Piesa de succes ”Martha și George”, cu Kira Hagi și Jonathan Alexandru, în distribuție, se reia pe 3 martie, la Teatrul Nottara din București. De trei ani, talentații actori electrizează publicul cu romanțata lor poveste de dragoste. Dar, care este adevărata relație dintre ei, în spatele scenei? În interviul pentru impact.ro, Jonathan Alexandru (26 de ani), fiul solistei Nicola și al compozitorului Mihai Alexandru, ne-a povestit despre fiica fostului mare fotbalist Gheorghe Hagi, despre celebrii lui părinți, dar și despre marile pasiuni.
Jonathan Alexandru: Am moștenit exact ce era mai important. Vocea și simțul de a compune. Într-adevăr, nu urmez aceeași cale a muzicii comericale. Pe partea componistică sunt specializat în muzică românească, clasică și de film. În ceea privește latura vocală, am studiat canto clasic și cântul bizantin. Am terminat studiile de licență, am master la Universitatea Națională de Muzică din București, specializarea Canto Clasic. Iar acum sunt student la a doua facultate, aceeași universitate, dar specializarea Compoziție Clasică. Ușile mi s-au deschis mai ușor, dar nu de către părinții mei, în mod direct, ci datorită umbrei lor. Ei au fost corecți și obiectivi, în drumul meu profesional, iar în afară de sprijinul moral și financiar, nu au intervenit în deciziile pe care le-am luat. De cele mai multe ori mi-am asumat decizia de a fi pe cont propriu și încerc, într-un mod constructiv, să nu profit foarte mult de avantajul imaginii. Totuși, sunt convins că există mulți interpreți și compozitori mult mai talentați decât mine, care ar merita mai mult aceste uși deschise.
Cred că deja am ajuns la a 13-a reprezentație a acestei piese, n-am ținut numărătoarea. Pe 2 martie va fi următoarea și vă invit la Teatrul Nottara. Din fericire și din păcate mulți oameni se regăsesc în aceste două personaje, Marta și George Bibescu, despre care lumea știe destul, dar mai puțin despre viața lor intimă. Este o senzație specială pe scenă. Adrenalină, multe emoții pe care trebuie să le stăpânești ca să devină constructive. Rolul lui George este plin de contradicții și nu pot spune că este ușor de abordat. Atât de mult am evoluat interpretându-l. Într-o oarecare măsură, faptul că am scris muzica pentru spectacol îmi dă o liniște și mă motivează să joc cât se poate de bine.
Ne-am cunoscut prin Filip Ristovski, regizorul și prietenul nostru, care este și un actor bun. Ne-a format pe amândoi. Pe Kira, înainte să plece în America, iar mie mi-a fost profesor de actorie la Conservator. Da, mi s-a întâmplat de atâtea ori să uit textul. Au fost momente în care a trebuit să improvizăm, dar cred că acestea sunt cele mai valoroase întâmplări pe care le întâmpini pe scenă. Pentru că asta îți dezvoltă latura actoricească. De certat nu ne-am certat niciodată. Păreri diferite mai avem, dar cădem la comun de acord. Kira face mereu gesturi prietenești, cu toți oamenii. Este o fată de admirat.
Mă bucur pentru chimia pe care publicul o observă între mine și Kira. Asta ne ajută să jucăm mai asumat și cu multă lejeritate. Iar în afara scenei suntem și rămânem prieteni foarte buni.
Văd un viitor strălucit pentru Kira. Crește din ce în ce mai mult, o să ajungă o personalitate foarte influentă. Este o bună actriță, am avut de învățat de la ea în acești aproape trei ani de când am început colaborarea cu ea. O văd pe marile ecrane, are potențial, i-a dat Dumnezeu cu carul. Pe lângă asta, vorbește engleza parcă ar fi nativă. Nu știu sigur dacă tatăl ei a venit la piesa ”Martha și George”, dar mi-aș dori să o facă. Sunt convins că i-ar plăcea. Și mie îmi place fotbalul. Mi-am petrecut adolescența în peluze. Înainte îmi doream să ajung fotbalist.
Este proiectul pe care mizez cel mai mult din tot ceea ce fac. Este o nișă foarte puțin exploatată, spre deloc. Desigur, muzica românească străveche există, dar să compui efectiv o muzică din aceasta care să aibă un caracter arhaic nu am văzut. Este un proiect de viitor, care poate avea succes. În zilele noastre tulburi, acest folclor autentic poate fi un refugiu, o evadare. Mai ales că avem nevoie de întoarcerea la izvoare, la valorile românești de altădată! Suntem furați de influențele străine și uităm cât de bogați suntem în cultură și în tradiție. Proiectul este inspirat din basmul românesc „Drumul spre Vozia”, scris de etnologul, istoricul și teologul Mihai-Andrei Aldea. Momentan sunt trei volume extraordinare pe care le recomand cu încredere.
Simt că este un vis devenit realitate. Având în vedere aprinderea pe care o am spre acest gen de muzică, nu pot să-mi exprim decât bucuria de a fi membru al celui mai cunoscut și apreciat grup psaltic din România. Arhidiaconul Mihail Bucă merită toată aprecierea mea pentru tot ceea ce face, pentru potențialul pe care-l vede în noi, în fiecare și pe care încearcă să-l scoată în evidență. Are o voce extraordinară, foarte, foarte rară. Am scris două colinde pe care le-am cântat în multe locuri, chiar și în Parlament. Se cheamă ”Colind Arhaic” și ”Pe podele de nuiele”.
Piesa „Agony” este inspirată din cartea „Mărturisiri din Mlaștina Disperării”, de Dumitru Bordeianu, un fost deținut care a trecut prin Experimentul Pitești. O piesă trap, tristă, dar puternică. Este una dintre cele mai mari pasiuni ale mele acest subiect al deținuților politici din perioada comunistă. Faptul că am reușit să colaborez cu acești oameni minunați este pentru mine o mare realizare. În 2019 am câștigat concursul Remember Youth organizat în memoria acestor deținuți cu piesa „Days Gone”. Așa am reușit să intru în contact cu ei. Am fost acolo, este un loc cu o încărcătură greu de explicat. Bunicul meu a făcut și el închisoare pe timpul comunismului. Este un subiect sensibil, dar un adevăr care trebuie scos la iveală.
Recunosc că și eu îmi pun întrebarea: ”Cum ar fi dacă aș participa?” Dar nu cred că este ceva ce mi-aș dori în mod special. Ce e al lor e al lor, ce e al meu e al meu.
Cu mama mă înțeleg foarte bine. Conversațiile noastre sunt caraghioase. Dacă ne-ar auzi cineva vorbind, s-ar amuza. Mă liniștește când stau cu ea deoarece este o persoană pozitivă. Cu tata sunt mai diplomat, dar îl iubesc mult. Țin foarte mult la părerile lui, mă sfătuiesc cu el aproape la toate proiectele pe care le am. Din fire, spune lucrurilor pe față, mai ales pe partea profesională. Îmi atrage atenția când greșesc, dar aceste critici pe mine mă formează. Am o relație bună cu amândoi, nu mă pot plânge de nimic. Bani de buzunar nu prea mai cer, iar sfaturi iau de la amândoi.
Nu sunt singurul cu înclinații artistice. Sora mea, Maria, este o foarte bună cântăreață și compozitoare, dar a stat mai mult în spatele reflectoarelor. Același lucru pot să-l spun și despre fratele meu, Mario, care este compozitor de muzică de film, dar și un cântăreț bun. Andrei, celălalt frate, nu este muzician, dar are alte calități frumoase. De pildă, este un bărbat descurcăreț, matur și muncitor. Din anumite privințe îl văd ca pe un model în viață.
Ascultă mai jos două compoziții ale lui Jonathan Alexandru!