21 dec. 2023 | 18:02

Marcel Pavel va face o operație estetică la peste 60 de ani: ‘Îmi e teamă’

Monden
Marcel Pavel va face o operație estetică la peste 60 de ani: ‘Îmi e teamă’
Marcel Pavel va face o operație estetică la peste 60 de ani: ‘Îmi e teamă’

Marcel Pavel a făcut un anunț important pentru fanii săi. Este pe punctul de a face unul dintre cei mai importanți pași din viața lui: prima operație estetică. Deși a fost mereu împotriva acestor intervenții, de data aceasta este foarte hotărât. De ce a ajuns artistul să ia o asemenea decizie.

Marcel Pavel, pe mâna esteticianului

Marcel Pavel este unul dintre cei mai iubiți artiști de la noi din țară. Se bucură de un succes răsunător și are o mulțime de fani, care îl apreciază pentru talentul său aparte și timbrul special, cu care surprinde ori de câte ori urcă pe scenă.

Artistul are 64 de ani, dar nu ai spune că aceasta este vârsta lui reală. Mulți s-au grăbit să spună că nu arată așa în mod natural, ci este rezultatul medicului estetician, însă artistul a fost mereu împotriva acestor intervenții.

Se pare, însă, că și-a schimbat părerea acum. Marcel Pavel a dezvăluit că este pe punctul de a face prima sa intervenție, chiar la începutul anului următor. Marcel Pavel are o problemă oftalmologică, motiv pentru care medicii i-au recomandat să recurgă la asta.

Mai exact, este vorba despre o operație de blefaroplastie, care va întineri semnificativ aspectul estetic al pleoapei prin îndepărtarea excesului de piele. Deși se teme de operație și de efectul ei, merge pe mâna medicilor.

„Să știți că o să îmi fac o intervenție până la urmă. Eu sunt împotriva (n.r. operațiilor estetice), dar mi-au recomandat medicii oftalmologi să fac blefaroplastie. Îmi obturează vederea, altfel nu o făceam, nu sunt de acord. Și îmi e teamă să nu rămân mirat așa. (…) O să o fac în ianuarie. O să am trei evenimente, dar să văd cum fac”, a declarat artistul, la Xtra Night Show.

Artistul este foarte stresat de gândul la această operație, pe motiv că ar putea rămâne cu sechele sau că îi va schimba prea mult structura feței. Totuși, are încredere în cadrele medicale și speră că va reuși să scape de problemele de sănătate pe care la are la ochi.

Ce spunea Marcel Pavel despre femeile operate

Marcel Pavel a fost mereu împotriva operațiilor estetice, dar nu a exclus posibilitatea de a apela chiar el la o asemenea interveție. Respectă modificările făcute de nevoie, dar critică dur bărbații care fac astfel de schimbări radicale.

„Probabil am să apelez la un doctor estetician, poate că la pleoape puțin, poate acolo, că sunt lăsate puțin. În rest, nu! Nici n-aș vrea și nici n-are sens, ce sunt cocotă masculină? Nu sunt! Nu vreau! Orice s-ar întâmpla se vede când umbli față”, spune artistul.

Află și: Marcel Pavel, total dezamăgit de Festivalul Mamaia: ”Vor să se îmbogățească pe spatele nostru”. La ce lucrează în secret cu Ovidiu Komornyik EXCLUSIV

Marcel Pavel a declarat că unele femei s-au mutilat din cauza intervențiilor estetice prea exagerate și au ajuns să semene toate la fel, urmând un singur tipar de frumusețe. Artistul consideră că femeile care încep să își modifice corpul prea mult și nu mai țin cont de trăsăturile primite la naștere, ajung să poarte un război cu Dumnezeu.

„Toate fetele au buzele făcute așa mari, seamănă toate între ele parcă au bot de rață. Nu știu dacă e necesar. Unele femei, pe care le consideram foarte frumoase, s-au mutilat pentru că au umblat la treaba asta. Când umbli la ce ți-a dat Dumnezeu e o problemă și când începi să te joci de-a Dumnezeu, tu ai o problemă! Te pedepsește! Toate au botul extraordinar, parcă sunt airbag-uri”, a declarat Marcel Pavel, potrivit unica.ro.

Artistul este de părere că femeile ar trebui să se opereze după naștere, când corpul lor suferă moidificări drastice, care le afectează imaginea. În caz contrar, consideră că acestea sunt doar mofturi și rezultatul va fi, oricum, unul groaznic, ce nu le va ajuta să arate mai bine.

Adevărul despre etnia lui Marcel Pavel

Marcel Pavel, personalitate emblematică în peisajul muzical românesc, a captivat întotdeauna atenția publicului nu doar prin forța vocii sale remarcabile, ci și prin viața sa personală discretă. De-a lungul unei cariere impresionante, întinsă pe parcursul a peste trei decenii, a fost o persoană foarte retrasă.

Vezi și: Marcel Pavel a „furat” de la Irina Loghin rețeta longevității. Ce face zilnic cântărețul „timp de două ore” EXCLUSIV

Artistul a păstrat mereu un mister în jurul originilor sale etnice, manifestând reticență în a discuta despre acest aspect. Cu toate acestea, în 2009, un discurs controversat al violonistului Mădălin Voicu a generat speculații și întrebări legate de etnia faimosului tenor.

În cadrul unui eveniment dedicat discuțiilor despre minoritatea romilor din România, Mădălin Voicu a evidențiat personalități notabile ale acestei comunități, menționând și numele lui Marcel Pavel printre acestea. Cu toate acestea, artistul nu a oferit niciodată comentarii cu privire la acest aspect al originilor sale etnice și a ales să-și păstreze viața personală în sfera privată.

Deși nu a abordat subiectul originilor sale, Marcel Pavel a demonstrat o deschidere față de diversitatea culturală și muzicală. Artistul a adus un omagiu muzicii țigănești prin interpretarea unor melodii autentice pe marile scene ale României, colaborând cu trupe consacrate. Cu toate acestea, a evitat să facă dezvăluiri în ceea ce privește etnia.

Parteneri
Ce rol va avea Cristela Georgescu dacă soțul său va deveni președintele României. Călin Georgescu a dezvăluit ce va face soția sa
Redactia.ro
Orașul pe care Nicolae Ceaușescu l-a construit în afara României. A investit sume uriașe în locuințe, școli și magazine, iar statul român plătește paza chiar și în prezent
Click.ro
Emil Constantinescu, mesaj puternic pentru tineri: „Aveți totul la îndemână, încercați să înțelegeți”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Zodia căreia i s-ar putea schimba viața în decembrie! Mihai Voropchievici a făcut un anunț neașteptat! Cine sunt NOROCOȘII zodiacului
Unica.ro
Murături crocante pe tot parcursul iernii. Ingredientul care le înmoaie și tulbură saramura
EVZ.ro
Horoscop chinezesc pentru 2025. Cum influențează anul Șarpelui de Lemn zodiile
Spynews
Germanii dau alerta în România. Anunț despre Călin Georgescu: Este o dublă farsă
Capital.ro
Cum arată apartamentul în care locuiește Maurice Munteanu. Canapeaua din living costă 8.000 de euro, iar masa e 4.000 de euro. Cât a costat locuința plină de stil
Avantaje
Zile norocoase pentru fiecare zodie în luna decembrie 2024. Ce ar fi bine să facă nativii Rac în primele două săptămâni
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Ce a putut să își facă un român în balcon, fără să îi pese de privirile trecătorilor. Cineva a pozat totul
Antena 1
Fabulos! Ce simbolizează cravata purtată de Călin Georgescu în studioul televiziunilor?
Shtiu.ro