09 dec. 2020 | 18:11

Cine vrea să îl vadă pe Pepe la sapă de lemn. El o învață pe Raluca Pastramă cum să îl distrugă

Monden
Cine vrea să îl vadă pe Pepe la sapă de lemn. El o învață pe Raluca Pastramă cum să îl distrugă
Divorţ cu scandal. Cine o învaţă, de fapt, pe Raluca Pastramă cum să îl distrugă pe Pepe

Deşi au spus că divorţul va fi unul amiabil şi că nu se va ajunge la tribunal, iată că lucrurile au luat o turnură cu totul neaşteptată. S-a aflat cine este bărbatul misterios care vrea să îl vadă pe Pepe la sapă de lemn şi o învaţă pe Raluca Pastramă cum să îl distrugă pe îndrăgitul cântăreţ.

Raluca Pastramă vrea să îi ia lui Pepe întreaga avere

După ani de zile de muncă, fostul jurat de la Next Star ar putea rămâne fără nimic. Războiul legat de averea acestuia este departe de a ajunge la final, spun surse apropiate cântăreţului. Abia acum s-a aflat cine vrea să îl vadă pe Pepe la sapă de lemn şi cine este cel care o învaţă pe Raluca Pastramă cum să îl distrugă. Dezvăluirile întrec orice imaginaţie.

Conform celor de la SpyNews.ro, persoana care ar sta în spatele acestor dispute ar fi chiar Ion Pastramă, tatăl tinerei în vârstă de 29 de ani. Se pare că bărbatul este cel care îi spune Ralucăi exact ce trebuie să facă pentru a pune mâna pe averea de peste un milion de euro pe care artistul a strâns-o până acum.

Mai mult, pentru a încheia “războiul” şi pentru a rămâne cu cele două fete, Pepe i-ar fi oferit acesteia imobilul în care se află grădiniţa pe care au fondat-o împreună, dar şi o maşină de aproape 70.000 de euro. Nu a fost, însă, de ajuns pentru că bruneta a contestat acţiunea în instanţă. Drept urmare, cântăreţul ar fi dat-o afară din postul de manager al instituţiei private, mai ales că investiţia de aproape 600.000 de euro făcută nu a fost nici pe departe acoperită.

Pe lângă cele amintite mai sus, fiica lui Ion Pastramă mai cere barul, vila din Pipera (aproximativ 400.000 de euro), cele două maşini de lux, dar şi apartamentele pe care cei doi le-ar avea închiriate. Mai mult, ar fi dorit şi o pensie alimentară de 70.000 de euro pe an pentru cele două fetiţe.

Pepe a făcut anunţul divorţului pe YouTube

Dacă în urmă cu o lună Pepe făcea, cu lacrimi în ochi, anunţul legat de divorţul de Raluca Pastramă şi susţinea că nu vor exista probleme legată de partaj, iată că acum totul este schimbat. Cei doi au ajuns “la cuţite” şi se luptă pentru avere şi copii.

“E trist. Dar e adevărat. Eu alături de Raluca nu vom mai parcurge același drum, mai exact vom divorța în curând. Este o decizie asumată. Mai exact nu am avut încotro. A hotărât să pună punct relației.

Dar, de când a hotărât acest lucru, după toate cele discutate și multe încercări de împăcare, ne înțelegem foarte bine. Chiar ne înțelegem foarte bine, pentru că am înțeles niște lucruri și eu și ea. Nu mai există tensiuni. Ne-am asumat această separare și vrem să ne creștem frumos copiii, vrem să avem o comunicare bună pentru educația lor”, spunea Pepe, în urmă cu aproximativ o lună.