Flick a dat lovitura cu familia partenerei sale. Cine este socrul domnului Rimă? Cu ce se ocupă acesta și de ce este un om influent?
Iată că rimele nu doar că i-au adus o soție superbă, ci și rude din partea partenerei care sunt destul de influente. Domnul Rimă s-a căsătorit cu fiica unui personaj puternic din județul Bihor. Mai exact, tatăl Denisei Hodișan este șef al Direcției pentru Agricultură Județeană Bihor din anul 2009 până în prezent. Nicolae Hodișan e un bărbat care a reușit să facă slalom printre partidele care au ajuns la guvernare, păstrându-și zeci de ani funcția.
De asemenea, în urmă cu câțiva ani a încercat să ajungă în Parlament, dar norocul nu a fost de partea sa când a venit vorba despre alegerea echipei alături de care ar fi avut planuri mari. Chiar și așa, rămâne în continuare pe una din pozițiile puternice din județ. Socrul lui Flick deține trei imobile și două terenuri, toate în Bihor. Conduce un autoturism vechi de 7 ani, nu are bani în conturi, dar are datorii în valoare de 400.000 de lei.
Declarația de avere arată că singura sursă de venit este din salariul de director executiv, care în ultimul an a fost de 75.800 de lei, adică aproximativ 6.300 de lei pe lună. Soția lui este profesor la Liceul Teoretic Onisifor Ghibu și are salariul de 4.000 de lei pe lună. Partenera vedetei are un frate, Bogdan Hodișan, care este în prezent președinte al Tineretului Liberal Bihor și a prins un post de consilier județean. Înainte de această titulatură, cumnatul lui Flick a fost șef de birou la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
„Într-o perioadă rea s-au întâmplat și lucruri bune. Nu a fost tocmai la îndemână. Eu cred că a fost de bun augur. Eu tot plecam, dar acum, cu perioada asta, am mai mult timp. A fost o chestie foarte tare, noi ne-am descoperit pe parcurs. Ne apuca șapte dimineața la telefon. Stăteam pe videocall foarte mult, ne uitam la filme împreună, am luat masa împreună pe videocall, am băut și câte un pahar de vin, eu, la București, ea, la Oradea”
Flick
“Nu m-am îndrăgostit de Flick de la televizor, ci de Sebastian. Știam că scrie poezii. Am colaborat pentru un proiect. Ne-am împrietenit pur si simplu, nu l-am cautat eu”, a povestit Denisa Hodișan.