07 sept. 2021 | 15:16

Jador, despre posibilitatea de a deveni tată. Mesajul ăsta te va impresiona, cu siguranță

Monden
Jador, despre posibilitatea de a deveni tată. Mesajul ăsta te va impresiona, cu siguranță
Jador, despre posibilitatea de a deveni tată.

Jador, fostul concurent al emisiunii Survivor România, a vorbit despre posibilitatea de a deveni tată. El a dat și un mesaj extrem de emoționant cu privire la acest subiect extrem de sensibil.

Jador, despre posibilitatea de a deveni tată

Jador își dorește un copil și nu exclude această posibilitate în viitorul apropiat. Însă, pentru moment, artistul a afirmat că nu are timp ca să își întemeieze o familie, deoarece se concentrează exclusiv pe carieră.

Jador a recunoscut însă că și-ar dori să devină tătic și că se consideră perfect pentru un astfel de rol, însă momentan acesta este prins în mai multe proiecte, prioritatea zero pentru el fiind la această oră cariera muzicală.

„Nu știu dacă am timp să am un copil în perioada asta. N-am timp, dar îmi doresc foarte mult, dar cu siguranță voi fi cel mai bun din lume. O să-l iubesc cel mai mult!”, a afirmat Jador pe rețelele de socializare.

De altfel, cunoscutul cântăreț are contracte de onorat în țară și în străinătate, iar de câteva luni, acesta are colaborări de succes cu diferiți artiști din showbizul românesc precum Alex Velea sau What’s Up. Astfel, Jador își surprinde fanii abordând și alte genuri muzicale decât a făcut-o până acum.

Unde mai pui că evoluția sa a fost una relativ rapidă în industria muzicală, iar banii și popularitatea sau au crescut proporțional. Prin urmare, pentru un concert de 45 de minute, Jador încasează suma de 4.000 de euro, dar onorariul său poate varia în funcție de eveniment. Dacă are de susținut doar un concert, acesta pleacă acasă cu 4.000 de euro, dar dacă este vorba despre o nuntă sau un botez, în buzunarul său mai intră și banii din dedicații.

Jador, concurent la Splash! Vedete la apă

În afară de muzică însă, Jador mai este implicat și în proiecte de televiziune, care, evident, și acestea îi aduc bani. După participarea la Survivor România, se pare că tot mai multe porți ale televiziunii i s-au deschis, iar acum el face parte și dintre concurenții emisiunii Splash! Vedete la apă. Se pare că face o figură bună acolo, deoarece acesta și-a învins teama de înălțime și recent a executat o săritură de pe platforma de zece metri. Mama sa, aflată în public, s-a emoționat peste măsură. Aceasta a început chiar să plângă de teamă că fiul ei ar păți ceva.

”I-am zis să nu sară de acolo, nu mai zic nimic, mi-e frică ca oricărui părinte”, spunea mama lui Jador la Splash! Vedete la apă. De altfel, deși nu a câștigat competiția Survivor România, el speră să câștige acum competiția Splash! Vedete la apă.