În teritoriile istorice românești, în perioada anilor 1711-1821, în estul țării și la sud de Dunăre, Imperiul Otoman era dominant, controlând cam tot ceea ce era de controlat. Este perioada de glorie a familiilor grecești din Fanar, cunoscuți sub numele de Fanarioți. Aceștia, în calitate de administratori în cadrul birocrației civile, au exercitat o mare influență în Imperiul Otoman în secolul al XVII-lea și al XVIII-lea, și mai ales în sudul Valahiei și, inclusiv în Bucureștii acelor vremuri. De altfel, domnitorii fanarioți erau aduși de turci aici încă de pe la 1716, în Moldova și Valahia, până în 1821.
Încă din secolul al XVII-lea, după ocuparea Constantinopolului, familiile de greci de aici aveau să fie un factor important în economia Imperiului Otoman, dar și în partea de diplomație. Se cunoaște foarte bine implicarea familiilor fanariote în Războiul Civil din Grecia și influența acestora asupra deciziilor de atunci.
Dar, iată că conducătorii otomani luau decizia de a-i aduce în teritoriile istorice românești, ca drept răsplată pentru aportul lor la dezvoltarea imperiului, iar unii dintre ei au fost și domnitorii fanarioți ai Principatelor Danubiene, Moldovei și Munteniei, state vasale ale Imperiului Otoman în perioada 1711-1821, care este, de aceea, cunoscută ca perioada fanariotă în istoria României. După 1716, turcii au încetat să mai selecteze prințul valah din dinastia autohtonă și au numit în schimb un fanariot influent, adică un administrator grec în serviciul otoman.
Deși văzută azi nu cu ochi buni de majoritatea istoricilor, perioada în care au existat domnitorii fanarioți în teritoriile românești, între 1716 și 1821, moment în care revoltele grecești din Moldova și Muntenia, cunoscute sub numele de mișcarea Filikí Eteria, precum și acțiunile conduse de Tudor Vladimirescu eliminau fanarioții de pe tronuri, au avut un aport economic important și o evoluție socio-economică extrem de ridicată, asta și prin prisma faptului că erau foarte buni afaceriști.
Așa se face că, odată cu venirea pe tron a domnitorilor fanarioți, Bucureștiul a cunoscut o perioadă de reformare socio-economică importantă, devenind dintr-un târg un centru economic important pentru sudul țării și nu numai. Dar, avea să apară și influența rusă în Valahia, care a crescut în secolul al XVIII-lea, iar în 1774 Rusia și-a afirmat dreptul de a interveni în afacerile sale, deși a continuat să recunoască suzeranitatea turcă.
Vezi și: Comoara din adâncurile României descoperită abia acum. E unică şi e veche de zeci de mii de ani
Dezvoltarea socială și economică a târgului Bucureștilor, în perioada fanariotă, a dus la construcția de edificii, azi denumite monumente istorice, dar și intrastructura avea să fie modernizată și adusă la zi, cum s-ar spune. Prin infrastrucură înțelegem sistemele de canalizare, precum și construcția celebrelor catacombe, despre care și astăzi istoricii mai au multe de descoperit.
Cel care s-a ocupat intens de această parte extrem de importantă, a fost Nicolae Mavrogheni, unul din domnitorii fanarioți care în perioada sa de domnie în Valahia, între 1786-1790, a construit sisteme de canalizare și aprovizionare cu apă potabilă a Târgului Bucureștilor.
Majoritatea acestor construcții constau în sisteme de conduce, cișmele și rețele de rezervoare, care transportau apa potabilă către curțile boierilor de la acea vreme, spre mânăstirile de aici, iar colectarea apei să făcea din izvoarele de apă care existau atunci în partea de nord a Bucureștiului.
Deși se știa despre aceste sisteme, nu au fost descoperite până acum de arheologii români, lucru care avea să se schimbe anul trecut, în urma unor acțiuni arheologice în Mânăstirea care poartă și numele fostului domnitor fanariot. Echipa de arheologi de la Muzeul Municipiului București au fost cei care au făcut aceste descoperiri și spun că este comoara din adâncurile Capitalei, certificând și perioada în care au fost construite, și anume în perioada domniei lui Nicolae Mavrogheni.