04 apr. 2023 | 19:26

Ce nu este bine să faci după împărtășanie. E mare păcat

Diverse
Ce nu este bine să faci după împărtășanie. E mare păcat
Ce nu este bine să faci după împărtășanie

Sfânta Taină a Împărtășaniei este binecunoscută tuturor creștinilor ortodocși. Acest proces reprezintă modul în care o persoană se poate uni cu Duhul Sfânt, fiind astfel eliberată de toate păcatele și cerându-și iertare de la Dumnezeu. Preoții recomandă să ne împărtășim de fiecare dată după spovedanie, însă este musai să ții minte și ce anume nu este bine să faci după împărtășanie.

Ce semnificație are Sfânta Împărtășanie

Procesul Împărtășaniei este taina prin care orice om se împărtășește cu Trupul și Sângele Domnului. După ce primești împărtășania, este important să ții cont de anumite reguli. Deși procesul pare destul de simplu, în esență, este mult mai complex, ținând cont că omul primește tainele dumnezeiești. În materialul care urmează, vă prezentăm ce nu este bine să faci după împărtășanie!

După primirea împărtășaniei, credincioșii sunt sfătuiți să nu mănânce sau să bea nimic timp de două ore. În acest mod, persoanele își protejează corpul și sufletele de orice fel de influență străină. De asemenea, Sfânta Împărtășanie trebuie să aibă timp să lucreze.

„Primele 2 ore de după împărtășanie trebuie să fie rezervate rugăciunii și pocăinței, iar tu trebuie să îi mulțumești lui Dumnezeu pentru primirea acestor Taine Sfinte”, spunea Părintele Ilarion, potrivit parinteleilarionargatu.ro.

De cele mai multe ori, oamenii tind să cadă în păcat după ce s-au împărtășit, astfel că pierd acest dar sfânt extrem de rapid. În plus, după împărtășanie, este indicat să nu vorbești despre subiecte nepotrivite sau să îndeplinești activități care pot distrage atenția de la Dumnezeu.

Imediat după ce ați plecat de la biserică, stați în liniște 10 minute, prin care să-i mulțumiți lui Dumnezeu pentru darul primit.

„Nu vă grăbiți să vărsați harul pe care l-ați primit”, susțin preoții.

Citește și: Ce e interzis să facă unii români în Postul Paștelui. E mare păcat, mai bine mai aștepți

Ce nu este bine să faci după împărtășanie

Totodată, în ziua în care vă împărtăşiți, este bine să nu dormiți, ci să vă rugați sau să citiți din cărțile sfinte. Se spune că nu este bine să adormiți, pentru ca nu cumva vrăjmașul să vă ispitească în vis și astfel să pângăriți prin somn ziua în care v-ați împărtășit.

Mai mult de atât, Sfânta Împărtăşanie este foc pentru cei ce o primesc cu nevrednicie, îi arde Flacăra Duhului Sfânt, de aceea unii după Sfânta Împărtăşanie se îmbolnăvesc sau le vin primejdii de moarte.

În cele din urmă, este important să ne amintim întotdeauna că Împărtășania este o cinste și o binecuvântare de la Dumnezeu, de aceea este bine să ținem cont de toate regulile enumerate mai sus.

Citește și: Efectele pe care le are rugăciunea asupra corpului tău. Specialiştii, uimiţi de rezultate

Parteneri
Se schimbă regulile de călătorie în Marea Britanie. Cum vei intra de anul acesta în Anglia
Redactia.ro
Misterul „Cascadei de Sânge” a fost, în sfârșit, dezlegat. Locul devenise obsesie pentru geologii lumii
Click.ro
O femeie, fost ofițer de penitenciar, a fost condamnată la 15 luni de închisoare, după ce a fost filmată făcând sex cu un deținut
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Wow, asta da veste surpriză de început de an! După divorțul răsunător de îndrăgita artistă, acum și-a oficializat relația cu noua iubită! Uluitor cine i-a luat locul cântăreței
Unica.ro
Toate schimbările din noua lege a pensiilor. La ce să te aștepți
EVZ.ro
Bănel Nicoliță, surprins de ziua lui de naștere! Cine l-a așteptat acasă, la miezul nopții
Spynews
Călin Georgescu, eliminat de la alegerile prezidențiale? Anunțul sosit acum: Curtea s-a pronunțat...
Capital.ro
Cum arată și cât te costă să dormi în casa lui Tudor Chirilă, la Porumbacu de Sus. Imaginile sunt idilice: iubita lui a pus murături pentru turiști, el face tabere de creație, iar copiii se bucură de natură
Avantaje
FĂRĂ VIZE în SUA. Avem DATA OFICIALĂ a intrării în programul Visa Waiver
Mediaflux
Marian Drăgulescu se căsătorește! Fostul sportiv a anunțat data la care va avea loc marele eveniment 
Spynews.ro
Motivul pentru care Cuza de la Noaptea Târziu a refuzat să își viziteze părinții timp de 2 ani. Ce s-a întâmplat
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro