Iuliana Luciu, sfâșiată de durere. Ce mesaj a transmis acum fosta concurentă Asia Express

Iuliana Luciu, sfâșiată de durere. Ce mesaj a transmis acum fosta concurentă Asia Express

Iuliana Luciu a postat un mesaj sfâșietor în amintirea balerinului Ovidiu Danci, plecat dintre noi duminică, fiind răpus de o boală necruțătoare.

Iuliana Ludiu, mesaj sfâșietor după moartea lui Ovidiu Danci

Dansatorul Ovidiu Danci a lăsat în urmă regrete în sufletul apropiaților și prietenilor săi, cu toții cunoscându-l drept sufletul petrecerii la orice eveniment la care participa. Printre persoanele care au dorit să aștearnă câteva rânduri în amintirea sa, pe rețelele de socializare, se numără și Iuliana Luciu.

„Acum le vei dansa îngerilor! Dumnezeu să te odihnească în pace…”, a scris Iuliana Luciu la un InstaStory.

Și Aylin Cadâr, actrița cu care a făcut echipă la ”Dansez pentru tine” în 2011, a lăsat un mesaj emoționant pe Instagram după moartea amicului său.

Unde și când va fi înmormântat Ovidiu Danci. Parcă și-a prevestit moartea
Unde și când va fi înmormântat Ovidiu Danci. Parcă și-a prevestit moartea

„Bye bye, baby. O sa ne fie dor! @ovidiu_danci. Imaginile sunt din videoclipul piesei “Crezi în mine” filmat în urmă cu 9 ani în sala de repetiție de la Dansez pentru tine. Ne rămân amintirile”, a scris Aylin Cadir pe contul de Instagram.

  • Ovidiu Danci a participat la cea de-a 12-a ediție a emisiunii ”Dansez pentru tine”, unde a dansat alături de artista Aylin Cadâr, cu visul de a-și deschide propria școală de balet, pe care avea să și-l îndeplinească în anul 2017.

Va fi înmormântat în locul unde își îndeplinise visul

Avea 39 de ani și fusese diagnosticat cu două afecțiuni grave. Balerinul a fost internat la Spitalul Județean de Urgență Bistrița joia trecută, fiind la Terapie-Anestezie Intensivă de vineri. Înmormântarea va avea loc miercuri, 17 iunie, în Bistrița, unde se afla de ceva timp.

„Vă mulțumim pentru toate gândurile bune și mesajele de încurajare. Mâine, la ora 18.00, la capela de pe strada Tărpiului din Bistrița va avea loc priveghiul. Înmormântarea va avea loc miercuri, în curtea Bisericii Ortodoxe din Unirea, începând cu ora 12.30”, a transmis școala de dans pe care a fondat-o la Bistrița.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI