29 dec. 2021 | 11:13

Partidul lui Dan Voiculescu nu va primi bani de la stat. CCR explică decizia luată

Politică
Partidul lui Dan Voiculescu nu va primi bani de la stat. CCR explică decizia luată
Dan Voiculescu nu primește bani de la stat

Celebrul milionar român, Dan Voiculescu, după ce a predat frâiele concernului media fiicei sale, a decis că este cazul să revină în politică. Partidul său, PPU-SL, are în acest moment doar patru parlamentari, toți pe listele PSD, ceea ce nu face partidul condus de Voiculescu un candidat la banii dați de stat, conform legii electorale în vigoare. Decizia a fost dată de CCR, aducând și justificările de rigoare.

Dan Voiculescu nu primește bani de la stat

Deși în trecut mult mai prezent pe scena politică românească, Dan Voiculescu avea să treacă prin mai multe situații cu iz de scandal, situații ce i-au adus și o decizie de cel puțin 10 ani de închisoare, dar din care făcea doar trei, fiind eliberat, în dosarul ICA. Eliberarea venea în 2017, an în care PSD-ul era cel mai puternic partid din România.

Cu rare apariții media, după eliberare, Dan Voiculescu s-a ocupat, din umbră, de formațiunea sa politică, PPU-SL, care a avut aspirații mari, dar rezultwte infime la alegerile parlamentare. În 2020, Dan Voiculescu decide să se alieze cu PSD, ajungând astfel să aibă patru portofolii parlamentare, dar pe listele PSD.

Conform legislației electorale, partidele din România, în funcție de numărul de portofolii parlamentare, primesc anumite sume din partea statului român, dar condiția este să existe totuși un număr minim ridicat de parlamentari.

Așa se face că Dan Voiculescu și PPU-SL, conform deciziei CCR, nu va putea primi banii doriți de la stat, datorită numărului mic de parlametari.

„În logica Legii nr.334/2006, bugetul anual acordat partidelor politice se împarte partidelor politice proporţional cu numărul de voturi primite la alegerile parlamentare, respectiv media voturilor valabil exprimate pentru Camera Deputaţilor şi Senat, dacă au realizat pragul electoral.

Cu alte cuvinte, este necesar ca partidul politic respectiv să fi participat în alegeri şi să fi realizat pragul electoral. Aceasta reprezintă regula generală în materia finanţării partidelor politice care sunt reprezentate în Parlament.”, se spun în justificarea deciziei CCR.

Acuzațiile, scandalul, și cei trei ani de închisoare

Dan Voiculescu, devenit cunoscut prin intermediul blocului media, Intact, prin care lansa Antena 1, Antena 2, și ulterior Antena 3, lua decizia de a se implica și în politica românească, devenind un acerb critic al regimului de atunci, condus de Ion Iliescu.

Dar vine momentul 2014 și scandalul de proporții în care numele mogulului de presă apare insistent. Dan Voiculescu era acuzat de procurori în dosarul ICA, acesta fiind direct implicat în privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA)

Astfel că, în 2014, Dan Voiculescu primea o pedeapsă de 10 ani de închisoare în acest dosar, alături de alte câteva persoane, direct implicate în dosarul ICA.

În afară de sentința de închisoare, Curtea de Apel București confisca imobilele posturilor de televiziune Antena 1 și Antena 3 ale grupului media fondat de omul de afaceri Dan Voiculescu.

Confisca și cele peste 29.000 de metri pătrați de teren în care funcționa Institutul de Cercetări Alimentare București (ICA). De asemenea, instanța a decis blocarea conturilor lui Dan Voiculescu în vederea recuperării prejudiciului și punea sechestru pe casa acestuia situată în cartierul bucureștean Bulevardul Kiseleff nr. 1.

Parteneri
Ce monedă trebuie să ai în buzunar, în noaptea de Revelion. Îți va aduce noroc
Redactia.ro
Testul IQ pentru genii și cei cu privire de vultur. Doar 1% dintre oameni găsesc pisica în 5 secunde!
Click.ro
Ce este Sindromul Kessler, dezastrul spațial care ar putea fi imposibil de oprit. Ar avea efecte catastrofale pentru viața pe Pământ
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Blestemul piesei 'Ești iubibilă', a trupei Taxi. Cuplurile de vedete din videoclip s-au despărțit unul după altul!
Unica.ro
Vladimir Lipaev, ambasadorul Rusiei la București, găsit inconștient
EVZ.ro
Unde trebuie depozitate bananele ca să reziste un timp îndelungat. Sfaturile simple de pus în practică
Spynews
ITP 2025. Obligatoriu pentru românii care au mașini mai vechi de 12 ani
Capital.ro
Ștefan Bănică și Lavinia Pîrva și-au transformat total vila de 1 milion de euro: living primitor, pian, curte spațioasă, piscină și asta nu e tot. Detaliul fabulos care se vede în imagini
Avantaje
TRADIȚII și OBICEIURI de SF. VASILE! CE este INTERZIS ASTĂZI să ÎȚI MEARGĂ BINE
Mediaflux
Țara din Europa ce construiește un zid la granița cu statul vecin. Nimeni nu va avea voie să treacă
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Revelionul cel neBUN 2025. Cei mai iubiți artiști au adus zece dueluri de nota zece! Ilona și Ristei, show la superlativ
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro