Ella este fosta iubită a lui Jador, fostul Faimos de la Survivor România 2021. Ea a fost implicată într-un accident grav de circulație, în urmă cu numai câteva ore.
Tânăra s-a ales cu răni serioase și i-a mulțumit divinității că a salvat-o. Ella Tina se afla la volanul bolidului ei de lux, atunci când, într-o intersecție, un alt șofer nu i-a acordat prioritate și a izbit-o din plin.
Accidentul s-a dovedit a fi cât se poate de serios, iar ambele autovehicule au fost avariate. Fosta iubită a lui Jador a avut nevoie chiar de ajutorul medicilor, după ce a acuzat dureri.
Tot bruneta a postat pe rețelele de socializare și câteva imagini de la locul incidentului, fotografiindu-se și cu un guler cervical la nivelul gâtului. Ea a transmis câteva cuvinte și i-a mulțumit divinității ca este în viață.
”Multumesc, Doamne, pentru că m-ai salvat astăzi. Iar voi, șoferilor, conduceți mai cu prudență, pentru a nu pune viața celorlalți în pericol. Cam așa se întâmplă când nu acorzi prioritate…”, a notat Ella Tina în dreptul imaginilor.
Întrucât la puțin timp după publicarea imaginilor au existat și persoane ce i-au transmis că nu cred în acel accident suferit, ea a venit și dovada, fotografiindu-se la nivelul picioarelor și arătând rănile provocate de accident.
”Pentru toată lumea asta care comentează prost”, a notat Ella în dreptul imaginii cu rănile.
Ella și Jador s-au despărțit însă se pare că altă femeie i-ar fi cucerit iremediabil inima celebrului artist. Este vorba despre Georgiana, despre care acesta a spus că e femeia vieții lui. Cu toate acestea, cei doi nu sunt împreună.
„Femeia aia este și va fi dragostea vieții mele. Nu suntem împreună. Este cea mai importantă femeie pentru mine. Nu e vreo frumusețe, este o fată drăguță, pe placul meu, dar nu are nici silicoane, nici botox, dar așa o iubesc eu, așa cum e ea.
Nu știu de ce, ne știm de când eram micuți. Am și lucrat împreună, am fost și colegi de facultate. Este o poveste lungă și frumoasă, doi adolescenți care s-au iubit.
Gelozia ei nu ne lasă să fim împreună. Când apar la televizor, fetele sar pe tine, pe ele le interesează că apar la televizor, nici dacă am bani sau dacă sunt băiat bun sau nu.
Există și femei care iubesc bărbatul pentru caracter, nu toate se uită doar după bani. Eu am încercat să fiu foarte cuminte. Îmi scriu multe fete pe Instagram, dar nu am răspuns nimănui. Am încercat să am ceva serios cu ea, dar e geloasă. Era geloasă și înainte, dar nu chiar așa”, spunea Jador la Xtra Night Show, la Antena Stars.