16 iun. 2020 | 16:14

Unde și când va fi înmormântat Ovidiu Danci. Parcă și-a prevestit moartea

Monden
Unde și când va fi înmormântat Ovidiu Danci. Parcă și-a prevestit moartea
Unde și când va fi înmormântat Ovidiu Danci. Parcă și-a prevestit moartea

Balerinul Ovidiu Danci a murit duminică, la numai 39 de ani. Dansatorul fusese diagnosticat recent cu două afecțiuni grave, printre care și o formă agresivă de leucemie. Înmormântarea sa va avea loc miercuri, în Bistrița.

Ovidiu Danci, înmormântat în locul unde își îndeplinise visul

Dansatorul și fondatorul școlii de balet care îi și poartă numele, Ovidiu Danci, a plecat să danseze cu îngerii, pe 15 iunie. Avea 39 de ani și fusese diagnosticat cu două afecțiuni grave. Artistul a fost internat la Spitalul Județean de Urgență Bistrița joia trecută, fiind la Terapie-Anestezie Intensivă de vineri. Înmormântarea sa va avea loc miercuri, 17 iunie, în Bistrița, unde se afla de ceva timp.

„Vă mulțumim pentru toate gândurile bune și mesajele de încurajare. Mâine, la ora 18.00, la capela de pe strada Tărpiului din Bistrița va avea loc priveghiul. Înmormântarea va avea loc miercuri, în curtea Bisericii Ortodoxe din Unirea, începând cu ora 12.30”, a transmis școala de dans pe care a fondat-o la Bistrița.

Cu două săptămâni înainte de a se stinge din viață, dansatorul a scris pe pagina de socializare a școlii: „Eu, Ovidiu Danci, de azi, mă retrag de la școala de balet din cauza gravelor probleme de sănătate! Noua directoare a școlii este Laura Boldor, în care am încredere maximă și îi mulțumesc pentru tot sprijinul acordat, nu a fost puțin! Vă mulțumesc!”.

Început fulminant, blocat de viză

Ovidiu Danci avea 9 ani când a fost admis la școala de coregrafie din Cluj, cu 10 pe linie. La vârsta de 14 ani a ieșit locul 1 la Olimpiana Națională de coregrafie, a dansat pe scenele operelor din București, Constanța și Iași. A primit apoi o bursă la Academia de Balet din Munchen, a fost admis printre primii și viața i s-a schimbat complet.

Familia a făcut eforturi financiare asidue în toți anii de studiu, când a fost primit și la una dintre cele mai cunoscute companii de balet din lume, ”Trocadero”. Pentru că la acea vreme România nu făcea parte din Uniunea Europeană, balerinul nu a primit viza de care avea nevoie ca să călătorească prin toată lumea. S-a întors în România, a stat o perioadă în Capitală, unde a jucat în serialul ”Om bogat, om sărac” și a fost asistent coregraf în serialul ”Un pas înainte”. Dorul de casă l-a readus pe meleagurile Bistriței.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
O mai ții minte pe Esmeralda? Au trecut 27 de ani de la rolul care a făcut-o celebră pe actrița Leticia Calderon, iar viața ei a bătut orice telenovelă! Cum arată azi, la 56 de ani, frumoasa actriță / FOTO
Unica.ro
Apocalipsa economică pentru Europa a început!
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum lin, maestre!
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
O SUTĂ de MII de PENSIONARI primesc MAI MULȚI BANI! SE întâmplă la FINAL de 2024
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro