Cum puneau murăturile bucătăresele de la curtea domnitorului Cuza. Rețetă veche de mai bine de 150 de ani

Gastronomia românească, surprinzător pentru unii, datează de câteva secole bune. Astfel că, la curtea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, bucătăria nu era doar un loc pentru prepararea mâncării, ci un sanctuar al tradițiilor gastronomice românești. Printre numeroasele preparate care atrăgeau atenția, murăturile ocupau un loc special, fiind pregătite după o rețetă veche și bine păstrată. Bucătăresele de la curte cunoșteau toate secretele pentru a păstra legumele proaspete și gustoase pe timpul iernii. Așa că, îți propunem să descoperi această rețetă veche de mai bine de 150 de ani, din care să afli cum puneau murăturile bucătăresele de la curtea domnitorului Cuza.

Cum puneau murăturile bucătăresele de la curtea domnitorului Cuza

În fiecare toamnă, bucătăresele de la curtea lui Alexandru Ioan Cuza se pregăteau să umple cămările domnești cu murături. Procesul era meticulos, bazat pe o rețetă veche de peste 150 de ani, care combina ingrediente simple cu tehnici tradiționale.

Murăturile servite la masa domnitorului erau renumite pentru savoarea lor, iar rețeta a rămas un simbol al rafinamentului culinar din acea vreme. După cum bine știm, murăturile sunt un aliment de bază pe mesele domnitorilor, aveau un rol esențial în conservarea alimentelor și în menținerea sănătății.

Rețeta folosită la curtea domnitorului Cuza era una atent păstrată, transmisă din generație în generație. Aceste murături nu erau doar un deliciu culinar, ci și o mărturie a meșteșugului și priceperii bucătăreselor de la curte.

Află o rețetă veche de mai bine de 150 de ani

Bucătăresele de la curtea domnitorului Cuza aveau un adevărat ritual când venea vorba de murături. Fiecare legumă era aleasă cu grijă, iar combinațiile de arome și condimente folosite pentru conservarea acestora erau gândite pentru a asigura un gust desăvârșit.

Această rețetă veche de mai bine de 150 de ani continuă să fascineze și astăzi. La curtea domnească, procesul începea prin selecția atentă a legumelor. Castraveții, gogonelele, morcovii, conopida și varza erau preferatele pentru murături.

Bucătăresele alegeau doar legume de cea mai bună calitate, fără pete sau imperfecțiuni, pentru a asigura un rezultat final impecabil. Castraveții mici și tari, gogonelele necoapte, morcovii crocanți și conopida albă și compactă erau vedetele cămării.

Tehnicile folosite la curtea domnitorului Cuza

Una dintre tehnicile folosite la curtea domnitorului Cuza era cea a fermentării naturale. Legumele erau așezate în butoaie de lemn și acoperite cu saramură, o soluție de apă și sare, care permitea conservarea acestora pentru luni întregi.

Saramura era pregătită cu mare atenție, având un echilibru perfect între sare și apă, astfel încât murăturile să fie crocante și să aibă un gust ușor acrișor.

Un alt secret al bucătăreselor de la curtea lui Cuza consta în folosirea condimentelor.

Pe lângă mărarul uscat și frunzele de țelină, acestea adăugau usturoi, boabe de piper și, uneori, foi de dafin pentru un plus de savoare. În unele cazuri, se folosea și ardei iute pentru a da murăturilor un gust picant, foarte apreciat de domnitor și invitații săi.

După ce erau pregătite, murăturile erau depozitate în butoaie mari de lemn sau vase de lut, care asigurau o temperatură constantă și un mediu perfect pentru fermentare.

Murăturile se lăsau să stea câteva săptămâni înainte de a fi servite la masă, iar pe perioada iernii, acestea deveneau un acompaniament delicios pentru preparatele din carne sau mâncărurile grele de sărbători.

Rețetă veche de mai bine de 150 de ani, scrisă de Maria Maurer

Dacă vrei neapărat să faci așa cum puneau murăturile bucătăresele de la curtea domnitorului Cuza, va trebui să-ți procuri o carte de bucate, scrisă de Maria Maurer, denumită „Carte de bucate 1849”. În această inedită culegere de rețete, autoarea descrie cu lux de amânunte această rețetă veche de mai bine de 150 de ani:

„Alege castraveți buni, sănătoși, adică neloviți, nestriviți; spală’i în doă ape reci și’i întinde pe scânduri la umbră, ca să se usuce, apoi așează-i în putină: un rând de castraveți, vr’o 10 ardei, frunze de tarhon ori țelină; și iar castraveți, ardei și frunze până se umple; dacă vrei, poți să pui și bame ori pătlăgele nemțești.

Pe urmă fierbe oțet bun cu sare: la o vadră (n.r. – circa 10 litri) de oțet, pune o oca (n.r. – aproximativ 1,2-1,3 kg) de sare și toarnă’l fierbinte peste castraveți; pune capace și’i lasă să șează până a doua zi; apoi mai adaogă castraveți, fiindcă îi vei găsi scăzuți. Pe urmă, astupă putinile bine și le așează în pivniță.

Iei pătlăgele vinete, nici mari, nici mici, curăță-le numai sus la coade (n.r. – la cozi) și le despică mijlocul, nițel, fierbe-le în apă cu sare până se moaie, fără să se treacă cu fiertul; scoate-le pe scânduri și lasă să se scurgă apa, bine, dintr-însele.

Apoi ia ardei tocați cu frunză de țelină și căței de usturoi, umple despicăturile patlagelelor, toarnă oțet rece cu sare peste dânsele, pune’le capac și le așează în pivniță.”, se arată în lucrarea Mariei Maurer.

Concluzie

Rețeta de murături folosită la curtea domnitorului Cuza, regăsită în lucrarea semnată de Maria Maurer, a rezistat trecerii timpului, păstrându-și farmecul și autenticitatea.

Bucătăresele de la curte știau că succesul murăturilor depinde nu doar de ingredientele folosite, ci și de tehnicile tradiționale transmise din generație în generație.

Murăturile de la curtea lui Cuza nu erau doar un simplu preparat, ci un simbol al rafinamentului și grijii cu care erau pregătite mesele domnești.