Flick și Denisa Hodișan au luat prin surprindere pe toată lumea atunci când au anunțat că și-au pus priostriile. Astfel, cei doi proaspăt însurăței au anunțat totul în urmă cu puțin timp, postând pe rețelele de socializare mai multe imagini și declarații de dragoste.
Și dacă vă întrebați cine anume le-a fost nași la marele eveniment, ei bine, nimeni alții decât bunii lor prieteni, Dniel Buzdugan și soția acestuia, Monica. Astfel că imediar ce Flick – Domnul Rimă și Denisa au dat vestea cea mare, prezentatorul de televiziune nu s-a mai putut abține și a scris și el pe Facebook câteva rânduri dedicate celor doi fini.
De altfel, nunta lui Flick și a Denisei s-a dovedit a fi o surpriză chiar și pentru Daniel Buzdugan, care a aflat abia cu o zi înainte că cei doi au planuri mari cu el, și anume, să-l pună naș. În plus, evenimentul poate fi considerat ușor atipic, deaorece la eveniment nu au fost deloc multe persoane, așa cum se obișnuiește de regulă, ci doar nașii și ofițerul stării civile.
„La început am crezut că este o farsă, când Flick mi-a spus că absolut nimeni nu știe nimic și la eveniment vom fi doar noi, ei și ofițerul stării civile. Acum sunt deja soț și soție!”, a scris Daniel Buzdugan pe Facebook.
Însă spre finalul postării de pe rețelele de socializare, acolo unde a postat și el fotografii de la ceremonie, prezentatorul le-a urat casă de piatră finilor lui și mai ales să să aibă minimum doi copii!
„Suntem foarte fericiți alături de ei, ne rugăm la Dumnezeu ca să aibă o căsnicie binecuvântată, minim doi copii, multă dragoste și foarte multă răbdare, asta o spun din experiență:) Casă de piatră dragii noștri Flick și Denisa!”, a mai scris Daniel Buzdugan pe rețelele de socializare.