04 sept. 2021 | 13:59

Ce salarii au angajații benzinăriilor din România. Cât plătesc Rompetrol, Petrom, OMV sau Mol

Știri generale
Ce salarii au angajații benzinăriilor din România. Cât plătesc Rompetrol, Petrom, OMV sau Mol
salarii benzinării: OMV, Rompetrol, Petrom și Mol

Rompetrol, Petrom, OMV sau Mol sunt câteva din benzinăriile de la noi din țară. Acestea sunt răspândite peste tot în țară și sunt foarte frecventate de către deținătorii de autovehicule. Aceștia iau contact zi de zi cu angajații acestora. Iată ce salarii au angajații benzinăriilor: Rompetrol, Petrom, OMV sau Mol.

Benzinăriile Rompetrol, Petrom, OMV sau Mol – salarii angajați

Salariile angajaților de la benzinăriile din România diferă în funcție de benzinăria la care sunt angajați, de vechime, de locul de muncă ocupat dar și în funcție de munca depusă. Iată așadar cu cât sunt plătiți angajații benzinăriilor Rompetrol, Petrom, OMV sau Mol, de la noi din țară.

Potrivit celor de la undelucrăm.ro, un angajat al benzinăriei Mol, din Constanța, angajat pe funcția de Casier, pe un post full time și care are o experiență de 2 ani, încasează un salariu lunar net în valoare de 1.900 de lei. La acesta se mai adaugă și tichete de masă în valoare de 220 de lei pe lună și alte bonusuri în valoare de 100 de lei lunar.

Salariile angajaților de la benzinăriile Mol

Un angajat al benzinăriei Mol, din Cluj-Napoca, angajat pe funcția de IT Infranstructure Support, pe un post full time și care are o experiență de 1 an, încasează un salariu lunar net în valoare de 3.600 de lei. La acesta se mai adaugă și tichete de masă în valoare de 200 de lei pe lună și alte bonusuri în valoare de 1700 de lei pe an.

Un angajat al benzinăriei Mol, din Cluj-Napoca, angajat pe funcția de Testing&Complaint Expert, pe un post full time și care are o experiență de 6 ani, încasează un salariu lunar net în valoare de 3.500 de lei. La acesta se mai adaugă și tichete de masă în valoare de 200 de lei pe lună și alte bonusuri în valoare de 3000 de lei pe an.

Salariile angajaților de la benzinăriile Rompetrol

Un angajat al benzinăriei Rompetrol, din București, angajat pe funcția de Lucrător Comercial, pe un post full time și care are o experiență de până într-un an, încasează un salariu lunar net în valoare de 1.900 de lei. La acesta se mai adaugă și tichete de masă în valoare de 150 de lei pe lună.

Un angajat al benzinăriei Rompetrol, din Galați, angajat pe funcția de Șef tură, pe un post full time și care are o experiență de 10 ani, încasează un salariu lunar net în valoare de 2.000 de lei. La acesta se mai adaugă și tichete de masă în valoare de 200 de lei pe lună.

Salariile angajaților de la benzinăriile Petrom și OMV

Un angajat al benzinăriei Petrom, din Brazi, angajat pe funcția de Stagiar, pe un post full time și care are o experiență de până într-un an, încasa în anul 2018 un salariu lunar net în valoare de 1.700 de lei lunar.

Un angajat al benzinăriei Petrom, din Galați, angajat pe funcția de Casier, pe un post full time și care are o experiență de până într-un an, încasează un salariu lunar net în valoare de 2.000 de lei lunar.

Parteneri
Ordinul dat de Putin ucrainenilor din teritoriile ocupate. Decizia dificilă pe care trebuie să o ia oamenii
Redactia.ro
Care sunt bolile pentru care nu se poate reînoi permisul auto
Click.ro
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
S-a aflat! Cine e milionarul care o răsfață pe Andreea Bostănică, supranumită „regina TikTok-ului”, cu daruri scumpe și mii de trandafiri. Tânăra de 20 de ani și iubitul ei au fost fotografiați în ipostaze tandre într-o zonă de lux a Bucureștiului. El e nepotul unui fost Președinte! FOTO
Unica.ro
Catastrofa care a ucis 100.000 de oameni. A lovit unul dintre cele mai aglomerate orașe
EVZ.ro
Una zice, alta face! Dana Roba încă se întâlnește cu Beni, fostul iubit! Informații exclusive despre cum "o joacă", în realitate, make-up artista
Spynews
Permis auto 2025. Taxă pentru șoferii din România. Se achită obligatoriu
Capital.ro
Vlăduța Lupău, în cel mai mic costum de baie, pe plajele din Dubai. Sutienul i-a jucat feste, iar pozele au devenit virale. Artista NU a plătit degeaba mii de euro pentru implanturi
Avantaje
Adeverința care trebuie depusă de pensionari semestrial. Primul termen este 31 martie
Mediaflux
Ministerul Educației lansează „butonul roșu” în instituțiile de învățământ. Pentru cine va fi măsura de siguranță
Spynews.ro
Ce să faci când îţi rămâne un os de peşte în gât. Soluții care te pot scoate din încurcătură
Realitatea.net
România-Bosnia, astăzi de la 21:45! Tricolorii îmbracă noul echipament. Cine sunt primii jucători care pornesc spre CM 2026!
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro