Liviu Dragnea, trădat de propriul fiu. Valentin Ștefan Dragnea l-a lăsat fără bunuri de sute de mii de euro, dar asta nu e tot

de: Ștefan R. Apostol
13 10. 2024

A fost considerat la un moment dat cel mai puternic lider politic, chiar înainte de a deveni Președintele Camerei Deputaților. Ulterior, i s-au descoperit mai multe încălcări ale legii și devenea un încarcerat. Astăzi, conform unor surse, Liviu Dragnea se pare că a fost trădat de propriul fiu, iar sursele spun că Valentin Ștefan Dragnea l-a lăsat fără bunuri de sute de mii de euro, dar asta nu e tot.

Liviu Dragnea, de la afaceri mărunte, la granzii politicii românești

Pe finalul acestei luni, Liviu Dragnea va împlini 62 de ani, dar situația sa nu este una tocmai fericită. Venit dintr-o localitate teleormăneană, Liviu Dragnea avea să urce pe scara ierarhică a politicii mioritice mai ceva ca Harap-Alb. Primii săi pași aveau să înceapă cu mici afaceri, chilipiruri, iar în câțiva ani, au explodat.

Liviu Dragnea a dat cărțile pe față despre Gabriela Firea. Ce greșeli a făcut Marcel Ciolacu

De profesie inginer, prima sa mișcare în politică a fost în 1994, înscriindu-se atunci în Partidul Democrat, candidând pe listele acestuia la alegerile locale, în 2000, când a și devenit președinte al Consiliului Județean Teleorman.

Anul următor va migra către PSD, menținându-și funcția de președinte până în 2012. Este momentul în care cariera sa politică începe să prindă conturul dorit, în 2009 devenind și ministru la Interne, în guvernarea Boc.

Ulterior, sub conducerea premierului Victor Ponta, va ocupa funcția de viceprim-ministru și ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, până în 2015.

Fostul lider politic și problemele cu legea

În toți acești ani, perioadă în care a avut aceste funcții publice, Liviu Dragnea a înțeles ce poate și ce nu poate face, astfel că afacerile sale au resimțit o creștere exponențială, iar pe plan politic avea să facă mai mulți pași greșiți.

Unul dintre ei i-a adus o condamnare în 2016, în dosarul „Referendumul”, ceea ce i-a stopat pentru o perioadă cariera politică, refuzând atunci postul de prim-ministru.

Ce face Irina Tănase de când s-a despărțit de Liviu Dragnea.

Deși cu o condamnare, se pare că liderului politic nu prea i-a păsat, astfel că au continuat ilegalitățile, iar în 2019 justiția îi dădea o condamnare definitivă la 3 ani și 6 luni de închisoare, într-un alt dosar al angajărilor fictive la DGASPC Teleorman.

În tot acest timp, până la condamnarea din 2019, Liviu Dragnea devenise unul din cei mai puternici lideri de partid, preluând și șefia PSD. Perioada de încarcerare nu durează decât 2 ani, fiind eliberat pe 15 iulie 2021.

Liviu Dragnea, trădat de propriul fiu

O altă parte interesantă, familia lui Liviu Dragnea, care a devenit inevitabil subiect de discuție. Timp de 28 de ani, fostul politician a fost căsătorit cu Bombonica Prodana, și ea la rândul ei fiind în vizorul DNA pentru abuz în serviciu, la un moment dat.

Cei doi se căsătoreau în 1987, iar în urma acestui mariaj au venit pe lume doi copii, Alexandra și Valentin Ștefan Dragnea.  Cu banii de la socrii săi, Liviu Dragnea avea să-și deschidă primele afaceri între anii 1990-1996, în Turnu Măgurele, Dragnea vânzând televizoare, iar soția acestuia legumele și fructele cultivate de părinții ei.

Cum a apărut Liviu Dragnea într-o cafenea din București

După 1996, anul în care făcea pasul în politică și câștiga un mandat local de prefect local, cariera de afacerist a lui Liviu Dragnea avea să se schimbe total, iar veniturile să le crească substanțial. În plin scandal de corupție, Bombonica Prodana este cea care lua decizia de a divorța, în 2015.

Apoi vine relația cu Irina Tănase, cu mult mai tânără decât el, dar lucrurile aveau să degenereze după apariția unor înregistrări cu infidelitățile acesteia.

Cu multe ilegalități, achiziții ale unor spații comerciale și chiar un hotel, politicianul își clădise o afacere pe cinste, afacere ce avea să-i rămână fiului său, Valentin Ștefan Dragnea, după intrarea în închisoare, în 2019.

Dar, conform celor de la Cancan.ro, se pare că lucrurile au luat acum un traseu neașteptat, iar apropiații spun că Liviu Dragnea ar fi fost trădat de propriul fiu, fiind lăsat pe dinafară în firmele administrate de acesta.

Valentin Ștefan Dragnea l-a lăsat fără bunuri de sute de mii de euro, dar asta nu e tot

Conform sursei citate, în perioada încarcerării sale, Liviu Dragnea risca să piardă toată averea acumulată în toți acești ani. Așa că, până la momentul sentinței definitive, lua decizia de a trece pe numele fiului său toate afacerile deținute.

Numai că, mai spune Cancan, Valentin Ștefan Dragnea a cam dus totul spre ruină, managementul său fiind unu distructiv. După ieșirea din închisoare, tatăl a încercat să salveze ce s-a mai putut salva, restricționând accesul la bani fiului.

Numai că de aici au început și mai multe probleme, culminând cu scoaterea lui Dragnea senior din administrația firmelor, vânzarea unui Maibach s63, un bolid de peste 200.000 de euro, și susținerea unui contracandidat PNL la alegerile locale de anul ăsta,  într-o comună teleormăneană. Cu alte cuvinte, susțin cei de la Cancan, Valentin Ștefan Dragnea l-a lăsat fără bunuri de sute de mii de euro.