Oana Roman a făcut o obișnuință din a-și lua fanii prin surprindere. După ce a slăbit într-un mod incredibil, fiica lui Petre Roman i-a lăsat pe toți cu gura căscată cu o nouă transformare spectaculoasă.
Încă o dată vedeta a demonstrat că nu se teme de schimbări. În ultima vreme, Oana Roman a devenit un exemplu de urmat pentru multe doamne și domnișoare, după ce a reușit să slăbească, lucru care se poate vedea în imaginile postate pe rețelele de socializare.
Recent, soția lui Marius Elisei a reușit să intre iarăși în atenția admiratorilor săi cu o schimbare radicală de look. Așadar, Oana roman a decis să își schimbe coafura și s-a tuns.
Se știe că vedeta este mereu deschisă cu fanii săi. După ce s-a lăsat pe mâinile celor mai buni hairstyliști, Oana Roman le-a și dezvăluit admiratorilor cum arată cu noua coafură. Se pare că acestora le-a plăcut noua schimbare, Oana mărturisind că a primit o mulțime de mesaje prin care fanii săi o felicitau pentru cum arată cu noua tunsoare.
De asemenea, Oana Roman a spus că nu a mai avut părul atât de scurt din perioada studenției și că este foarte mulțumită că a avut din nou curajul să facă acest lucru.
”Wow! Am primit zeci de mesaje de la voi în care îmi spuneți că vă place tunsoarea mea cea nouă și noul meu look. Sinceră să fiu, și mie îmi place foarte tare. N-am mai avut părul atât de scurt de când eram în facultate, cred, dar îmi place foarte tare. Acum trebuie să am grijă ca el să se regenereze și vă țin la curent. Vă pup!”, a spus Oana Roman la InstaStory.
Soția lui Marius Elisei a dezvăluit că are de gând să se mute în Franța. Însă, Oana Roman a subliniat că nu poate să facă asta deocamdată deoarece trebuie să aibă grijă de mama sa, Mioara Roman.
”O să mă mut. Dar deocamdată nu pot pentru că trebuie să am grijă de mama”, a fost răspunsul Oanei Roman.