În urmă numeroaselor postări făcute pe tema noului coronavirus, Adina Alberts este cercetată disciplinară. De altfel, în cea mai recentă postare, Adina Alberts spunea că pacienții covid sunt ”tratați aiurea, cu tot felul de medicamente experimentale”, sfăttuindu-i pe aceștia să le ceară medicul medicamentul Ivermectină, un medicament care nu este aprobat pentru tratarea infecției cu coronavirus.
Ba mai mult, Adina Alberts le cerea oamenilor să nu mai meargă la spital. De precizat este că plângerea împotriva medicului Adina Alberts a fost făcută de către farmacistul Miclaus George. Iată, prin urmare, ultima postare controversată a Adinei Alberts.
„Dragii mei, sunteți internați in Spitale cu Covid, cereți medicilor sa va spună schema de tratament pe care v-o administrează. Au obligația să vă informeze! Am informații ca sunt multi pacienți tratați aiurea, cu tot felul de medicamente experimentale, scumpe, fără indicatie în Covid, iar complicațiile își fac apariția. Nu acceptați Kaletra pentru tratarea Covidului. AVETI ACEST DREPT, conform art 18 si 19 din Legea 46 din 2003. Actionați până nu e prea târziu!
Aveți părinți sau rude apropiate internate în spitale în stadii medii/grave de Covid, cereți-le acestora, cat mai puteti, acordul in SCRIS ??♀️ consemnat și în fișa de internate, ca să puteți avea acces la informații despre schema de tratament aplicată. Asta pentru situația de nedorit dar posibilă în care lucrurile se complică și pacientul devine inconstient. Cereți să verificați cu ochii dvs, fisa de tratament a rudei dvs, pe baza împuternicirii primite, conform art 22 si a art 24 pct 2), din Legea 46 din 2003.
Iar dacă nimic nu mai funcționeaza, cereți medicilor sa le dea Ivermectina! Daca refuză, cereți-le din nou! Și dacă totuși refuză cu vehemență, scrieți-mi mie în privat! Aveți grijă ca să aveți dovezi ca acesti medici au refuzat să încerce ORICE ca sa vă salveze persoana apropiată.
Și mai important decât orice, nu mergeți la spital dacă nu este musai… Aplicați, din primul moment, schema completă de tratament, imediat ce aveți suspiciunea ca ați avea COVID. NU PIERDETI NICIO ZI!”, a scris Adina Alberts pe pagina ei de Facebook.
Acest anunț că medicul Adina Alberts este cercetată de catre Colegiul Medicilor a fost facut de cel care a facut plângere împotriva ei, și anume, farmacistul Miclaus George.
Adina Alberts este căsătorită cu omul de afaceri Viorel Cataramă și împreună au o fiică. Adina Alberts este medic primar în chirurgie plastică.
Reacția Adinei Alberts
Adina Alberts a reacţionat, pe Facebook, în urma anunţului că ar fi cercetată disciplinar de Colegiul Medicilor.
„Dragii mei, ştirea acesta este mai degrabă o non ştire. Orice nebun poate face reclamaţie/plângere/sesizare împotriva oricui, oriunde. Lăsând la o parte această declaraţie general valabilă, în cazul de faţă, un domn farmacist a fost extrem de deranjat de faptul că eu am postat pe facebook o schemă de tratament cu care marea majoritate a medicilor de familie din România este de acord. Am făcut acest lucru pentru că orice bolnav care, din varii motive, nu a intrat suficient de repede în legătură cu medicul de familie să ştie ce are de făcut, cunoscut fiind faptul că fiecare zi este esenţială în evoluţia acestei boli.
Revenind la sesizare, Colegiul Medicilor are obligaţia legală să înregistreze orice reclamaţie şi să iniţieze cercetări. De astfel, nu este prima dată când sunt chemată, în pandemie, la Colegiul Medicilor. Ca o paranteză. Ştiţi, în 20 de ani de carieră nu am fost chemată niciodată la Colegiul Medicilor pentru vreo culpă profesională! Anul trecut a trebuit să dau explicaţii despre o postare în care criticam aspru nişte articole din draftul de Lege a Carantinării care a fost supus dezbaterii publice timp de 30 de zile. Evident că am şi eu dreptul contituţional să îmi spun un punct de vedere. La fel ca şi dvs, şi ca oricare alt cetăţean al acestei ţări! Şi bine am făcut, acele articole amendate şi de mine, pe lângă mulţi alţii, au fost eliminate din varianta finală a Legii”, a scris Adina Alberts pe pagina sa de Facebook.