Femeile care au apărut cu Liviu Dragnea în public. Acestea sunt mai tinere decât Irina Tănase, fapt care, probabil, nu îi va pica prea bine fostei iubite a politicianului. Imaginea care îl înfățișează pe Liviu Dragnea cu două fete tinere a fost publicată pe Facebook și a atras multe reacții din partea internauților.
Irina Tănase șu Liviu Dragnea nu mai sunt împreună de la finalul anului trecut. Despărțirea ar fi survenit din cauza faptului că Irina Tănase ar mai fi continuat să păstreze legătura cu fostul iubit pe tot parcursul relației cu Liviu Dragnea.
După o perioadă în care nu s-a mai știut mai nimic de cei doi, iată că Liviu Dragnea atrage atenția cu o fotografie postată pe Facebook-ul său. În imaginea cu pricina, acesta stă între două tinere frumoase, iar imaginea este însoțită și de mesajul:
„Aveți încredere în mine! Dacă nu credeți, întrebați-le pe ele!”.
Totodată, el a mai menționat că în postarea de pe Facebook că cele două tinere sunt „șefele Tineretului AlianțaPentruPatrie de la nivel central”.
Reacțiile internauților la postarea lui Liviu Dragnea nu au întârziat să apară. Unii l-au lăudat, alții l-au criticat:
„Irinel mic ce ești!”; „Mâna aia nu stă bine pe șoldul domnișoarei…”; „Eu în mâna aia dreaptă nu as avea încredere”; „Fetele astea au împreună vârsta dumitale”, sunt doar câteva dintre reacțiile postate de urmăritorii lui Dragnea.
Cât despre Irina Tănase, ea a fost surprinsă în urmă cu două luni la salonul Marie Ollie, acolo unde se planifică nunți, se cumpără și se modifică astfel de ținute.
Fosta parteneră a lui Liviu Dragnea avea, la momentul acela, un impresionant buchet de trandafiri albi, conform cancan. Conform sursei menționate, fosta iubită a lui Liviu Dragnea a mers direct acasă, însă de remarcat a fost faptul că avea o expresie supărată, semn că încă suferă din pricina despărțirii de fostul lider PSD.
Într-un interviu, Irina Tănase mărturisea ce înseamnă pentru ea despărțirea de Liviu Dragnea.
„Despărțirea de Liviu este cel mai dureros moment pe care l-am trăit până acum. Ne leagă o poveste de 8 ani, în care i-am fost fidelă, l-am sprijinit necondiționat și n-au existat fapte de care să mă rușinez. La vârsta mea, 29 de ani, n-am puterea să lupt singură împotriva unor neadevăruri. Am sentimentul amar că nu mă pot apăra, atâta vreme cât Liviu nu este dispus să mă asculte.
Despărțirea dintre noi a fost bruscă. Mi-a trimis, într-o noapte, un SMS care conținea conversațiile pe care le-ați publicat, și ulterior nu l-am mai putut contacta’”, spunea Irina Tănase, mai demult.