Legea Pensiilor private obligatorii prevede că aceasta poate fi moștenită de către copii, în cazul în care unul sau ambii părinții au decedat. De asemenea, moștenitorii pot fi minori, dar și persoane care au depașit vârsta majoratului. În acest caz, sunt întrunite condiții speciale.
Românii pot să beneficieze și de o pensie oferită de stat. Însă, pe lângă acea sumă primită lunar, la bătrânețe, mai există și pensia privată obligatorie, din cunoscutul Pilon II de pensii, notează dcbusiness.ro.
Poate unul dintre cele mai mari atuuri legate de pensia privată obligatorie, din cadrul Pilonului II, este acela că poate fi lăsată unui moștenitor. Legea pensiilor prevede că persoana care o primește nu încasează suma de bani aflată în contul moştenit oricum.
De acei bani beneficiaza doar minorii. Pentru că în cazul persoanelor majore, suma moștenită devine doar un alt cont de pensie privată. Vor putea să aibă acces la un cont aferent abia când împlinesc vârsta sau condițiile legale de pensionare.
Mai mult, dacă un cont de pensie privată nu are moştenitori, banii ajung să fie încasați de fondurile de pensii administrate privat. În plus, rolul Pilonului II de pensii este acela de a aduce un plus la veniturile viitorilor pensionari români. După ce beneficiarul acelei pensii moare, fondul acumulat se poate moșteni, dar nu de către oricine. Moștenitorii de drept sunt doar copiii. Dacă aceștia sunt minori, moștenesc în mod direct suma de bani care se află în contul respectiv.
Art. 38. – (1) În cazul decesului unui participant înainte de deschiderea dreptului la pensia privată, beneficiarilor li se deschide câte un cont la ultimul fond de pensii la care a contribuit participantul decedat, în care se transferă activele cuvenite fiecăruia.
(2) Drepturile beneficiarilor prevăzuți la alin. (1) sunt aceleaşi cu cele ale participanților la acel fond de pensii.
(3) Beneficiarul are dreptul, după caz, la:
a) cumularea conturilor la un singur fond de pensii, dacă are calitatea de participant la un alt fond de pensii;
b) plata unică sau plăți eşalonate în rate pe o durată de maximum 5 ani, fără a datora penalități, dacă nu are calitatea de participant.
(4) Plata drepturilor beneficiarului se face în termen de 10 zile lucrătoare de la data solicitării acestora.