La 49 de ani, Mara Bănică a mers la Asia Express, iar coleg de echipă i-a fost Serghei Mizil. Mama a doi copii, Dima – 13 ani, și Donca – 3 ani, și-a făcut curaj să stea departe de ei, dar nu înainte de a primi indicații clare. În exclusivitate pentru Playtech, a dezvăluit cum a slăbit 20 de kilograme și ce a trăit în timpul filmărilor.
Anul acesta, Mara Bănică și-a făcut curaj să participe la Asia Express, după ce în trecut mai dăduse un casting. În exclusivitate pentru Playtech, ea a mărturisit că momentele grele nu au lipsit, dar experiența a meritat. Și, chiar dacă mulți pleacă cu gândul să ajungă în finală, Mara recunoaște sincer: scopul ei era să treacă de prima etapă.
„Eu trebuia să mai merg o dată. E un format care-mi place, este cu siguranță cel mai apreciat, bun și performant format de divertisment din România. Cred că toată lumea își dorește să meargă”, ne-a povestit Mara Bănică.
Jurnalista și-a lăsat acasă soțul și cei doi copii – Dima, 13 ani, și Donca, 3 ani – dar despărțirea nu a fost o dramă. Din contră, fiul ei i-a dat indicații care i-au rămas în minte: „Mama, te rog eu frumos să-mi aduci și mie o amuletă, să o duc la școală, să mă laud’. Iar pe parcursul competiției, gândul că trebuie să meargă mai departe i-a fost călăuză și motivație.
„Nu e ca o despărțire, cum să spun, există navigatori pe lumea asta care pleacă câte șase luni de acasă. Și ei au copii. E un job și asta e până la urmă și am plecat cu bucurie.
Eu fac ceea ce-mi place și e cel mai bun lucru să muncești în viață ce-ți place, știi? Și atunci n-am privit așa lucrurile, că ‘vai, despărțire, să plângem în gară cu batista’”, a dezvăluit Mara Bănică.
La finalul competiției, Mara Bănică a avut parte de o surpriză emoționantă. Nu doar că cei mici au primit-o cu multă bucurie, dar fiul său i-a făcut o declarație pe care nu o mai auzise niciodată până atunci: „mi-e dor de tine”.
„Când am deschis telefonul pentru prima oară, după ce s-a terminat Asia Express, aveam foarte multe mesaje de la fiul meu, care îmi zicea: ‘Mă, mamă, mi-e atât de dor de tine’. Nu mi-a zis niciodată.
Zice: ‘Poate am stat mai mult pe computer sau poate nu știu ce am făcut, dar mi-e dor de tine în casă, măcar să mă cerți’. Știi? A fost emoționant pentru mine”, a mărturisit Mara Bănică.
Chiar dacă Asia Express a fost o experiență aparte, vedeta mărturisește că nu a schimbat-o – nici ca om, nici ca mamă. Valorile care i-au călăuzit viața de-a lungul timpului rămân neclintite, iar experiența de corespondent de război a învățat-o să facă față oricărei situații dramatice la care ar putea fi martoră.
„Ca mamă nu m-a schimbat, nici ca om. Pentru că am 50 de ani și cred că sistemul de valori mi s-a format de mult. Nu au fost lucruri pe care nu le puteam imagina, pentru că eu am fost corespondent de război și am văzut lucruri mult mai grele, adică moartea, teamă, nici nu poți face o comparație. Aici, doar sărăcie și, n-aș spune nefericire, sărăcie și fericire. Oamenii nu cunosc astfel de viață și atunci ei sunt fericiți așa, săraci cum sunt ei.
Mi-am dat seama cât e de important să apreciezi ceea ce ai. Să nu mai faci fiță că nu poți să-ți iei geanta nu știu care sau că nu poți vacanța nu știu care. Trebuie să te mulțumești cu ceea ce ai și să îți dai seama cât ești de binecuvântat”, a subliniat Mara Bănică.
La întoarcerea în țară, însă, Mara Bănică a făcut, într-adevăr, schimbări în viața. A slăbit spectaculos, deși nu i-a fost ușor, iar acum se mândrește cu silueta sa.
„Am dat jos 20 de kilograme de când m-am întors din Asia Express. Înfometare. Apă când ți-e foame și multă rugăciune. Acum mi-am micșorat stomacul și mănânc, dar mănânc cantitativ foarte puțin”, a dezvăluit Mara Bănică.
Când vine vorba despre trucuri de frumusețe, jurnalista are o rutină de la care se abate cu greu. Drept dovadă, în Asia Express a fost atentă să-și îngrijească tenul chiar dacă era pe fugă.
„Ca orice femeie am o rutină a mea pe care o țin cu sfințenie. Seara, dimineața, niște creme, niște seruri, dar nimic deosebit. Cred că e important, cu orice, și cu lapte Doina, dar demachiază-te seara și dimineața.
Am avut o trusă, să știi, mică, în care mi-am luat cele necesare. M-am machiat în fiecare zi și m-am dat cu cremă în fiecare noapte. Două minute să te dai cu cremă găsești oricum. Dimineața, cred că îmi lua șapte minute să mă pregătesc, cu tot cu machiaj”, a încheiat Mara Bănică.