Pe la începutul anului 1999 pe scena muzicii pop românești apăreau două surori, Diana și Raluca, formând trupa ”Bambi”. Simpatice, decente, cam așa erau pe vremea aceea, dar anii au trcut, pretențiile celor două au crescut, iar astăzi aproape 21 de la debut, cele două surori sunt de nerecunoscut.
Dn 1999 și până în 2015, când trupa Bambi s-a destrămat, iar Raluca și Denisa și-au început cariere solo, cele două surori au trecut prin brațele multor vedete din lumea fotbalului, și nu numai, iar odată cu creșterea în vârstă, cele două au decis să facă schimbări drastice, din punct de vedere estetic. Dacă am vedea-o astăzi, de exemplu, pe Denisa Tănase, ajunsă la 33 de ani, nu cred că am mai recunoaște fetița care, în 1999, intra pentru prina dată în studioul TVR, la emisiunea „Trupa de șoc”.
Nu știm exact numărul operațiilor estetice prin care Denisa a trecut, dar cert este că astăzi nu mai arată, sub nicio formă, ca acum 21 de ani. Prin 2017, presa de cancan scria că tânăra de 30 de ani pe atunci, s-ar fi logodit cu noul iubit ascuns de ochii publicului, după ce avusese o relație cu năbădăi cu Cătălin Cazacu. Noul iubi, al cărui nume s-a aflat ulterior, Mircea Brânzei este decis să o ducă la altar, având în vedere că cei doi trăiesc o frumoasă poveste de dragoste.
„Noi suntem foarte bine unul cu celălalt, asta e cel mai important. Facem o echipă bună pe toate planurile: și acasă, și profesional. Da, evident că se va întâmpla și asta (n.r. – căsătoria) la un moment dat, nu știu, poate anul acesta, e probabil să se întâmple anul acesta. Problema este la organizare, asta e cea mai mare problemă, pentru că o nuntă implică timp și noi nu prea avem acest timp, dar o să vedem. Da, ne dorim un copil. Doamne ajută să fie la un moment dat pe drum, tocmai pentru că ne dorim. În momentul acesta nu am nici un anunț de făcut.”, declara Denisa Tănase.
Cam tot în aceeași perioadă, după ce a renunțat la cariera muzicală, Denisa s-a gândit să-și deschidă o afacere, nu de alta, dar învățată cu lux și bani mulți de pe vremea relațiilor cu fotbaliști, trebuia să aibă un venit cu care să-și permită petreceri și vacanțe de lux, ca cea recentă, la care a fost surprinsă de paparazzi.
Tânăra, acum antreprenor, și-a deschis un business cu parfumuri care, spun apropiați, îi merge foarte bine. De altfel, la petrecerea de acum câteva zile, a fost mult caviar, râuri de șampanie, nu înainte de a face câteva plimbări prin cele mai exclusiviste locuri din lume. Deci, putem spune că-i merge bine, având în vedere că are două case în Dubai și destui bănuți în conturi.
„Nu am început cu bani mulţi, însă investiţia mea cred că trebuie calculată încă de acum 20 de ani. Faptul că sunt o persoană cunoscută m-a ajutat să dezvolt şi să construiesc un brand. Apoi sigur că au fost şi câteva idei isteţe, inspirate, produse bune care au făcut ca oamenii să şi le dorească din ce în ce mai mult şi să revină, multă muncă, puţine ore de somn şi suport din partea furnizorilor şi producătorilor. Am vândut peste 50.000 de sticluţe de parfum, care mi se aduc din Dubai. Am 43 de angajaţi în Bucureşti, în ţară am franciză, dar şi ei sunt angajaţii noştri”, povestea Denisa de la Bambi, despre afacerea ei cu parfumuri.
Așa cum relatam anterior, de-a lungul anilor Denisa Tănase a apelat la mâna chirurgului estetician, scoțând din buzunar aproximativ 6.000 pentru operațiile estetice care au ajutat-o să arate așa cum arată astăzi. E mult, e puțin, vă lăsăm pe voi să apreciați acest aspect, cert este că în 2020, la 33 de ani, Denisa Tănase nu mai arată absolut deloc ca Denisa de la Bambi de acum câțiva ani.