Ce secrete are Biserica Ortodoxă Rusă de Rit Vechi din România. Ce se știe despre adepții ei, de fapt

Ce secrete are Biserica Ortodoxă Rusă de Rit Vechi din România. Ce se știe despre adepții ei, de fapt
„Toate momentele importante din viaţa creştinului ortodox de rit vechi sunt legate de Biserică şi de membrii acesteia.” - Arhidiaconul Amfilohii

În istoria ortodoxismului au fost câteva momente extrem de importante, unele de căpătâi. Încă din secolele trecute, Biserica Ortodoxă Rusă a fost una dintre cele mai mari biserici ortodoxe orientale autocefale sau independente din punct de vedere ecleziastic din lume. Numărul membrilor săi este estimat la peste 90 de milioane. Dar, puțină lume știe că, la un moment dat, aceasta s-a rupt în două, la mijlocul secolului al XVII-lea. Este momentul în care patriarhul ortodox rus Nikon a intrat în conflict violent cu țarul rus Alexis. Ca urmare a unor decizii luate de Nikon, Biserica Rusă s-a scindat. De atunci există, până în zilele noastre, credincioșii cunoscuți sub numele de Vechii Credincioși, sau Biserica Ortodoxă Rusă de Rit Vechi.

Scindarea credincioșilor ruși din secolul al XVII-lea

Conflictul dintre patriarhul Niko și țarul Alexis a dus la crearea unui corp viguros de disidenți în cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse pentru următoarele două secole. Aceștia aveau să fie cunoscuți sub numele de Vechii Credincioși.

Aceștia erau membrii al unui grup de disidenți religioși ruși care au refuzat să accepte reformele liturgice impuse Bisericii Ortodoxe Ruse de către patriarhul Moscovei Nikon.

Numărând milioane de credincioși în secolul al XVII-lea, Vechii Credincioși s-au împărțit în mai multe secte diferite, dintre care câteva au supraviețuit până în epoca modernă. Opoziția față de reformele lui Nikon a fost condusă de un grup de preoți moscoviți, în special de arhipăstorul Avvakum Petrovici.

Chiar și după decesul patriarhului Nikon, în 1658, care a lansat o provocare prea puternică la adresa autorității țarului, o serie de concilii bisericești care au culminat cu cel din 1666-67 au aprobat oficial reformele liturgice și i-au anatemizat pe disidenți. Mai mulți dintre ei, inclusiv Avvakum, au fost executați.

Fără ierarhie s-au împărțit în două grupuri sectante

Disidenții, numiți uneori Raskolniki, au fost cei mai numeroși în regiunile inaccesibile din nordul și estul Rusiei. Mai târziu și în Moscova însăși. Aceștia au fost importanți în colonizarea acestor zone îndepărtate.

Opunându-se oricărei schimbări, ei au rezistat cu tărie inovațiilor occidentale introduse de Petru I, pe care îl considerau Antihrist. Neavând o ierarhie episcopală, ei s-au împărțit în două grupuri.

Un grup, Popovtsy, cunoscuți și ca sectanți preoți, a căutat să atragă preoți hirotoniți și a reușit să înființeze un episcopat în secolul al XIX-lea. Celălalt, Bezpopopovtsy, acesta fiind o sectă fără preoți, a renunțat la preoți și la toate sacramentele, cu excepția Botezului. Multe alte secte s-au dezvoltat din aceste grupuri, unele cu practici considerate extravagante.

Vechii Credincioși au beneficiat de edictul de toleranță

Vechii Credincioși, sau creștinii pe rit vechi, au beneficiat de edictul de toleranță, dat pe data de 17 aprilie 1905, iar majoritatea grupurilor au supraviețuit Revoluției ruse din 1917. Numeroase ramuri atât ale Popovtsy cât și ale Bezpopovtsy au reușit să se înregistreze și astfel să fie recunoscute oficial de către statul sovietic.

Numărul membrilor unui grup Popovtsy centrat pe Moscova, convenția din Belaya Krinitsa, a fost estimat la începutul anilor 1970 la 800.000 de membri. În 1971, Consiliul Bisericii Ortodoxe Ruse a anulat complet toate anatemele din secolul al XVII-lea și a recunoscut deplina valabilitate a vechilor rituri.

Cu toate acestea, se știu puține lucruri despre așezările de Vechii Credincioși care se presupune că ar exista în Siberia, Urali, Kazahstan și Altai. Unele grupuri există în alte părți ale Asiei și în Brazilia și Statele Unite.

Alte grupări ale Vechilor Credincioși au plecat din Rusia, ajungând în teritoriile românești. O parte se stabilesc în sud-estul țări, în Dobogea, Galați, Brăila, iar o altă parte ajunge să se stabilească în Suceava.

Biserica Ortodoxă Rusă de Rit Vechi are sediul central în România

Puțini sunt cei care știu că cei propășiți în teritoriile românești au reușit să clădească un grup important de creștini pe rit vechi în România. Astăzi, cunoscută sub numele de Biserica Ortodoxă Rusă de Rit Vechi, are sediul mondial chiar în România.

Numărul credincioșilor este de peste 10 milioane la nivel mondial, iar în Româia, după recensământul din 2011, erau aproximativ 32.000 de credincioși. Instituția este recunoscută pe teritoriul statului român de Secretariatul de Stat pentru Culte din România, cu toate drepturile aferente acesteia.

Din 1996, Biserica Ortodoxă Rusă de Rit Vechi din România este condusă de Înatpreasfinţitul Leontie Izot, acsta fiind cel de-al 12-lea mitropolit de la înființarea acesteia. Un lucru aparte, ce-i deosebește pe credincioșii pe rit vechide credincioșii români ortodocxi este faptul că primii fac Semnul Crucii două degete, nu cu trei ca în Biserica Ortodoxă Română.

O altă diferenţă este şi modul de mişcare al preoţilor în timpul slujbelor. La staroveri slujitorul se mişcă în sens opus comparativ cu mişcarea preoţilor din BOR.”, explică Arhidiaconul Amfilohii, secretarul Episcopiei Slavei.

„Toate momentele importante din viaţa creştinului ortodox de rit vechi sunt legate de Biserică şi de membrii acesteia. În afara botezului, cununiei şi înmormântării, care sunt elemente de bază în aproape orice religie, credincioşii de rit vechi sunt legaţi de Biserica lor printr-o legătură nevăzută, întărită de istoria comună deloc uşoară, limba maternă şi cea de slujire diferite de limba ţării în care trăiesc, portul străvechi şi spiritul conservator, atitudinea strictă faţă de cele sfinte”, adaugă părintele Amfilohii.

Cu pste 10 milioane de credincioși, în întreaga lume, Biserica Ortodoxă Rusă de Rit Vechi este considerată una din puternicele congregații de crendicioși, la nivel mondial.

Urmăriți Playtech.ro și pe