Au fost clipe de coșmar pentru Andra Volos, fostă concurentă de la Puterea Dragostei, după ce un bărbat a început să o urmărească zilnic și să o amenințe.
Andra Volos a devenit cunoscută în urma participării la această emisiune, dar notorietatea nu i-a adus doar beneficii. Ea a povestit că în ultimele zile s-a simțit terorizată și neputincioasă din cauza unui individ care ar urmări-o peste tot. Mai mult, ea stă cu frica în sân deoarece persoana aceea a sunat de mai multe ori la ușa apartamentului ei, în timp ce purta o armă albă.
Vedeta a spus că a reușit să îl filmeze pe individ în timp ce se uita pe vizor, ca să le arate oamenilor toată situația, deoarece niciunul dintre vecini nu l-a recunoscut.
”Bate cineva la ușa. Zic: ‘Băi, e ora două noaptea și cine să bată la ușă?’ N-am comandat de mâncare, la mine nu vine nimeni, niciun bărbat, nu aduc bărbați în casă.
O prietenă dacă vine, îmi scrie, mă anunță: ‘Vezi că vin!’. Mă duc la ușă, și bine că nu am avut intenția să deschid ușa, mă uit pe vizor. Ținea mâna pe vizor și la vreo câteva minute, două minute, trei, ia mâna de pe vizor, m-a lăsat să-l văd și atunci mi-am adus aminte imaginea lui și că e el.
Era el, din nou. Îmi făcea cu mâna, se atingea și în mână avea o armă albă. În momentul ăla eu tremuram și nu știam ce să fac. Am zis că iau telefonul, inițial, ca să pot să arat și la poliție și să filmez. În momentul ăla, în care eu am luat telefonul, el efectiv stătea acolo, punea mâna pe vizor, iar făcea cu mâna, se ascundea, se juca cu mine și striga: ‘Hei, hai afară! Te prind eu!.
Îți dai seama cu ce spaimă stăteam eu acolo, știind că el mă vede, eu îl văd pe el și îl filmam, ca să arăt la poliție. Ce să fac, trebuia să am o dovadă. Eu nu l-am mai văzut. Am întrebat administratorul blocului, am întrebat vecini, nimeni nu îl recunoaște, cu siguranță este un om al străzii, un om care m-a văzut pe stradă.”, a povestit Andra Volos, pentru Wowbiz.ro.
Andra Volos a mai spus declarat că a încercat să rețină cât mai mult fizicul bărbatului, ca să să le ofere polițiștilor toate detaliile, și crede că bărbatul ar avea vârsta între 40-50 de ani și că nu pare că ar fi din zona în care ea locuiește.
”Este un om în vârstă de 40-50 de ani, e jumătate chel, mic de înălțime, adică nici mic, nici înalt, între. Burtă și cam atât. Mai multe detalii nu pot să dau. Prima oară a venit îmbrăcat în pantaloni scurți, zici că erau de plajă, a doua oară avea niște blugi și un tricou. După ce mi s-a întâmplat a doua oară am zis clar: ‘Îmi caut casă și mă mut, clar!’. Aseară, la ora zece, a venit din nou și mi-a bruscat ușa, direct. A apăsat pe clanță, zici că o spărgea.”, a mai spus Andra Volos pentru sursa citată.