16 mai 2024 | 09:54

Pensie pe caz de boală 2024. Cine o primeşte şi actele necesare pentru dosar

News
Pensie pe caz de boală 2024. Cine o primeşte şi actele necesare pentru dosar
Pensia se acordă în conformitate cu Legea 360/2023

În România, în conformitate cu legislația muncii și în baza noii legi a pensiilor, o anumită categorie de români pot primi pensie pe caz de boală în 2024. În baza acestor cadre legale, se specifică și cine o primeşte şi care sunt actele necesare pentru dosar.

Pensie pe caz de boală 2024

După cum bine se știe, anul trecut parlamentarii români au votat noua lege a pensiilor, în baza căreia se stabilește în mod clar cine sunt potențialii beneficiari și a unor sume aferente pensiei pe caz de boală.

Cunoscută sub numele de pensie de invaliditate, această pensie se acordă în conformitate cu Legea 360/2023, dar numai în anumite condiții.

În acest caz vorbim de acele persoane care din motive medicale nu mai pot activa în câmpul muncii, iar legea stabilește care sunt bolile pentru care te poți pensiona pe caz de boală, și aici este vorba de accidentele de muncă, boli profesionale, constatate conform legislației în vigoare.

În această categorie mai sunt incluse și alte accidente sau boli care se constată căp nu au o legătură directă cu munca prestată de viitorul beneficiar.

Cine o primeşte pensie pe caz de boală în 2024

Așa cum spuneam, viitorii beneficiari ai unei pensii pe caz de boală sunt încadrați în Legea 360/2023.

Acestea sunt persoanele care au realizat, până la momentul constatării invalidității, stagii de cotizare de contribuție la fondul public de pensii, dar care nu au îndeplinit vârsta stabilită de lege pentru pensionare și a căror capacitate de muncă este diminuată de accidentele de muncă, bolile profesionale și celelalte situații deja menționate.

Conform cadrului legal, la calcularea pensiei de invaliditate se iau în considerare perioada în care aceste persoane au avut calitatea de asigurat, începuând cu 1 ianuarie 2018. Același cadru legal stabilește și care sunt cele trei grade de invaliditate, după cum urmează:

  • Gradul I – caracterizată prin pierderea totală a capacităţii de muncă şi a capacităţii de autoîngrijire;
  • Gradul II – caracterizată prin pierderea totală a capacităţii de muncă, cu păstrarea capacităţii de autoîngrijire;
  • Gradul III – caracterizată prin pierderea a cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, persoana putând să presteze o activitate profesională, corespunzătoare a cel mult jumătate din timpul normal de muncă.

Care sunt actele necesare pentru dosar

În baza acestor criterii de invaliditate, legea precizează în mod concret și ce acte ai nevoie pentru dosarul de pensie pe caz de boală. În afară de actele necesare la ieșirea la pensie, în mod normal, viitorii beneficiari ai pensiilor pe caz de boală vor mai adăuga și alte documente care să certifice în mod corect gradul de invaliditate, pe lângă o cerere-tip atașată la dosar, după cum urmează:

  • carnetul de muncă (original şi copie);
  • carnetul de muncă pentru membrii CAP (original și copie);
  • carnetul de asigurări sociale pentru agricultori (original și copie);
  • alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă realizată;
  • actele de stare civilă: buletin de identitate sau carte de identitate, certificat de naştere şi de căsătorie, (original şi copie);
  • livretul militar (original şi copie);
  • diploma de absolvire a învăţământului universitar (original şi copie) şi adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ superior din care să rezulte durata normală, perioada efectuării studiilor şi faptul că acestea au fost urmate la zi;
  • dovada echivalării de către statul român a cursurilor desfăşurate în cadrul unor instituţii de învăţământ universitar din străinătate;
  • adeverinţă privind sporurile cu caracter permanent reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă, în original;
  • adeverinţă privind încadrarea activităţii în fostele grupe I şi/sau II de muncă, în condiţii deosebite și speciale, în original, dacă este cazul;
  • procura specială pentru mandatar (original și copie);
  • acte pentru dovedirea calităţii de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, şi/sau al Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din Decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
  • alte acte întocmite potrivit prevederilor legale prin care se dovedesc elemente necesare stabilirii drepturilor de pensie (de ex. Certificatul de încadrare în grad de handicap); decizia medicală asupra capacităţii de muncă (original);
  • adeverinţa din care să rezulte data încetării plăţii indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă/copia ultimului certificat de concediu medical sau, după caz, adeverinţă din care să rezulte data încetării calităţii de asigurat (original);
  • copie a formularului pentru înregistrarea accidentului de muncă (FIAM) sau copie a fişei de declarare a cazului de boală profesională BP2 pentru accident de muncă, respectiv boală profesională, unde este cazul.
Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în a doua zi de Crăciun pentru a-ți merge bine tot anul
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
VIDEO Imagini filmate în avionul Azerbaijan Airlines, chiar înainte de prăbușire. 29 de oameni au supraviețuit
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Prinși în fapt! Ei formează cel mai nou cuplu din lumea mondenă. Au fost fotografiați împreună, în ipostaze tandre prin oraș! Avem imaginile!
Unica.ro
Banii în numerar, un pericol. Greșelile pe care le fac românii
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Am pierdut cel mai mare actor din toate timpurile. A fost unic. Niciodată nu va fi uitat
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
TRADIȚII în a DOUA ZI de CRĂCIUN! E INTERZIS ASTĂZI
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro