13 mai 2021 | 17:08

Fiica lui Nicu Maharu, implicată într-un grav accident auto. Cum se simte Bianca acum

Monden
Fiica lui Nicu Maharu, implicată într-un grav accident auto. Cum se simte Bianca acum
Bianca Maharu a trecut prin clipe de coșmar după ce a fost implicată într-un accident auto

Fiica lui Nicu Maharu, Bianca Maharu sau Samyr Maharu, așa cum este cunoscută, a trecut prin clipe groaznice. Aceasta a fost implicată într-un accident cumplit din care a scăpat, din fericire, doar cu unele leziuni. Mașina a fost grav avariată, așa că tânără a avut mare noroc pentru că nu a pățit ceva mult mai grav.

Bianca Maharu, implicată într-un accident grav. Cum se simte fiica lui Nicu Maharu

Clipe îngrozitoare pentru Bianca Maharu, fiica lui Nicu Maharu! Aceasta a fost implicată într-un accident grav de circulație ce ar fi avut loc în jurul orei 01:40, potrivit martorilor. În vehicul s-ar fi aflat două persoane, însă tânăra a scăpat doar cu unele leziuni.

Totuși, aceasta nu se afla singură în mașină. Alături de ea era un bun prieten ce nu a scăpat la fel de ușor, fiind internat în acest moment la spitalul Universitar din Capitală. Cât despre Bianca, aceasta are o leziune intercostală, după cum a dezvăluit publicația Ciao. Mașina, în schimb, a fost grav avariată, spre groaza tuturor.

Bianca Maharu, mesaj dureros după moartea tatălui său. Cum și-a strigat tânăra durerea

Bianca Maharu și tatăl ei, Nicu Maharu, au avut o relație extrem de apropiată. Tânăra a suferit enorm în momentul în care el s-a stins. La momentul respectiv, aceasta își striga durerea printr-un mesaj dureros. Un gol în suflet i-a rămas după pierderea tatălui său ce a avut mare grijă de ea.

”Dumnezeu să te ierte om bun cu suflet mare! Ai plecat prea devreme dintre noi și ai lăsat durere mare în urmă, în sufletele celor ce te iubesc! Aveai atâtea, tăticule, de rezolvat și atâtea planuri de îndeplinit! Cuvintele nu-și au rostul, TATAAAA, durerea e prea mare! Cuvintele sunt de prisos și durerea mea mare, legenda noastră astăzi nu mai e!”, spunea tânăra pe atunci.

Bianca Maharu a sperat ca tatăl ei să își revină. Ce spunea tânăra în trecut

În același timp, Bianca Maharu a sperat ca tatăl său să își revină și să învingă boala până în ultima clipă. Ea dezvăluia că ruda sa este de nerecunoscut, renunțând la alcool pentru propria sănătate. Fiica lui Nicu Maharu a fost alături de el până în ultima clipă, astfel că vestea că el nu a mai putut lupta a venit ca un șoc.

“Tata este acum de nerecunoscut, pe cuvânt, nici eu nu îl mai recunosc. De un an nu a mai pus gura pe alcool, nu bea nimic în afară de apă plată. Își mai face poze cu pahare sau sticle de whisky doar ca să se laude, dar e cuminte rău de tot.”, explica Bianca Maharu.

 

Parteneri
Cine este femeia care stă non stop lângă patul lui Florin Piersic. Soția marelui actor nu știe mai nimic despre relația lor
Redactia.ro
Amestecul minune, folosit de mii de ani, cu care trebuie să-ți uzi roșiile de 3 ori în timpul verii. Recolta va fi dublă, iar legumele mari și sănătoase
Click.ro
O femeie din Iași a păcălit moartea, după ce a vrut să traverseze în grabă prin fața unui TIR
Digi24
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un judecător i-a spus că în căsătorie e permis orice
Digi24
Meghan Markle a făcut senzație în Nigeria cu rochia ei! Cum a apărut îmbrăcată soția Prințului Harry / FOTO
Unica.ro
Loc unic în România. Singurul lac unde crește nufărul termal
EVZ.ro
Carmen Harra, mesaj după ce starea lui Florin Piersic s-a înrăutățit! Ce a transmis clarvăzătoarea: „Nu este timpul...” / FOTO
Spynews
UNGARIA, de nerecunoscut. Răsturnare absolută de situație în țara de LÂNGĂ ROMÂNIA
Capital.ro
Daniel Baciu, mesaj pentru toți pensionarii români: "Trecem la tipărirea deciziilor!"
Antena 3
După 12 ani, se întoarce la PRO TV. A bătut din nou palma cu postul TV din Pache Protopopescu și a dat lovitura. Primele declarații: „Tot felul de neajunsuri și neînțelegeri..”
Avantaje
S-a aflat cu CÂND CRESC PENSIILE! Daniel Baciu a ANUNȚAT
Mediaflux
BOMBĂ! A apărut femeia cu care Traian Băsescu a avut o relație de DRAGOSTE
Stiri din Lume
Cât de bine arată Loredana Groza la vârsta de 53 de ani. Cum s-a afișat artista / FOTO
Spynews.ro
Ce se întâmplă dacă lucrezi sau speli când ai cruce neagră sau cruce roșie în calendar. Ce spune biserica
Realitatea.net
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această zi sfântă, Vinerea Luminată
Antena 1
Ce obsesie perversă și bolnavă avea Elena Ceaușescu? Îi plăcea să se uite la...
Shtiu.ro