Iată ce plan major are Ionuț Dolănescu pentru vila moștenită de la tatăl său. El a luat o decizie importantă în privința imobilului care valorează peste un milion de euro și pe care l-a moștenit de la regretatul Ion Dolănescu.
Ionuț Dolănescu a rămas cu vila tatălui său din strada Caimatei, din centrul Bucureștiului, și a decis să se stabilească în această locuință. Însă artistul de muzică populară spunea în urmă cu ceva timp pentru Impact.ro că are mult de investit pentru reamenajarea imobilului.
“Am decis să mă stabilesc în casa copilăriei mele, în casa tatălui, de pe strada Caimatei. Ca atare, am luat legătură cu un arhitect şi am ajuns amândoi la concluzia că locuinţa are urgent nevoie de îmbunătăţiri.
Nici nu mă miră, fiindcă imobilul are peste 100 de ani vechime, iar tata nu s-a mai îngrijit foarte tare de soarta ei în ultima perioadă a vieţii sale”, spunea Ionuţ Dolănescu pentru impact.ro.
La ora actuală, după cum se vede în imaginile surprinse de fotoreporterii Impact.ro, la vilă se lucrează toată ziua. Dar, deși se află în țară, Ionuț Dolănescu nu supraveghează lucrările chiar în fiecare zi. Spre exemplu, joi a lipsit de pe șantier.
De asemenea, fiul cel mare al lui Ion Dolănescu a mai spus pentru sursa citată că a hotărât să extindă casa, întrucât are trei copii și are nevoie de spații mai mari. El ia în considerare și propunerea arhitectului cu care lucrează de a adăuga o mansardă.
“Lucru care cred că i se potriveşte foarte bine. O să dureze ceva până când casa va fi renovată, dar de acum nu mai contează, fiindcă acum casa e a mea, cu acte în regulă şi sunt foarte bucuros din pricina asta”, a spus Ionuţ Dolănescu, care, amintim că s-a luptat timp îndelungat în instanță cu fratele său vitreg, Dragoș Dolănescu, pentru moștenire.
Puțină lume știe însă că vila în care a trăit și a murit Ion Dolănescu, în anul 2009, a fost construită în urmă cu peste un veac de către scriitorul Barbu Ștefănescu Delavrancea.
Scriitorul, oratorul și avocatul român, care a încetat din viață în 1918, la vârsta de 60 de ani, și-ar fi decorat locuința cu vitralii, candelabre și uși din lemn scumpe. În plus, tavanul și pereții camerelor ar fi fost îmbrăcate în lemn, iar ușa de la intrare și gardul din fier i-ar fi fost aduse tocmai din Franța.