Dani Oțil s-a panicat aseară după ce Facebook, Instagram și WhatsApp au picat la nivel mondial. Dani Oțil și Răzvan Simion au amintit în ediția de azi a emisiunii Neatza cu Răzvan și Dani despre acest eveniment notabil, iar Dani a dezvăluit că a avut chiar și motive de îngrijorare din cauza faptului că aceste platforme au căzut.
De menționat este că pe lângă cele trei platforme de socializare, și alte două servicii deținute de Facebook au picat, și anume, platforma dedicată realității virtuale Oculus și instrumentul online de colaborare în companii, Workplace. Iar aplicațiile care folosesc Facebook au fost de asemenea afectate, printre care Pokemon Go. Dani Oțil și Răzvan Simion au dezbătut acest subiect la începutul emisiunii.
”Dani: Eu nu țin poze în telefon, pozele mele importante sunt pe Facebook. Mi-am făcut griji pentru ele când a picat Facebook aseară.
Răzvan: A fost cea mai tacută seară. Nu s-a mai împroșcat cu nimic, ca și când Facebook a fost la Spa”, a fost dialogul dintre cei doi prezentatori.
În aceeași ediție, în timpul rubricii de ”părințeală” cu Ruxandra Luca, Dani Oțil a povestit și despre valul de hate de pe rețelele de socializare, la adresa soției lui, Gabriela Prisăcariu, după ce s-a pozat în body, la două săptămâni de când a născut.
”A pus soția o poza după două săptămâni de la naștere pe Instagram și nu am mai văzut atâta hate de mult. De ce aruncăm cu pietre pentru că cineva arată spre bine?!” , a fost reacția lui Dani Oțil.
Însă Gabriela Prisăcariu a dat detalii despre kilogramele sale. Astfel, din cele 20 de kilograme acumulate pe parcursul sarcinii mai are de dat jos 8. Alăptatul și colicii bebelușului o țin mereu în priză.
„Nu am slăbit repede, adică am mai bine de două săptămâni de când am născut. Din 20 de kilograme mai am de dat jos 8. Nu țin o dietă, mănânc normal, ce-i drept mănânc mult mai puțin față de momentul când eram însărcinată […] Alăptatul și colicii bebelușului mă țin în priză.
Nu prea am poftă de mâncare și nu prea îmi stă gândul la mâncare, dar în rest mănânc normal, mese normale, nu am trecut să mănânc salate sau mai știu eu ce. Cel mai important lucru este faptul că nu mă stresez deloc cu dieta. Am eu timp să revin ușor, ușor”, a mărturisit vedeta pe rețelele de socializare.