O mai știi pe actrița Marinela Chelaru, de la trupa ”Vouă”? Aceasta a trecut în urmă cu trei ani prin momente de cumpănă, când a suferit un infarct și a ajuns de urgență pe masa de operație.
Artista a declarat că ar reveni pe scenă sau ar juca într-un nou film, dacă regizorul sau producătorul i-ar dat un rol secundar, ca să nu fie nevoită să depună un efort prea mare. În vârstă de 62 de ani, Marinela Chelaru a povestit pentru Impact.ro că puterea de muncă începe să scadă de la o zi la alta, dar chiar și așa, ar mai accepta să joace într-o piesă de teatru sau într-un film.
“Când mă uit la televizor și văd serialul cu băieții de la trupa în care am jucat și eu, îmi revin niște amintiri superbe. Nu știu dacă m-aș mai întoarce pe scenă, nu știu dacă mă mai ține inima. În primul rând sănătatea este primordială. Îți trebuie energie pentru că te consumă foarte mult.
Trebuie să fii fizic sănătos pentru scenă. Îmi e frică să mă bag într-o chestie de asta. Sau dacă mi-ar da un rol, un regizor sau un producător, să fie unul mai mititel, atunci aș accepta. Nu trebuie să depun foarte mult efort. Îmi este dor de televiziune, de teatru și de film. Am avut niște perioade foarte superbe în tinerețe. Nu mă uit cu mânie înapoi, ci cu drag. Nu mai pot să mă urc pe cal să cuceresc Troia, am o vârstă”, a spus Marinela Chelaru.
Având în vedere problemele sale de sănătate, ea are și anumite restricții în ce privește vremea de afară.
“Nu am voie să ies pe caldură și pe frig, când este ger afară. Am stat cuminte în casă în toată această perioadă. Nici bine așa nu prea m-am mai simțit, mi-am luat medicamentele mele și cam atât. Am vrut să ies până la piață, dar nu am mai fost.
Am mâncat fructe pentru că aveam în casă, mi-am făcut și înghețată. Acum soțul face cumpărăturile, dar nu prea avem nevoie pentru că avem provizii în casă. Am dulceață de acum doi ani, zacuscă, am cărniță, am verdeață. Acum mi-am făcut și dulceață că au început fructele de toamnă”, a mai spus aceasta.
Simpatica actriță, greu încercată de problemele de sănătate, a mai spus că în existența sa nu se teme decât de Dumnezeu.
“Îmi este frică de puterea lui Dumnezeu, că uite ce vremuri am ajuns să trăim, ne-am făcut răi și nu ne mai ține Dumnezeu. Nu am mai fost nici pe la spital în ultima perioadă, vorbesc cu doctorița mea la telefon și cam atât.
Este un înger de femeie. Ținem legatură pentru orice eventualitate, dar nu am avut probleme, Doamne ajută. Ultima dată mi-a schimbat medicamentele de tensiune și mă simt mult mai bine”.