Care este orașul din România în care poți lua o amendă uriașă dacă atingi aceste opere de artă. Sancțiunile sunt drastice, însă chiar și așa oamenii odată ajunși acolo nu se prea pot abține să nu o facă. Toate amănuntele, în rândurile de mai jos.
Orașul este unic în România și adăpostește, în aer liber, operele de artă. Autoritățile, de la începutul anului și până acum au dat nu mai puțin de 225 de avertismente, dar și 150 de amenzi. Aveți mare gijă. sancțiunile sunt mari.
Operele lui Constantin Brâncuși fac bani și din amenzi. Tinerii din Târgu Jiu nu se pot abține să facă o greșeală pentru care autoritățile îi sancționează cu o sumă considerabilă. Ating operele de artă ale marelui sculptor Constantin Brâncuși situate în parcul orașului Târgu Jiu.
Avertismentele și amenzile au fost date, mai exact, pentru atingerea Mesei Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului și Coloana Infinitului. Aceste patru opere ale lui Constantin Brâncuși fac parte din Ansamblul Sculptural „Calea Eroilor”, care este regăsit în Patrimoniul European și care aspiră la Patrimoniul Mondial protejat de UNESCO.
Sancțiunile au fost date în contextul în care Consiliul Local Târgu Jiu a adoptat în urmă cu câțiva ani o Hotărâre prin care a interzis atingerea operelor marelui Constantin Brâncuși.
Directorul Poliției Locale Târgu Jiu, Florin Băluță, a declarat că de la începutul acestui an și până în prezent au fost aplicate 375 de avertismente și amenzi unor persoane care au atins operele celebrului sculptor român aflate în Parcul Central și în Parcul „Coloanei Infinitului”.
Totalul amenzilor aplicate este de 30.000 de lei, de unde reise că o amendă pentru atingerea operelor de artă ale lui Constantin Brâncuși este de 200 de lei.
Pe de altă parte, un detaliu mai puțin cunoscut despre Constantin Brâncuși este faptul că sculptorul prefera mâncarea simplă și îi plăcea la nebunie mămăliga. Marele artist mânca mămăligă chiar și atunci când se afla la Paris sau în Statele Unite ale Americii.
„Vizitele lui Brâncuși acasă la mine aduceau de fiecare dată o atmosferă degajată, lipsită de prejudecăți, deși mereu îmi răsturnau planurile mele de amfitrioană. Odată era în ajunul întoarcerii sale la Paris, am oferit o masă la care îi invitasem și pe Minulescu, pe Claudia Milian, Marcel Iancu, Ion Vinea și pe M.H. Maxy. Brâncuși a venit îmbrăcat în frac, după obiceiul său.
S-a uitat cu un ochi ironic la tartinele cu icre negre, la vinurile de mare noblețe oenologică, la frapierele în care buteliile de șampanie pluteau ca niște grațioase vapoare între mici iceberguri și a optat simplu și firesc pentru… Moarea de varză, din care a băut toată seara, cu sifon”, povestea artista Milița Petrașcu.
Nu în ultimul rând, pentru că era mare fan mămăligă, Constantin Brâncuși le cerea cunoscuților care veneau din România să-i aducă mălai. Constantin Brâncuși mai obișnuia să pregătească ciorbă de fasole, fripturi, iar ca desert orez cu lapte.