Dana Rogoz jonglează cu proiecte TV, filme și piese de teatru, iar când prinde un pic de timp liber între două proiecte își încarcă bateriile într-o vacanță. În vară a bifat prima experiență în Japonia, unde plănuiește să se întoarcă în formulă completă, alături de soțul ei, regizorul Radu Dragomir, și de cei doi copiii ai lor: Vlad și Lia.
De această dată l-au avut alături și pe Barbu, fiul regizorului. În interviul exclusiv acordat pentru Playtech Știri, actrița ne-a vorbit despre culisele debutului tău regizoral și feedbackul primit, dar și despre turul de forță făcut în Japonia, unde a schimbat 8 cazări în 2 săptămâni.
Dana Rogoz revine pe micul ecran din 16 septembrie, când începe la Pro TV primul sezon al serialului “Groapa”. Actrița are în derulare și spectacole de teatru, dar va începe și filmările pentru un lungmetraj.
Ai debut ca regizor cu scurtmetrajul La distanță. Ți-ai dorit acest statut?
Dana Rogoz: A fost o încercare, nici măcar nu am avut proiecția cu mine regizor, nu mi-am dorit neapărat rolul ăsta (n.r de regizor), cumva am fost împinsă mai mult de la spate, dar faptul că vin acum niște confirmări evident că mă bucură.
Radu te-a încurajat să faci acest pas?
Dana Rogoz: Foarte mult, cred că cel mai mult. Eu inițial am scris scenariul în ideea că poate îl va regiza el, deci nu am gândit la momentul în care am scris că eu voi face și el a zis: “Nu, Dana, e scenariul tău, e viziunea ta, mergi până la capăt”. Mi-a dat curaj.
Ce mai urmează după acest scurtmetraj? Mai faci un pas în direcția asta?
Dana Rogoz: Încă nu știu, nu vreau să fie această presiune, dacă o să vină la un moment dat povestea, poate, adică nu exclud, dar nu am acest plan. Am acum un distribuitor francez, producător care practic insistă să depun, să vin cât de repede cu al doilea scenariu și nu sunt încă acolo.
Ai o toamnă bogată. Ai serialul Groapa, ai scurtmetrajul cu care mergi la diverse festivaluri.
Dana Rogoz: Da. Am jucat la începutul anului într-un lungmetraj și sper să aibă premiera cât de curând, iar tot în toamna aceasta filmez pentru un alt lungmetraj, am un rolișor într-un lungmetraj regizat de Eugen Jebeleanu.
Și teatru desigur, o să joc în continuare în spectacolele de la Teatrul unteatru și teoretic ar trebui să mai încep cel puțin un proiect până la finalul anului și probabil că pe al doilea în stagiunea următoare, adică alte două spectacole de teatru. O să văd cum le împac.
De unde îți iei energia?
Cred că mă încarc lucrând, sincer. Mă încarc din proiectele împlinite cumva, duse până la capăt, îmi dau curaj să merg mai departe. Nu înseamnă că nu am momente în care mă simt obosită și simt că poate nu au ieșit lucrurile exact așa cum aș vrea și sigur că uneori trebuie să renunț la anumite lucruri sau trebuie să prioritizez.
Și anumite perioade mă dedic exclusiv unui singur proiect și amân altele. E normal, e firesc să fac asta. Cred că e deja cumva în structura mea, așa am crescut, am fost de mică și la filmări și la școală și în toate părțile și cred că nici nu aș ști cum e altfel.
În vară ți-ai încărcat bateriile în Japonia. Cum a fost experiența pentru voi?
Dana Rogoz: A fost foarte frumos. Am stat două săptămâni acolo, a fost prima oară în Japonia. Venisem cumva pregătiți pentru o altă lume, chiar e o altă lume, dar nu mă așteptam, adică la nivelul imaginilor pare așa un haos, dar, de fapt, sunt foarte organizați și liniștiți.
Pentru copiii a fost ușoară integrarea, tot cumva e în sprijinul omului, grija pentru celălalt e foarte prezentă. Ne-a plăcut, am făcut un tur de forță așa cum îmi place mie și cum le place și lor, sincer, adică nu-i forțez deloc în sensul acesta și Vlad este să mergem mai departe.
În 2 săptămâni am schimbat 8 cazări, pentru că am vrut să facem un circuit cât mai lung și practic stăteam două nopți, mergeam mai departe, iarăși două nopți ca să putem să vedem cât mai mult, mai ales că eram prima oară în Japonia și să ne facem așa o idee și apoi când vom reveni să știm exact în ce zone putem sta mai mult.
Cum a fost adaptarea?
Dana Rogoz: Am lăsat lucrurile să se așeze normal, să ne adaptăm în ritmul nostru. Ne trezeam inițial pe la ora 2.00, ora locală, ratam cu totul micul dejun și evident că ne culcam mai târziu, mai ales Lia, care ea dormea în timpul zilei, dormea după ora din România practic.
Prânzul îl făcea pe la 7.00 – 8.00 seara, noi bănuiam că ok, ea se încarcă acum și ne așteaptă o noapte complicată, dar pentru ea era foarte comod. Ce conta că e lumină, că e întuneric, dacă părinții sunt la dispoziție să ne jucăm? Ce contează?
Ce te-a impresionat cel mai mult în Japonia?
Dana Rogoz: Cred că șocul a fost că Tokyo, de exemplu, care este un oraș atât de mare și cu cea mai aglomerată intersecție, e foarte liniștit și foarte curat.
În trenurile de mare viteză nu numai că erai sfătuit să îți închizi telefonul să nu sune, dar dacă voiai sa vorbesti la telefon exista o cabină pentru asta, în care te duceai și vorbeai, tocmai ca să nu deranjezi pe ceilalți. Și tot felul de detalii de genul acesta, care îți arată că au o grijă fantastică pentru cel de lângă tine.
Video: Cătălin Shadi Sîrbu