Clanul Duduianu trece prin momente grele după ce un membru important a decedat tragic. Emi Pian, fiul lui Nicolae Duduianu, a fost înjunghiat în timpul unui joc de barbut, în noaptea de luni spre marți. Astfel, la casa lui Emi Pian sunt așteptați mulți oameni din lumea interlopă pentru a prezenta condoleanțe și pentru a fi alături de familia îndoliată. Deja, pe gardul casei lui Emi Pian a apărut un afiș imens cu mesajul ”NU TE VOM UITA NICIODATĂ”.
Mai mulți apropiați ai lui Emi Pian fac pregatiri pentru priveghi la casa acestuia. Pregătirile se fac atât prin fața, cât și prin spatele locuinței, care se întinde pe o suprafață impresionantă, fiind flancată de patru străzi pe fiecare latură a imobilului. Se descarcă din mai multe dube câte ceva. Familia se pregătește cu mese, corturi și toate cele de trebuință pentru priveghi și înmormântare.
Pe stradă, vecinii lui Emi Pian își dau toți cu părerea pe la colțuri, mai ales că în zonă au apărut deja foarte multe mașini din țară venite la priveghi. De asemenea, în zona casei lui emi Pian și-au făcut apariția mai multe echipaje de poliție.
Corpul neînsuflețit al lui Emi Pian se află la morgă, unde medicii legiști vor constata cauzele decesului. Odată ajuns acasă, pe la căpătâiul tânărului sunt așteptați să treacă oameni de rând, precum și membrii ai clanurilor de interlopi din România, precum și din străinătate.
De asemenea, la căpătâiul lui Emi Pian sunt așteptați să cânte melodii de jale maneliștii, mulți dintre ei prieteni buni cu acesta. Marele absent de la priveghiul lui Emi Pian va fi chiar tatăl său, care se află în penitenciarul Rahova, condamnat pentru tentativă de omor.
Emi Pian, pe numele lui adevărat Florin Mototolea, a murit, luni dimineață, în spital, după ce a fost înjunghiat de un membru al clanului, Rinu, numit Ciprian Napy. Emi Pian fost transportat la spital, unde a fost resuscitat de medici timp de două ore, însă fără succes.
Agresorul lui Emi Pian, Cipran Napy, a ajuns și el la spital după ce a fost înjunghiat de fratele lui Emi Pian. Marți dimineață, presa din România a scris că tatăl interlopului, Nicolae Duduianu, ar fi decedat în închisoare la aflarea veștii tragice că fiul său a fost ucis. Știrea nu s-a confirmat pe parcursul zilei.
Scandalul care s-a terminat cu moartea tragică a lui Emi Pian a făcut ca lumea interlopă din Capitală să fiarbă. Scandalul în lumea interlopă vine după ce oficialii MAI anunțau în urmă cu câteva zile, ample acțiuni în zona de criminalitate și declarau toleranță zero grupărilor mafiote.
”Împreună, asigurăm cetățenii din București că situația este sub control. Plângeri s-au făcut, nenumărate, de trei luni de zile. Un conflict în care au fost implicate mai multe persoane, conflict în urma căruia un bărbat de 39 de ani a murit, iar altul este la spital pentru îngrijiri medicale”, spunea Bogdan Berechet, șeful poliției Capitalei.