Balerinul Ovidiu Danci a murit duminică, la numai 39 de ani, după ce a fost diagnosticat recent cu două afecțiuni grave, printre care și o formă agresivă de leucemie. Acesta participase, în 2011, la ”Dansez pentru Tine”, alături de Aylin Cadâr. Actrița a postat un mesaj în memoria colegului său.
Ovidiu Danci a participat la cea de-a 12-a ediție a emisiunii ”Dansez pentru tine”, unde a dansat cu artista Aylin Cadâr, cu visul de a-și deschide propria scoală de balet, pe care avea să și-l îndeplinească la finalul anului 2017.
După ce au fost eliminați din concurs, cei doi au păstrat o relație de prietenie. În urmă cu mai puțin de o lună, Aylin și Ovidiu s-au revăzut și s-au fotografiat împreună.
„Bye bye, baby. O sa ne fie dor! @ovidiu_danci. Imaginile sunt din videoclipul piesei “Crezi în mine” filmat în urmă cu 9 ani în sala de repetiție de la Dansez pentru tine. Ne rămân amintirile”, a scris Aylin Cadir pe contul de Instagram.
Cu două săptămâni înainte de a se stinge din viață, Ovidiu Danci a scris pe pagina de socializare a școlii sale: „Eu, Ovidiu Danci, de azi, mă retrag de la școala de balet din cauza gravelor probleme de sănătate! Noua directoare a școlii este Laura Boldor, în care am încredere maximă și îi mulțumesc pentru tot sprijinul acordat, nu a fost puțin! Vă mulțumesc!”.