Fostul antrenor Ionuț Popa s-a stins din viață la vârsta de 67 de ani, joi, după ce în ultima parte din viață s-a confruntat cu mari probleme medicale. Au rămas reușitele sale și declarațiile de presă. Ce spunea în ceea ce urma să devină ultimul său interviu, acordat publicației Prosport.
Fostul antrenor a murit joi la Spitalul Județean Arad, unde era internat din data de 9 iunie. Ionuț Popa a intrat în comă după ce a suferit un stop cardio-respirator la acel moment, iar astăzi (25 iunie) organismul i-a cedat. Pe 10 iunie, fostul antrenor a oferit ultimul său interviu.
Domnule Popa, ne cerem scuze că vă deranjăm într-o perioadă atât de grea pentru dumneavoastră, dar cum vă simțiți?
Ionuț Popa: Sunt la Arad, acasă, încă de la începutul lunii septembrie, atunci când am venit din spital de la Cluj. Cum mă simt? Ca un om bolnav, dar poate că asta îmi este soarta. Am fost pe la o grămadă de medici, dar……
Ce probleme aveți mai exact?
(Oftează și își trage cu greu răsuflarea) Off, cum este viața asta. Chiar nu vreau să pară acum că mă plâng în presă, departe de mine acest gând, dar nici eu nu știu dacă se mai pot face multe pentru mine. Din păcate medicii nu îmi pot face operația la cap, iar acest lucru îmi complică mult starea de sănătate. Sunt foarte trist din această cauză.
Gigi Becali s-a oferit să vă ajute. Ați primit vreun sprijin din partea dânsului până în acest moment?
Nu! Sub nicio formă, dar să știți că nu sunt supărat pe el. Nimeni din familia mea nu l-a sunat să îl roage să mă ajute și nici eu nu l-am sunat de când sunt bolnav. Dânsul a afirmat public că este dispus să mă ajute. Eu doar am văzut ce a declarat. Am mai primit câteva ajutoare de pe la unele persoane, însă doar fiica mea și soția au stat în permanență lângă mine. Le mulțumesc din suflet, deoarece nu mă simt singur în aceste momente.