Ce alimente produc județele României. Unde avem cele mai tari fabrici de pâine, carne sau lactate. În noiembrie anul trecut, țara noastră număra 457 de fabrici de procesare a laptelui și cărnii, cu o capacitate de procesare de câteva tone sau de câteva sute de tone pe zi, 1.930 de unităţi de fabricare a pâinii, acolo unde sunt incluse şi brutăriile, şi 146 de centre de ambalare a ouălor, potrivit datelor ANSVSA – Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Astfel, cele mai fabrici de carne există în județul Suceava, 19 la număr, apoi în județele Ilfov (17) și Prahova (16). Cele mai multe fabrici de lapte se găsesc în Suceava, 14 la număr, apoi în Mureș, 12 la număr, Harghita, 10 la număr.
Satu Mare este fruntaș la fabricarea pâinii, în unități mari și în simple brutării, cu un număr de 171 de spații înregistrate pentru fabricarea pâinii, apoi în București, 126, și Timiș, 114.
Bucureștiul este una dintre cele mai dinamice piețe, iar în 2021 au fost înființate 20 de unități de fabricare a pâinii, printre care Panero Business, Ebapan Impex, Bahar Pan, Papatia Pan şi Oamenii Mei. În judeţul Prahova au apărut trei unităţi de de fabricare a pâinii noi în 2021, Lizzet Pan, Bonpan Comiprod şi Simba Pan.
La ambalarea ouălor, județul Mureș deține prima poziție cu 15 unități, urmat de judeţele Maramureş (9), Olt (8) şi Braşov (8). Toneli Holding este cel mai mare producător de ouă după cifra de afaceri din România, de peste 100 mil. lei, are cele opt ferme în judeţele Argeş, Dâmboviţa, Ialomiţa şi Teleorman.
Cei mai mari producători de carne și de preparate din carne, lactate și brânzeturi și de pâine nu au producție, neapărat, în județul cu cele mai multe fabrici.
În anumite județe în care sunt companii mari nu s-au mai dezvoltat mulți producători mici, ci cei mari au centre de colectare a materiei prime, iar fermierii vând direct. În județul Covasna, unde este și Covalact, cu venituri anuale de circa 250 mil. de lei, mai există o singură unitate de procesare în afară de a sa, însă există foarte multe centre de colectare a laptelui crud, potrivit ANSVSA.
Dar există și județe slab dezvoltate, cu un PIB mai mic. Spre exemplu, în județul Sălaj, este numai o fabrică de procesare a cărnii, o fabrică de procesare a laptelui şi o companie care ambalează ouă, iar judeţele Caraş-Severin, Dolj şi Olt nu au nicio unitate de procesare a laptelui.
Specialiștii din domeniu susțin că industria alimentară este un sector de aproximativ 60 mld. lei, având un potenţial enorm de creştere, ce ar putea ajunge să se dubleze în câțiva ani.