Deși omenirea nu trece prin cea mai bună perioadă a ei, mulți au considerat că, odată cu necazul împrăștiat prin lume, am primit și un beneficiu: timp. Ocupați și încrâncenați, nu aveam spațiu în program pentru a petrece atât de multe ore cu familia ori pentru a ne ocupa pe cât doream de noi. La fel a simțit și Lavinia Pârva, care a luat o decizie radicală după ce a devenit mamă.
La scurt timp după momentul nașterii, Lavinia Pârva s-a apucat intensiv de sport, așa că în numai cinci luni, bruneta a ajuns aproape de formele cu care făcea furori în videoclipuri, înainte de a deveni mamă. A considerat, totuși, că nu și-a recâștigat complet statutul de bombă-sexy, chiar dacă se apucase de cycling și mergea des la sala de fitness, astfel că a recurs la un meniu ”subțire”, pentru a scăpa mai repede de kilogramele nedorite.
Cântăreața a postat pe rețelele sociale și o parte din alimentația ei care o ajută să aibă sub control mesele și caloriile din farfurie. Acum, soția lui Ștefan Bănică și-a pus și o dată limită: până la ziua de naștere a fiului ei să fie mai slabă cu minimum 4 kilograme.
„Dragii meu, eu m-am apucat de sport. Voi încerca să mănânc mai puțin și mai sănătos. Mi-am propus ca până pe data de 13 mai, ziua în care băiețelul meu va împlini 1 anișor, să dau jos cele 4 kilograme acumulate în această perioadă”, a scris solista pe un site de socializare, dezvăluind în prealabil și programul pe care îl va respecta cu sfințenie.