Celine Dion este considerată una dintre cele mai valoroase și iubire vedetele din lume, în materie de muzică, având la activ milioane de fani. Ceea ce a suprins toți românii a fost dezvăluirea făcută într-un interviu, în care preciza că modelul ei în viață a fost tot timpul, marea gimnastă, Nadia Comăneci.
Astfel că Celine Dion a spus toate aceste lucruri într-o mărturisire detaliată despre viața ei. Mai mult, se pare că după evoluția istorică a Nadiei Comăneci de la Jocurile Olimpice din 1976, ea ar fi vrut să se apuce de gimnastică, admirand-o extraordinar de mult pe româncă.
Grație ambiției și talentului cu care Nadia a atins perfecțiunea, „Zeița” de la Montreal urma să devină un model în viață pentru Celine Dion. Într-un final, Nadia s-a întâlnit cu celine Dion, în urmă cu mulți ani, la Montreal, iar cele două au au o chimie aparte astfel că au devenit bune prietene.
„Pentru amândouă a fost o întâlnire emoționantă. De atunci ne-am mai revăzut de câteva ori. Toate melodiile ei îmi plac. Am însă o melodie preferată. Este vorba despre The Power of Love”, a declarat Nadia Comăneci, în urmă cu ceva timp.
Nadia Comăneci a reușit să scrie istorie la Montreal, însă victoriile sale nu s-au terminat acolo. Numărul total al medaliilor câştigate de Nadia Comăneci la JO, CM şi CE se ridică la 25, dintre care 16 sunt de aur.
Nadia Comăneci este considerată una dintre cele mai bune sportive din secolul trecut, dar şi printre cele mai mari gimnaste ale lumii, și a fost supranumită „Zeița de la Montreal”, după ce, în 1976, a obţinut titlul olimpic absolut, cucerind trei medalii de aur (la individual compus, bârnă şi paralele), una de bronz (sol) şi argint cu echipa.
În plus, a șocat întreaga planetă atunci când a devenit prima gimnastă din istorie căreia i s-a atribuit nota 10 într-un concurs, de nu mai puțin de şapte ori.
Recent, presa a scris de faptul că Celine Dion traversează o perioadă precară din punct de vedere al sănătății, după ce solista a ajuns să cântărească doar 40 de kilograme, din cauza unei boli rare. Astel că artista și-a anulat toate concertele programate în următoarea perioadă.
„Îi doresc multă sănătate și sper să o revăd cât de curând în marile ei spectacole”, i-a urat Nadia Comăneci.
Cântăreaţa îşi anulase deja spectacolele programate în Las Vegas între noiembrie 2021 şi februarie 2022, dar urma să îşi reia turneul la data de 9 martie, la Denver, şi să urce pe scenă în 15 oraşe americane şi canadiene până pe 22 aprilie.
În plus, spectacolele au fost anulate din cauză că recuperarea cântăreţei, care suferă de spasme musculare severe şi persistente „durează mai mult decât s-ar fi aşteptat”, după cum a precizat staff-ul artistei într-un comunicat.