Se știe că Dani Oțil are o pasiune pentru animale, fiind mare iubitor de câini și de pisici. Astfel de exemplare au fost, de altfel, mereu prezente în emisiunea Neatza cu Răzvan și Dani, la fel cum s-a întâmplat și în ediția de azi a emisiunii, când în platou s-au aflat niște superbe exemplare de câini labrador.
Dani Oțil are însă mare lipici la câini, iar prezentatorul s-a trezit în mijlocul discuției, cu un câine care îl lingea pe față, în timp ce el era căzut la pământ, dărâmat de un exemplar rabrador, extrem de prietenos, un labrador crescut într-o familie cu doi copii.
“Sunt la televizor, nu ţi-e ruşine?! Lasă prezentatorul să muncească! Aşa ceva?! Eu am văzut un câine adult labrador care răspundea la comenzi ca un adult. Înţelegea tot. Mi s-a părut extraordinar”, a spus amuzat Dani Otil.
Dani Oțil are acasă un animal de companie, este o pisică tigrată pe nume Gălușcă. Astfel că între curse de raliu și emisiune, Dani Oțil își mai face timp să se joace și cu pisica sa. În luna august se va naște al patrulea membru al familiei, un băiețel, moment pe care Dani Oțil așteaptă cu nerăbdare.
Dani Oțil spunea într-o ediție recentă a emisiunii un episod petrecut într-o seară, episod care l-a pus serios pe gânduri.
”Am avut un episod interesant noaptea trecuta, ma jucam cu mata si in timp ce ma jucam cu ea, s-a tras si s-a lovit cu cu capul de masă. M-am simtit vinovat. Un sfert de ora am fost suparat. Pai daca am suferit ca s-a lovit pisica un sfert de ora, oare cat voi suferi daca se va lovi copilul? Doi ani?”, spunea Dani Oțil, după discuția despre părințeală cu Ruxandra Luca.
De altfel, Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru venirea pe lume a copilului, iar recent viitori părinți au fost în căutare de pătuț. Dani Oțil a povestit experiența ”neplăcută” pe care a avut-o când a mers să cumpere un pătuț pentru băiețelul său.
”Ai văzut cât e un pat de copil? E cât un Matiz. Am fost într-un magazin să luăm un pat de copil. Când am aflat cât costă, am zis că e bine, până la 16 ani nu îl mai schimb. Dar doamna de acolo mi-a zis că salteaua trebuie schimbată de câteva ori. Și am plecat imediat… Un pat e cât un Matiz, mai bine îmi luam un Matiz când eram mai tânăr.
Ați văzut că anumite influencerițe au câte 3 paturi de copii pentru un singur copil? Sunt pe Olx acum, nu zic mai multe. Nouă ne place să dăm și bani”, a zis Dani Oțil în emisiunea pe care o prezintă.