Dacia Jogger, modelul de mașină cu 7 locuri care a înlocuit Lodgy, a fost prezentat. Iată cum arată acest crossover, care va fi și prima mașină Dacia disponibilă și cu motor hibrid, din 2023.
Astfel, primul hibrid din gama Dacia o să aibă un motor pe benzină de 1,6 litri, dar și două motoare electrice și o baterie de 1,2 kWh. Producția pentru Jogger o să înceapă de la finalul anului 2021 la Mioveni, unde mai sunt produse și modelele Duster, Logan și Sandero Stepway.
La lansare, Dacia Jogger o să fie disponibil cu un motor pe benzină de 1,0 litri, în trei cilindri, de 110 CP, cu o cutie de viteze manuală în șase trepte, fie va fi prezentat cu un motor bi-combustibil (GPL) de 99 CP, care se găsește la ora actuală în SUV-ul Duster.
Conform Dacia, datorită celor două rezervoare, respectiv 40 L pentru GPL și 50 L pentru benzină, Jogger cu echipare GLP are o autonomie de peste 1 000 km.
Jogger are 4,5 m lungime și ampatament de 2,9 m, fiind mai lung decât un Ford S-Max sau Kia Sorento. Jogger, noul model Dacia, o să ofere spațiu pentru șapte pasageri adulți și va putea fi achiziționat la un preț de pornire de aproximativ 15 mii de euro.
„Azi mai facem un pas înainte. După SUV-ul nostru reprezentativ Duster, după cel mai bine vândut model Sandero și după Spring, mașina de oraș 100% electrică, avem acum al patrulea pilon.
Redefinim mașinile de familie din segmentul C cu primul model cu șapte locuri cu adevărat multivalent, unul care ia ceea ce este mai bun din SUV-uri, mașini de familie și break-uri și oferă atractivitate fără paralel, versatilitate, spațiu și siguranță la un preț imbatabil”, a spus Denis Le Vot, CEO la Dacia.
De asemenea, David Durand, șef design exterior la Dacia, a spus despre Jogger.
„Cu o lungime de 4,55 metri, Jogger este cel mai lung model din gama Dacia. Garda la sol de 200 milimetri, combinată cu roțile cu diametru mare, garantează o rulare confortabilă pe orice tip de teren. Ecartamentul mare, cu roțile împinse înspre capete, o fac foarte robustă și stabilă. Protecțiile aripilor, cele de la măștile față și spate și barele de plafon modulare, completează acest design aventuros”.
Constructorul a spus că Dacia Jogger o să poată fi comandată din noiembrie, iar livrările vor începe luna februarie a anului viitor. De menționat este că Jogger este și cel mai lung model Dacia de până acum și are o caroserie inedită.