Românii au dat deja piept cu prețurile din însorita Grecie în 2022. Primii turiști români care au petrecut minivacanța de 1 Mai în Grecia au povestit ce au întâlnit acolo. Litoralul grecesc a fost opțiunea multor români pentru petrecerea sărbătorii de 1 Mai. Un lucru bun este că Grecia este la fel de frumoasă, iar locuitorii au uitat definitiv de pandemia de COVID-19.
Mii de români au ales să petreacă Ziua Muncii în Grecia sau Bulgaria, în timp ce alții au preferat litoralul românesc. Cei care au mers în Grecia s-au declarat în general mulțumiți, chiar dacă au obervat faptul că față de 2021 prețurile sunt mai mari.
Un român care a petrecut 1 Mai în Grecia și care a ales insula Thassos și-a povestit experiența pe grupul Forum Thassos. Acesta a constatat că pandemia nu a afectat în niciun fel frumusețea Greciei, însă prețurile sunt mai mari.
„Cei doi ani de pandemie nu au știrbit cu nimic frumusețea locurilor și ospitalitatea localnicilor. Insula se deschide cu fiecare zi ce trece. Peste tot se deschid obloanele, se face curățenie și magazin după magazin își deschide porțile. Terasele, unele închise, altele din ce in ce mai pline. Prețurile au urcat puțin, cam peste tot, ca și la noi. Ferry 30+ euro un turism și două persoane pe sens. Berea de la 3.50 a ajuns la 4.50, atât pe plajă cât și la terasă.
Motorina cea mai ieftină 1.95 până pe la 2.10 la BP. O masă decentă la restaurant, două porții, două beri, între 30 si 45 de euro, depinde de locație. Din fericire peste tot la fel de gustoasă și proaspătă. O salată grecească cam 7/8€. Dar până la urmă nici la noi, acum nu mai este ce era anul trecut din perspectiva prețurilor”, a scris românul, pe Forum Thassos.
În finalul postării sale, românul amintește și că în Grecia pandemia de coronavirus pare să fi fost dată uitării și a recomandat această țară ca destinație turistică tuturor.
„Covidul este istorie și el, dar încă se mai poartă masca, dar la libera alegere, nefiind obligatorie nicăieri. Ca și concluzie: Fie că ai 2.000 de euro in buzunar sau ai carne la garniță, supă la plic sau conserve în bagaje, nu contează. Gura lumii va face ce știe ea mai bine. Nu trăiești pentru nimeni, și nimeni în locul tău. Ia-ți familia și două prosoape. Aruncați budigăii de plajă în valize și via Grecia. Nu știi ce îți aduce ziua de mâine. Până atunci mai este ziua de azi și unde mai pui ca mai este și frumoasă”, a mai scris conaționalul nostru.