Ce a spus Iulia Albu despre Simona Halep. E atât de rar, și Măruță a fost uimit

Ce a spus Iulia Albu despre Simona Halep. E atât de rar, și Măruță a fost uimit
Declaraţii incredibile făcute de Iulia Albu despre Simona Halep

Nu mai este pentru nimeni un secret faptul că rubrica “Marţea Neagră” se bucură de un succes uriaş. Ceea ce i-a uimit, însă, pe telespectatorii Pro TV a fost declaraţia făcută de Iulia Albu despre Simona Halep. E atât de rar ce a spus criticul de modă, încât şi Cătălin Măruţă a fost uimit.

Ce părere are Iulia Albu despre Simona Halep

Despre Iulia Albu ştie toată lumea că spune lucrurilor pe nume. Realizatoarea rubricii “Marţea Neagră” din cadrul emisiunii “La Măruţă” nu se sfieşte să critice indiferent de persoana a cărei ţinută trebuie să o comenteze. Aducând în discuţie vedetele care doresc să fie un exemplu pentru fani, fără să fi făcut de fapt nimic, aceasta a dorit să vorbească despre Simona Halep.

Deşi rubrica este una care ţine de modă, de data aceasta criticul a ales să o laude pe jucătoarea de tenis pentru meritele sale.

“Simona Halep este un model, un exemplu. Mai mult, a reuşit prin ea însăşi să facă ceva, a muncit foarte mult. Eu am ţinut să o avem în această rubrică pentru că vreau să facem şi ceva bun aici, să le arătăm şi celorlati că se poate. Sunt mândră că e româncă, e un exemplu de urmat pentru toată lumea. Îmi place mult”, a spus Iulia Albu.

Obişnuit cu critici dure din partea acesteia, Cătălin Măruţă a fost uimit de mărturisirea făcută de colega sa de platou. Rar se întâmplă ca Iulia Albu să rostească atâtea laude!

Iulia Albu o apreciază sincer pe Simona Halep

Nu este, însă, prima oară, când criticul de modă se arată impresionată de numărul 2 din tenisul mondial feminin. În urmă cu doi ani, Iulia Albu a avut numai cuvinte de laudă la adresa Simonei Halep care participase atunci la un eveniment monden important.

„Simona Halep nu poartă cercei Iulia Albu Leş Merveilles, dar restul lucrurilor pe care le poartă… le poartă impecabil. Mă deranjează ceasul, dar, hei, nu pare a fi un eveniment de seară, aşa încât voi trece cu vederea. 1,2,3,4, 1000, 2519 inimioare pe rochia Simonei. Nu mă credeţi? Puteţi să le număraţi şi singuri!”, a spus aceasta, în urmă cu doi ani.

De curând, Simona Halep a mai primit o veste bună! Meciul din finala de la Dubai, din februarie, în care a jucat împotriva Elenei Rybakina, a fost desemnat cea mai frumoasă partidă de tenis feminin din 2020. Românca a revenit în forţă după ce pierduse primul set (3-6) și l-a câștigat pe al doilea cu același scor. În setul decisiv, Halep s-a impus și a ridicat trofeul de la Dubai.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI