25 mart. 2022 | 12:56

Lovitură dură pentru Ucraina din partea Ungariei. A doua veste îl va bucura mai mult pe Vladimir Putin

Politică
Lovitură dură pentru Ucraina din partea Ungariei. A doua veste îl va bucura mai mult pe Vladimir Putin
Viktor Orbán a cultivat o relație strânsă cu Kremlinul

Viktor Orbán a luat NATO prin surprindere. Ieri a avut loc una din cele mai importante întâlniri la nivel înalt al liderilor NATO. Singurul subiect pe agenda zilei a fost criza din Ucraina și decizia de a suplimenta trupele NATO pe flancul său estic. Au fost anunțate noi decizii și impunerea de noi sancțiuni Rusiei. Cu 48 de ore înainte de Summit a venit o reacție din partea Ungariei. Ministrul de externe maghiar Peter Szijjarto este cel care a făcut anunțul. Decizia guvernului de la Budapesta încurcă socotelile Alianței Nord-Atlantice.

Veto la livrarea de arme către Ucraina din partea guvernului Orbán

Potrivit alianței de opoziție, Viktor Orbán folosește un limbaj dublu  în chestiunea livrărilor de arme către Ucraina. „Când va conta, vom afla pe cine servește Orbán”, a reacționat eurodeputata Momentum Anna Donáth.

Colega sa din PE, Katalin Cseh, a spus că este vorba de servirea intereselor rusești. Guvernul a anunțat luni după-amiază că Ungaria nu va trimite soldați sau arme în Ucraina și nici nu va permite ca arme letale să fie transportate prin această țară.

După Summit-ul NATO de la Bruxelles, Ministrul de externe maghiar Peter Szijjarto a reconfirmat decizia premierului maghiar de luni, ceea ce încurcă socotelile liderilor Alianței Nord-Atlantice.

Una din rutele de trecere către Ucraina este exact pe teritoriul Ungariei. Fie că vorbim de cel terestru, sau de spațiul aerian, decizia Ungariei nu face altceva, decât să pună bețe în roate aplicării deciziilor luate la Summit.

Citește și: Momentul în care NATO trebuie să intervină în războiul din Ucraina: ‘Noi și România i-am avertizat’

Fără arme prin granița ungaro-ucraineană

Viktor Orbán a anunțat decizia, după o reuniune a Consiliului Operativ de Securitate Națională. Guvernul maghiar a decis să nu permită transportul de arme prin granița ungaro-ucraineană.

Pentru că maghiarii trăiesc în Transcarpatia, nu putem susține nicio acțiune care ar putea pune în pericol securitatea lor”, a declarat premierul Viktor Orbán.

„Viktor Orbán a declarat că Ungaria se va distanța complet de război. Este clar că, în calitate de membru NATO, țara nu poate face altceva decât să participe la furnizarea de arme către Ucraina.

Orbán încearcă să își ascundă abținerea cu argumentul că nu va permite ca acest lucru să se întâmple prin țara sa. Nu are nicio problemă ca aceasta să treacă prin altă țară. Acesta este un limbaj dublu.”, a declarat alianța de opoziție într-un comunicat de presă comun.”, a adăugat opoziția.

Katalin Cseh, un alt eurodeputat Momentum, a declarat că Viktor Orbán a luat clar partea președintelui rus Vladimir Putin. Totul, mai spune deputatul, este vizibil acum.

Mai ales după ce au anunțat că nu vor permite transferul de arme trimis în Ucraina prin Ungaria. Acest lucru nu servește intereselor Ungariei, ci intereselor rusești, a declarat politicianul Momentum.

Viktor Orbán a cultivat o relație strânsă cu Kremlinul

Nu de puține ori Viktor Orbán a fost acuzat că a cultivat o relație strânsă cu Kremlinul în ultimul deceniu. Cu toate astea a condamnat invazia Rusiei în Ucraina și a fost de acord cu sancțiunile europene.

De asemenea, a semnat activarea Facilității europene pentru pace. Este vorba de un instrument care permite UE să finanțeze achiziționarea și livrarea de arme. Însă Viktor Orbán, care se confruntă cu alegeri parlamentare dificile la 3 aprilie, a insistat în ultimele zile că țara sa trebuie să rămână neutră conflictului.

În același timp a mai afirmat că Ungaria însăși nu va furniza arme vecinului său. Peter Szijjarto  a explicat decizia de a nu permite ca livrările de arme să tranziteze teritoriul ungar ca o chestiune de securitate națională.

„Această decizie este necesară pentru a garanta securitatea Ungariei. Dar și pentru cea a comunității maghiare din Transcarpatia. Motivul pentru care s-a luat această decizie este că astfel de livrări ar putea deveni ținte ale unor acțiuni militare ostile.

În cazul unei escaladări a războiului până la nivelul în care Rusia atacă țările NATO, Ungaria are obligația de a se alătura forțelor NATO și de a se expune oricum atacurilor rusești.”, a declarat Ministrul de externe maghiar Peter Szijjarto.

Cu toate acestea, Ungaria va livra totuși asistență umanitară, inclusiv alimente și apă, în vestul Ucrainei, a precizat Viktor Orbán. Anunțul lui Szijjártó potrivit căruia Ungaria nu va permite tranzitul de arme prin Ungaria a fost primit cu consternare de experții în securitate, conform agenției Reuters.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
O mai ții minte pe Esmeralda? Au trecut 27 de ani de la rolul care a făcut-o celebră pe actrița Leticia Calderon, iar viața ei a bătut orice telenovelă! Cum arată azi, la 56 de ani, frumoasa actriță / FOTO
Unica.ro
Apocalipsa economică pentru Europa a început!
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum lin, maestre!
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
O SUTĂ de MII de PENSIONARI primesc MAI MULȚI BANI! SE întâmplă la FINAL de 2024
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro