12 oct. 2024 | 08:42

Cum sunt repartizate locurile în avion. Mulți cred că sunt alese întâmplător, dar tehnica folosită este una complexă

Utile
Cum sunt repartizate locurile în avion. Mulți cred că sunt alese întâmplător, dar tehnica folosită este una complexă
Chiar dacă accidentele aviatice sunt foarte mediatizate, ele sunt extrem de rare

Cel puțin odată în viață, am zburat cu avionul. Fie pe cursele internet, fie în afara țării. Dar, și asta aproape de fiecare dată, în loc să primim un loc pe care ni l-am dorit, ne trezim așezați aleator. Deși pare o mică răutate, de fapt în spatele acestei situații sunt niște reguli care reglementează cum sunt repartizate locurile în avion. Mulți cred că sunt alese întâmplător, dar tehnica folosită este una complexă.

De ce zborul cu avionul este cel mai sigur mod de transport din lume

Când vine vorba de călătorii, multe persoane se tem de zborul cu avionul, dar, din punct de vedere statistic, acesta este considerat cel mai sigur mod de transport din lume.

Cum sunt repartizate locurile în avion. Mulți cred că sunt alese întâmplător, dar tehnica folosită este una complexă

Chiar dacă accidentele aviatice sunt foarte mediatizate, ele sunt extrem de rare în comparație cu numărul total de zboruri care au loc zilnic. Deși aparent nu dăm importanță, în realitate avioanele beneficiază de cele mai avansate tehnologii de siguranță.

Aeronavele sunt dotate cu sisteme sofisticate de navigație, radare și senzori care monitorizează constant toate funcțiile avionului. În plus, piloții sunt antrenați pentru a face față oricărei situații neprevăzute și trec prin sesiuni regulate de instruire și simulări de urgență.

Standardele din industria aviației sunt extrem de stricte

Pe lângă tehnologie, regulamentele și standardele din industria aviației sunt extrem de stricte. Fiecare avion trece prin inspecții riguroase înainte de decolare, iar întreținerea aeronavelor este realizată conform unor protocoale bine stabilite.

Cum sunt repartizate locurile în avion. Mulți cred că sunt alese întâmplător, dar tehnica folosită este una complexă

Agenții internaționale de aviație civilă, precum FAA (Federal Aviation Administration) și EASA (European Union Aviation Safety Agency), reglementează toate aspectele zborurilor comerciale, asigurându-se că siguranța este pe primul loc.

Un alt factor care contribuie la siguranța zborurilor este rata extrem de scăzută a accidentelor. Potrivit statisticilor, șansa ca un avion comercial să fie implicat într-un accident este de aproximativ 1 la 11 milioane de zboruri. Comparativ, alte moduri de transport, cum ar fi mașina, au rate de accidente mult mai mari.

Cum sunt repartizate locurile în avion

Și pentru că vorbeam de tehnologii și securitate, un alt factor care ridică gradul de securitate, este și modul cum sunt repartizate locurile în avion. Nu este nimic aleator, sau lăsat la întâmplare, chiar dacă aparent așa pare.

Cum sunt repartizate locurile în avion. Mulți cred că sunt alese întâmplător, dar tehnica folosită este una complexă

Din prisma tehnologiilor avansate, aplicabilitatea tehnologiilor bazate pe Inteligența Artificială a intrat rapid în zona aviatică, care a transformat complet managementul companiilor aeriene.

„IA ajută la echilibrarea greutății pasagerilor în avion pentru a optimiza consumul de combustibil în timpul decolării.

Acest echilibru împiedică înclinarea avionului înainte sau înapoi, ceea ce este esențial pentru eficiență.

În plus, atunci când apare necesitatea de a schimba avionul, algoritmul redistribuie pasagerii în câteva secunde, ceea ce a redus considerabil timpul de reorganizare.”, explică experții din aviație.

Tehnica folosită este una complexă și schimbă modul cum sunt repartizate locurile în avion

Inteligența artificială este, de asemenea, utilizată pentru a prezice cât de multe bagaje vor fi încărcate în cală, permițând companiei aeriene să calculeze spațiul disponibil pentru marfă.

De asemenea, IA anticipează preferințele alimentare ale pasagerilor pe baza datelor din zborurile anterioare.

De exemplu, pe zborurile către Finlanda, pasagerii rămân adesea fără un anumit tip de sandwich. În mod similar, IA analizează sondajele de satisfacție pentru a prezice care pasageri vor fi cei mai mulțumiți de serviciu.

Potrivit experților, percepția serviciilor variază în funcție de cultură. Spre exemplu, americanii tind să aprecieze mai mult atenția constantă, în timp ce europenii preferă să nu fie deranjați în timpul zborului.

Cum alegi locurile potrivite în avion

Pentru a alege locurile potrivite în avion, este esențial să cunoașteți configurația aeronavei. Instrumente precum SeatGuru vă permit să vizualizați harta avionului și să vedeți recenzii despre confortul scaunelor.

Dacă sunteți în căutarea unui spațiu suplimentar, optați pentru locuri la ieșirile de urgență sau în primele rânduri. În ceea ce privește liniștea, primele rânduri sunt cele mai silențioase, iar pentru a evita deranjarea celorlalți pasageri, alegeți un loc la fereastră.

În ceea ce privește siguranța, un studiu al revistei Time a constatat că locurile din spate tind să fie mai sigure în cazul unui accident. Dacă vă îngrijorează turbulențele, cel mai bine este să vă așezați lângă aripi, unde acestea sunt mai puțin vizibile. În cele din urmă, dacă trebuie să debarcați rapid, alegeți un loc lângă ușa din față.

Potrivit unui studiu realizat de Skyscanner, cel mai bun loc pentru mulți călători este 6A, datorită apropierii de ieșire și liniștii pe care o oferă, în timp ce cel mai puțin popular este 31E, situat în centrul avionului.

Concluzie

În concluzie, tehnologia de vârf, reglementările stricte și antrenamentul riguros fac din zborul cu avionul cel mai sigur mod de transport, oferindu-le pasagerilor siguranță și încredere pe parcursul fiecărei călătorii.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Zodiile care vor trăi un miracol divin în ianuarie 2025. Astrele se aliniază pentru acești nativi
Click.ro
Agresiune în Parlament: Jurnalistă, hărțuită de Diana Șoșoacă și Makaveli. „Mamă, cum a fugit!”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cât costă pantofii de lux pe care îi poartă Marcel Ciolacu. Au garanție pe viață!! 'Am două perechi... Ai lui Grindeanu sunt identici. Nu port alți pantofi'
Unica.ro
Taxa specială care scumpește cazările și ne pune la plată. Hotărâre importantă
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
Călin Georgescu, blocat! Elon Musk, anunț despre România: Cum să nu fie dictator?
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
HIDROELECTRICA dă BANII ÎNAPOI! Facturile pentru DOUĂ luni au fost GREȘITE
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a găsit-o
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro