14 feb. 2019 | 09:55

Mașina viitorului îți salvează viața, pentru că decide în locul tău

Știri generale
Mașina viitorului îți salvează viața, pentru că decide în locul tău

Desprinsă parcă din filmele SF, mașina viitorului care frânează singură ar putea deveni realitate și pentru români. Această măsură urmează să intre în vigoare de la începutul anului 2020.

Țările UE, Japonia și alte 11 state au căzut de acord asupra unei înțelegeri preliminare la ONU pentru a fi introduse reguli prin care, de la început de 2020, mașinile să aibă sisteme care le permit frânarea automată de urgență. Proiectul ar urma să fie aprobat în luna iunie, însă măsura vizează doar mașinile noi, nu și pe cele aflate deja în circulație.

Maşinile vor fi echipate cu un senzor care va detecta vehiculele din faţă şi pietonii şi, în cazul în care maşina deteactează că şoferul nu întreprinde nicio acţiune, îl avertizează. Dacă tot nu reacţionează, maşina va frâna automat”, a declarat Jean Rodriguez , purtător de cuvânt ONU pentru Europa.

Cum va funcțion mai exact sistemul. Ei bine, potrivit ONU, sitemul se va activa atunci când conduci cu o viteză de până la 60 de kilometri pe oră, însă acesta nu va prelua atribuțiile șoferului, așadar controlul mașinii va fi al șoferului. De asemnea, sistemul va fi conceput pentru condusul prin orașe.

„Este o funcţie automatizată, dar, atunci când vorbim în jargonul automatizării, sunt cinci niveluri la maşinile autonome. Acesta ar fi între nivelul doi şi nivelul trei”, precizează Jean Rodriguez, purtător de cuvânt ONU pentru Europa.

Scopul unui astfel de sistem este de a reduce numărul de accidente și de victime, dar și de a le preveni. În acest sens, aproxamativ 20 de milioane de maşini noi vor fi echipate în fiecare an cu sistemele automate de frânare.

„Se estimează o reducere a accidentelor de 37-40% şi asta ar duce la salvarea unor vieţi. Ne-am uitat pe cifrele din Uniunea Europeană şi vorbesc de Uniunea Europeană pentru că a sprijinit acest proiect de lege, ei bine, doar în UE, în 2016, au murit în accidente urbane 9.500 de oameni”, mai precizează  Jean Rodriguez.

Parteneri
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Decizie fără precedent a BEC. Un candidat la președinție trebuie să șteargă toate materialele de promovare online
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Rezilierea contractelor de telefonie mobilă. Reguli noi, coșmarul de care scăpăm
EVZ.ro
Adriana Bahmuțeanu, primele declarații după ce băieții ei au fost luați de Protecția Copilului. Fosta soție a lui Silviu Prigoană nu și-a văzut nici acum fiii
Spynews
Pensiile pe decembrie. Decizie la Ministerul Muncii: Era insuficient
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
750 de LEI GRATIS de la STAT! CERERILE se depun până pe 31 DECEMBRIE
Mediaflux
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro