de altfel, pe 22 februarie 1994. Altă stranie alăturare de date.

Revenind la locul unde au fost duse și depozitate, în aer liber, altminteri, cele două statui, trebuie spus, acestea au fost ridicate și mutate de acolo, după 20 de ani, într-un loc ținut secret de Poliția Capitalei. Vom relata despre acest fapt, cât de curând,  într-un alt reportaj Playtech Știri.

Hărțuit de autorități, Sorin Grecu a emigrat în Anglia, unde și-a înființat propria parohie ortodoxă

Povestea demolării statuii lui Lenin de pe soclul de la Casa Scânteii are și o continuare, legată de biografia celui care a cauzat-o. Preotul Sorin Grecu.

Și asta, într-o notă dramatică. Inițiativa sa încununată de succes i-a adus, nu doar notorietatea și aprecierea concetățenilor aflați în același gând și simțire cu el, ci și neplăceri, șicane din partea autorităților. Sub diferite aspecte, fapt care l-au afectat atât personal, pe el și familia sa, cât și din perspectiva misiunii sale preoțești.

Astfel, doi ani mai târziu, preotul Sorin Grecu a emigrat în Regatul Unit al Marii Britanii. În 1993 a înființat la Londra o parohie ortodoxă, lăcașul funcționând timp de doi ani în Ilford, oraș din apropierea Londrei. După care parohia s-a mutat în Chelsea, într-o clădire a Crucii Roșii Britanice. Din 1997 până în 2012, slujbele au fost săvârșite împreuna cu preoți din biserica greacă din East Ham, cartier al Londrei. La înființarea sa, în 1993, parohia a primit numele “Sfântul Apostol Pavel”, iar din luna august 2012, când IPS Iosif Pop, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale, a dăruit Sfântul Antimis, Hramul bisericii a devenit al “Sfântului Apostol Pavel și al Tuturor Sfinților Români”.

Părintele Sorin Grecu s-a stins pe 7 ianuraie 2022, potrivit apropiaților, răpus de Covid. Președintele Klaus Iohannis i-a conferit părintelui Sorin Grecu, post-mortem, Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler.

La 30 mai 2016, în exact același loc a fost amplasat, în mod simbolic, o statuie închinată eroilor rezistenței anticomuniste din România. Mai exact, Monumentul Luptei Anticomuniste, supranumit „Aripi”, lucrare  a artistului Mihai Buculei.

De menționat că cele mai bune fotografii din timpul demolării statuii lui Lenin, în 1990, au fost făcute de Dinu Lazăr, unul din cei mai buni fotografi ai țării, absolvent al facultății de Imagine, din cadrul UANTC, IATC în perioada comunistă.

SURA FOTO: Fotografii: Dinu Lazăr și AGERPRES