15 dec. 2020 | 20:36

Cum a aflat Cristi Borcea că are covid-19, de fapt. Afaceristul a ajuns la spital cu ambulanța după ce i s-a făcut rău

Știri generale
Cum a aflat Cristi Borcea că are covid-19, de fapt. Afaceristul a ajuns la spital cu ambulanța după ce i s-a făcut rău
Cristi Borcea, in staare grava la spital

În cursul zilei de azi. Cristi Borcea, soțul Valentinei Pelinel, a aflat că este pozitiv la coronavirus. Fostul patron al echipei Dinamo a fost dus cu ambulanța la spital, unde a fost ventilat. Acesta respira cu probleme și medicii s-au temut pentru ca nu cumva starea să se agraveze. Conform surselor noastre, medicii s-au gândit chiar să îi administreze și plasmă.

Cristi Borcea, de urgență la spital

Cu toate că sursele Impact.ro ne-au confirmat că vedeta este internată pe secția de Chirurgie cardio-vasculară de la etajul 5 a Spitalului Floreasca, afaceristul a ținut să nege problemele pe care le are pentru Libertatea.ro. Acesta a oferit o scurtă declarație în care a refuzat să divulge faptul că este internat. În prezent, Cristi Borcea este tratat de renumitul medic Șerban Brădișteanu, șeful secției, acesta fiind de altfel chiar cel care i-a montat stenturile la inimă în urmă cu 8 ani, când s-a operat.

„Sunt asimptomatic, dar totuși cu coronavirus. Oricât m-am păzit, m-a lovit. Am făcut un test, sunt pozitiv. Și eu, și fiul meu cel mare, Patrick, stăm separat de ceilalți. Fetele sunt in regulă, au ieșit negativ la teste. Până acum. Și eu am făcut la teste de când a început pandemia, cu zecile. Acum, să văd ce va urma. Nu merg la spital, sunt acasă. Nu voi uita niciodată 2020″, a declarat Cristi Borcea pentru Libertatea.ro, după ce Impact.ro a prezentat în exclusivitate informația că fostul patron este în spital, dar și că are covid-19.

Informația mai sus prezentată a fost confirmată de 5 surse diferite ale Impact.ro care susțin că soțul Valentinei Pelinel este internat, iar acestea provin din medii diferite: apropiați ai familiei, oameni din fotbal și surse medicale. Din motive jurnalistice, preferăm să le protejăm identitatea și să vă lăsăm pe dumneavoastră, cititorii, să trageți concluzia celor prezentate în acest articol. În plus, informația cum că Borcea a ajuns la spital a fost confirmată, pe surse, și de către publicația Spynews.

Mai jos aveți, în continuare, informația inițială prezentată în exclusivitate de Impact.ro și vă lăsăm pe dumneavoastră să trageți concluziile despre starea de sănătate a lui Cristi Borcea. Să nu uităm că acesta s-a mai operat și în trecut în mare secret, dar a și făcut nunta cu Valentina Pelinel tot în secret, departe de ochii curioșilor.

Cristi Borcea are covid-19

Cristi Borcea a trecut prin momente critice din cauza noului coronavirus. Omul de afaceri a ajuns în cursul zilei de azi, 15 decembrie, la spitalul Floreasca din Capitală, unde s-a aflat în stare gravă pentru câteva ore. Fostul șef de la Dinamo, Cristi Borcea, nu mai putea respira singur. Preț de câteva clipe, acesta a avut nevoie de ventilație mecanică, după cum au anunțat sursele Impact.ro. Medicii au reușit să îl stabilizeze. Pe seară, starea de sănătate a afaceristului s-a îmbunătățit după ce medicii au făcut tot posibilul să îi amelioreze starea.

Cristi Borcea este unul dintre cei care și-au pus amprenta în fotbalul românesc după Revoluție. El a condus mulți ani echipa din ”Ștefan cel Mare”, și anume, Dinamo. Sub conducerea sa, trupa a câștigat patru campionate, șase Cupe ale României, dar și două Supercupe ale României. Amintim că Cristi Borcea are nouă copii din trei mariaje. Acesta a povestit că vrea să-și ducă viața în liniște, departe de stres.

„Vreau să-mi cresc familia, nu să conduc lumea. Întotdeauna m-a inspirat Napoleon Bonaparte. Mi-a plăcut istoria și am vrut să fac și eu lucruri mari, de când eram foarte tânăr. Totuși, îmi place viața, de aceea m-am retras din fotbal unde este stres continuu și din cauza căruia mi-am riscat viața atât de mult. Îi las pe alții să fie ei Napoleon Bonaparte la nesfârșit, să conducă lumea, eu nu mai vreau, am copii de crescut!”, a declarat fostul acționar dinamovist.

Și Anamaria Prodan a fost bolnavă de covid-19

Recent, un alt om din fotbal a fost testat pozitiv cu coronavirus. Este vorba despre impresara Anamaria Prodan. Aceasta a povestit calvarul prin care a trecut.

„A fost greu, cumplit. Astăzi mă simt mult mai bine, dar a fost cumplit. Nu mă așteptam ca pe mine să mă răpună ceva. Problemele cumplite sunt atunci când simți că nu poți să respiri, în momentul ăla intervine panica. Imediat după am fost la spital, mi-au verificat plămânii, apoi am stat frumos acasă liniștită, am făcut perfuzii cu toate vitaminele, am urmat schema asta pe care medicii lui Gigi Becali au făcut-o și care a dat roade pe fiecare pacient.

Astăzi sunt OK, pot să mă ridic, pot să merg. Crede-mă că am stat în pat cât n-am stat toată viața mea. Astăzi e a 9-a zi și abia acum pot să respir și să vorbesc cât de cât normal. Pentru mine a fost cumplit, nu am găsit încă doi pacienți care să aibă aceleași simptome. E incredibil”, a declarat aceasta la GSP Live. Din fericire însă, Anamaria Prodan s-a vindecat de virusul care face ravagii în întreaga țară.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar de Ignat pentru a-ti merge bine
Redactia.ro
Povestea de dragoste care a declanşat „scandalul secolului XX” la Hollywood. Ingrid Bergman și-a părăsit familia pentru Roberto Rossellini
Click.ro
Reacția lui Klaus Iohannis după retragerea PSD de la masa negocierilor. "Nu este momentul unor certuri mărunte"
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cât costă pantofii de lux pe care îi poartă Marcel Ciolacu. Au garanție pe viață!! 'Am două perechi... Ai lui Grindeanu sunt identici. Nu port alți pantofi'
Unica.ro
Imagini senzaționale cu Tania Budi. Unde a fost surprinsă
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
Verdict pentru Călin Georgescu. Decizia luată de Curtea de Apel Bucureşti
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
LOVITURĂ pentru CĂLIN GEORGESCU! CURTEA de APEL BUCUREȘTI a DECIS
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Doi concurenți au ajuns la eliminare, la Chefi la cuțite. Cine a fost salvat cu amuleta și cine a ieșit
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro