După declaraţiile incredibile făcute despre pandemia de coronavirus, Dan Bittman șochează din nou. Solistul trupei Holograf a transmis un mesaj fără precendent românilor. Răsturnare de situaţie!
Luni de zile, solistul trupei Holograf a susţinut că virusul COVID-19 nu există, că totul este o invenţie a autorităţilor. După ce a fost surprins purtând mască în public, Dan Bittman șochează din nou. Mesajul transmis de cântăreţ este fără precedent.”Coronavirusul există”, spune acum artistul în vârstă de 58 de ani.
Acesta a răspuns, în cadrul unui interviu realizat de cei de la Impact.ro, la câteva întrebări legate de controversele pe care le-a iscat în această perioadă. Mai mult, a îndemnat românii să se protejeze purtând mască sanitară.
“Declarațiile pe care le-am făcut nu știu dacă au șocat, sau cel puțin nu aveau menirea de a șoca. Nu am susținut niciodată că nu trebuie purtată mască sau că nu trebuie să ne protejăm. De asemenea, nu am susținut niciodată că nu există acest virus. E o viroză mai serioasă, care afectează anumite categorii de vârstă, cu anumite boli, cu comorbidități.
Am susținut că, conform statisticilor și a cifrelor pe care le vedem în fiecare zi la televizor, nu se justifică anumite frici pe care atât guvernele europene cât și alte entități încercă să le inducă oamenilor. Eu nu sunt un tip care să fiu pro frică. Niciodată nu am fost și nici nu-mi doresc ca acest lucru să se întâmple. În primul rând îi rog pe toți românii să se protejeze, fiecare viață omenească contează, și dacă aceasta înseamnă a ne vaccina sau a purta mască, îi rog s-o facă”, a spus Dan Bittman.
De asemenea, îndrăgitul artist a explicat că autorităţile sunt de vină pentru starea de frica prin care sunt nevoiţi să treacă românii de luni de zile.
“Da, cred în existența acestui virus, dar autoritățile au greșit în momentul în care, că iarnă sau că vara și că de fiecare dată, s-au trezit nepregătite. (…) Măsurile pe care le iau guvernanții mie mi se par deplasate.
(…) Mie mi s-a părut că cineva își bate joc de mine în toate lunile acestea. În nici o țară din Uniunea Europeană nu s-au închis școlile, noi le închidem. De ce, nu știu! Eu sunt un simplu cetățean, eu nu răspund pentru ce s-a întâmplat. O să răspundă politicienii. Cred în Covid, cred în niște măsuri coerente.
Cred însă în tratamentul Covid-ului, cel mai mult. Mai mult decât în vaccin, vaccinul este ca un vaccin antigripal, efectul lui poate să dureze șase luni, mai puțin sau mai mult. Dar după aceea, dacă cumva ne infectăm din nou, pentru că e clar, Covid-ul va exista în viețile noastre”, a mai declarat Dan Bittman pentru Impact.ro.