Detalii interesante ies la iveală despre viața amoroasă tumultuoasă a Prințului William. Se zvonește tot mai mult că acesta ar fi avut o relație extraconjugală cu Rose Hanbury, din care ar fi rezultat chiar și un copil. Cum arată Lady Iris Maria, presupusa fiică nelegitimă a prințului William.
În ciuda faptului că Prințul William încearcă să își țină viața cât mai privată și să o ferească de curioși, unele detalii chiar nu pot fi ținute departe de aceștia. În ultimii ani s-a vorbit tot mai mult despre o relație amoroasă secretă între acesta și o prietenă de familie, Rose Hanbury (39 de ani), Marchiză de Cholmondeley.
Marchiza de Cholmondeley este o figură din cercul social în care gravitează Kate și William, fiind căsătorită cu David Cholmondeley, mai în vârstă decât ea cu 23 de ani. Cuplul binecunoscut are împreună trei copii, iar unul dintre ei ar fi al Prințului William, așa cum scrie presa străină.
Rose Hanbury a avut o carieră anterioară în modeling și a lucrat și ca documentarist pentru parlamentarul Michael Gove. Ea a fost prezentă la numeroase evenimente ale familiei regale, inclusiv la fastuoasa nuntă a lui William și Kate din 2011, precum și la înmormântarea Prințului Philip în 2021 sau la încoronarea Regelui Charles.
Este de remarcat că Rose și soțul ei locuiesc la doar câțiva kilometri distanță de Anmer Hall, reședința de vacanță a cuplului regal. Familia Cholmondeley are domiciliul la Houghton Hall, o proprietate deschisă publicului larg.
De ani de zile au circulat zvonuri că Prințul William a avut o aventură cu prietena Rose Hanbury, dar niciunul dintre ei nu a intervenit să le oprească. Din acest motiv, vestea a luat și mai mare amploare și chiar s-a spus că primul copil al fostului model ar fi chiar al prințului.
Micuța Lady Iris Marina Aline a venit pe lume în anul 2015, iar persoana onorată să-i fie nașă de botez nu este nimeni alta decât celebrul model Kate Moss. Deși Moss este cunoscută pentru reputația ei de petrecăreață, marchiza de Cholmondeley a ales-o pe ea să îi fie alături fiicei sale la ceremonia de botez, marcând astfel o conexiune specială între cele două femei.
Se spune chiar că Lady Iris are aceeași vârstă cu prințesa Charlotte, 8 ani. Mulți cred că există o posibilitate puternică ca Lady Iris Marina să fie fiica lui William și nu a lui David Cholmondeley. Fetița are părul blond și un ten alb, ca prințesa Charlotte.
Cu toate acestea, trebuie menționat că marchizul de Cholmondeley este, de asemenea, blond și cu pielea deschisă, așa că poate că a moștenit aceste trăsături de la el și nu de la William, așa cum susțin unii.
Însuși Palatul Buckingham a negat de mai multe ori acuzațiile potrivit cărora Prințul de Wales ar avea o aventură cu Rose Hanbury și chiar a amenințat mass-media cu acțiuni legale împotriva celor care continuă să repete calomnia menționată.
Pentru unii, faptul că Palatul și-a dat osteneala să iasă și să vorbească despre presupusa aventură a lui William și Rose este o dovadă că între ei ar fi fost ceva mai mult decât o simplă prietenie. Rare sunt momentele în care familia regală ia măsuri în astfel de scandaluri.
Unul dintre cele mai pregnante zvonuri care au agitat familia regală britanică a fost presupusa relație amorosă dintre prietena lui Kate Middleton, Rose Hanbury, și Prințul William. Nu au existat dovezi în acest sens, dar bârfele au continuat să se plimbe peste tot.
Pe parcursul acestei perioade, opinia publică a oscilat între a crede ferm în veridicitatea acestei povești sau a o considera o bârfă fără fundament. Cu toate acestea, zvonurile au persistat, alimentând speculațiile că prințesa și Rose au avut un conflict intens din această cauză.
Se pare că momentul încoronării Regelui Charles a marcat un punct de cotitură în relația dintre cele două femei, potrivit informațiilor vehiculate în presa britanică. Surse regale spun că cele două femei, care au fost odinioară prietene apropiate și vecine, au regăsit o conexiune, depășind „tensiunile” anterioare.
Te-ar putea interesa și: Cadoul genial pe care Kate Middleton i l-a dat Prințului Harry. Toată Familia Regală era prezentă la eveniment
Mai mult, se pare că Rose Hanbury și Kate Middleton au avut o reconectare deosebită în cadrul încoronării lui Charles, unde fiul lui Rose, Lord Oliver, a avut rolul de paj de onoare. Acolo și-au dat seama că nu au nimic de împărțit și că mai bine s-ar apropia din nou, de dragul prieteniei ce le-a legat cândva.
„A existat tensiune între ele din cauza tuturor bârfelor urâte. La încoronare, au avut ocazia să vorbească pentru prima dată după ceva timp și au făcut pace. Sperăm că nu va mai exista nicio stânjeneală în cercul lor social în această vară”, spun surse apropiate familiei regale.