01 oct. 2020 | 14:11

Lidia Buble și-a făcut apariția în platoul de la Neatza. Ce a făcut Răzvan Simion, imediat cum a văzut-o

Știri generale
Lidia Buble și-a făcut apariția în platoul de la Neatza. Ce a făcut Răzvan Simion, imediat cum a văzut-o
Lidia Buble și-a făcut apariția în platoul de la Neatza. Ce a făcut Răzvan Simion, imediat cum a văzut-o

În această dimineaţă, Lidia Buble şi-a făcut apariţia, pentru a doua oară de la despărţirea de Răzvan Simion, în platoul emisiunii “Neatza”. Reacţia matinalului, însă, a fost una total neaşteptată!

Lidia Buble a venit la Neatza. Ce a făcut Răzvan când a văzut-o

Se împlinesc cinci luni de când au ales să se despartă, iar Lidia Buble a venit, pentru a doua oară, în platoul în care altădată îşi întâlnea iubitul. Încrezătoare şi fericită pentru noua colaborare muzicală cu cei de la Vunk, cântăreaţa a fost uimită să vadă că Răzvan a părăsit emisiunea. Cel care a anunţat separarea a fost chiar îndrăgitul matinal, însă acesta a ţinut să precizeze la acel moment că vor continua să colaboreze pe plan profesional.

“Mă iert pe minte pentru tot ce am fost și pentru tot ce n-am fost… Suntem în continuare o echipă și construim proiectul muzical și în rest doi… foști iubiți…. actuali foarte buni prieteni. Am fost copil, am fost tânăr iar astăzi sunt înțelept”, a transmis Răzvan.

Interviul a fost luat astăzi de colegul Dani, care a ţinut să îi atragă atenţia că nu s-au mai văzut de ceva timp.

„Păi dacă nu mai suntem vecini! Da, este totul foarte bine, mă bucur foarte tare că piesa merge foarte bine. Ne bucurăm din suflet am reușit să ajungem din nou la sufletele oamenilor și mergem tot înainte.

Eu îi apreciez de foarte mult timp pe băieții de la Vunk și mi-am dorit foarte mult o piesă cu ei și cred că acum s-au aliniat planetele și cred că acesta a fost momentul potrivit potrivit pentru noi să lansăm o piesă. De această piesă, ”Vino, du-te”, m-am îndrăgostit de la primele acorduri. Mi-a plăcut foarte mult și am zis gata, asta este piesa”, a spus Lidia, la Antena 1.

Lidia Buble și-a făcut apariția în platoul de la Neatza. Ce a făcut Răzvan Simion, imediat cum a văzut-o

Lidia Buble și-a făcut apariția în platoul de la Neatza. Ce a făcut Răzvan Simion, imediat cum a văzut-o

Lidia Buble şi Cornel Ilie, mai mult decât colegi?!

Zvonurile conform cărora între cei doi artişti ar fi ceva mai mult decât o relaţie profesională să fie motivul pentru care Răzvan a părăsit platoul?!

Speculaţiile au apărut în urma unor filmuleţe în care Lidia Buble şi Cornel Ilie se ţin în braţe, artista întrebându-l: “Vii sau te duci?”, moment în care bărbatul a replicat: “Am venit să rămân”. De asemenea, solistul trupei Vunk a divorţat, la începutul lunii septembrie, de Eliza, soţia sa.

“Din Poveste a rămas O veste. De-a lungul timpului, oamenii au făcut că termenul «divorț» să capete un aer distructiv, fatalist, așa că o să formulez altfel. Eu și cu Eliza nu mai suntem un cuplu. Am învățat foarte multe împreună unul de la altul. Am învățat și mai multe despre noi înșine și, mai ales, despre viață.

Am devenit mai puternici și mai curajoși, unul prin celălalt. Astfel că aceasta este singura dată când vom spune ceva despre acest subiect. Vă mulțumim că înțelegeți această alegere. Există dragoste după iubire. Fotografia este făcută azi, puțin mai devreme”, a scris cântărețul pe rețelele de socializare la acea vreme.

Parteneri
Ireal! Ce face Kate Middleton noaptea pe întuneric. Prințul William a rămas șocat
Redactia.ro
Nedreapta istorie a vilei de pe Docenților nr.7, dăruită din iubire unei celebre actrițe de o frumusețe copleșitoare
Click.ro
Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul acesteia
Digi24
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete nucleare la granița cu Finlanda
Digi24
Imagini din apartamentul în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă. Cum au amenajat / FOTO
Unica.ro
O fetiță de nici doi ani a murit după ce a înghițit biluţe magnetice. Ce mesaj a transmis mama micuței pentru părinţi: ”Să nu cumpere aşa ceva...”
Spynews
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Capital.ro
Situația în care șoferii care produc un accident rutier pot pleca de la locul faptei | Momentul când trebuie raportat un accident
Antena 3
Vor avea un băiețel. Ce frumos au făcut anunțul: „Visele devin realitate”. Imagini de la petrecere
Avantaje
VEȘTI bune de la Guvern. Cine beneficiază de PENSIE înainte de termen
Mediaflux
Locul accidentului în care a murit Mădălin din Olt a luat foc! Totul a fost distrus complet de flăcări: ”Din cauza...” / FOTO
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
O creatură cu gheare ascuțite a fost descoperită în podul unei case. Oamenii sunt terorizați de sunetele pe care le scoate
Antena 1
Ce obsesie perversă și bolnavă avea Elena Ceaușescu? Îi plăcea să se uite la...
Shtiu.ro