29 ian. 2023 | 17:05

Lista drumurilor închise din România, din ce în ce mai mică. Cât e stratul de zăpadă în România în funcţie de zonă

Vremea Meteo
Lista drumurilor închise din România, din ce în ce mai mică. Cât e stratul de zăpadă în România în funcţie de zonă
Ninge în toată România, și pare că nu se mai oprește

Lista drumurilor închise din România actualizată a fost actualizată astăzi, 29 ianuarie 2023 de CNSU și Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Lista drumurilor închise din România actualizată

Update duminică, 29 ianuarie 2023, ora 17:00. A fost actualizată lista drumurilor închise din România

Deși ANM a anunțat, relativ, scăderea cantităților de precipitații sub formă de ninsoare, la această oră CNSU a actualizat lista drumurilor naționale afectate de căderile de zăpadă, noile informații vorbind de cel puțin trei sectoare de drum din județele Vrancea, Galați și Brăila care au fost închise, iar în alte sectoare de drum s-au impus restricții de tonaj. În cele ce urmează avem lista drumurilor închise din România actualizată, după cum urmează:

Județul Brăila

  • DN23 Brăila – Olăneasca închis
  • DN 22 Râmnicu Sărat – Băile (județul Buzău) – Brăila (jud. Brăila) traficul este restricționat pentru autoturisme cu masa mai mare de 3,5 tone.

Județul Galați

  • DN 24D Băleni – Tulucești închis
  • DN 24D (Băleni – limită cu Județul Vaslui) traficul este restricționat pentru autoturisme cu masa mai mare de 7,5 tone
  • DN 25 (Hanu Conachi –Șendreni) traficul este restricționat pentru autoturisme cu masa mai mare de 7,5 tone.

Județul Vrancea

  •  DN 23B Măicănești – Ciorăști închis

 

Update duminică, 29 ianuarie 2023, ora 10:10. În orașul Bisoca din județul Buzău, stratul de zăpadă a depășit doi metri.

„Mulțumim lui Dumnezeu și pt această zi minunată!”, a scris pe Facebook un localnic, în descrierea unor fotografii ce arată troienele uriașe. (sursa: Facebook/ Angelica Marin)

Update duminică, 29 ianuarie 2023, ora 09:30. Ninsorile și viscolul din ultimele ore au paralizat circulația în mai multe zone ale țării. Duminică dimineața, nouă sectoare de drumuri naționale din județele Brăila, Buzău, Vrancea, Galați și Bacău sunt închise. Este vorba despre:

  • DN 22 Brăila, județul Brăila – Râmnicu Sărat, județul Buzău;
  • DN 23B Măicănești, județul Vrancea – limita județul Buzău;
  • DN 2N Bogza – Jitia, județul Vrancea;
  • DN 23A Milcovul – Ciorăști, județul Vrancea;
  • DN 23 Brăila, județul Brăila – Focșani, județul Vrancea;
  • DN 2R Jitia – Vintileasca, județul Vrancea;
  • DN 25 Șendreni – Hanu Conachi, județul Galați;
  • DN 24D Băleni – Tulucești, județul Galați;
  • DN 11A Bârlad/județul Vaslui – limită județ Bacău.

Drumuri cu trafic restricționat pentru mașinile cu masa mai mare de 7,5 tone:

  • DN 2D Focșani – Greșu/VN;
  • toate drumurile naționale din județul Brăila, cu excepția DN 22B, unde restricția este permanentă, de 3,5 tone;
  • în județul Galați, pe următoarele drumuri naționale: DN 24D, DN 25 și DN 26.

Drumuri cu trafic restricționat pentru mașinile cu masa mai mare de 4,5 tone:

  • DN 24 Tișița/VN – Cosmești/GL;
  • DN 11A Adjud-Vechi – Podu Turcului/VN.

Drumuri cu trafic restricționat pentru mașinile cu masa mai mare de 3,5 tone:

  • DN 2 în județul Buzău, de la limita jud. Ialomița – limită jud. Vrancea;

Bara Sulina rămâne închisă, celelalte porturi fiind redeschise.

Știre inițială

După o lungă perioadă în care am fost văduviți de zăpadă, iar valorile termice au oscilat spre temperaturi pozitive, pe alocuri cu valori record, iată că de mai bine de 48 de ore ninge peste tot în România, la fel și în București, devenind bucuria celor mici, deși nu se află în vacanță. Așa cum spuneam în introducere, la nivelul Bucureștiului, deși ANM anunța cel puțin 30 de cm și ca fiind cel mai afectat de depunerile de zăpadă, la această oră stratul nu măsoară mai mult de 9 cm.

Update 28 ianuarie 2023, ora 18:25: Peste 60 localități afectate de stratul de zăpadă

Conform informațiilor de la Comitetului Naţional pentru Situații de Urgență, lucrurile s-au complicat în mai multe județe, fiind nevoie de intervenția ISU, iar în alte județe au fost instituite

„Astăzi, în intervalul orar 07:00-16:30, s-au înregistrat efecte în 60 localități din 16 județe (AG, BC, BR, BZ, CT, DB, GL, GR, HD, IF, PH, TR, TL, VL, VS și VN) și municipiul București, unde echipajele operative au derulat misiuni pentru deblocarea mai multor autovehicule blocate în zăpadă, precum și pentru degajarea a 25 copaci și 11 stâlpi de electricitate, fiind avariate 5 autoturisme, 1 anexă gospodărească și acoperișul unui bloc de locuințe. Pentru optimizarea misiunilor de răspuns, în zonele puternic impactate de vremea severă, se mențin următoarele măsuri:

-starea de operativitate a tuturor categoriilor de mijloace și echipamente, pentru asigurarea acțiunilor de răspuns, astfel încât, la ordin, manevra de forțe și mijloace să se realizeze în cel mai scurt timp;

-asigurarea permanenței la nivelul autorităților locale din zonele aflate sub incidența codurilor de vreme rea;

-convocarea ședințelor extraordinare la nivelul Comitetelor Județene pentru Situații de Urgență ale județelor Vrancea și Buzău;

-activarea Centrelor Județene de Coordonare și Conducere a Intervenției, prin operaționalizarea Grupelor Operative la nivelul inspectoratelor pentru situații de Urgență din 6 județe (AG, BR, BZ, DB, PH, VN);

-creșterea capacității operaționale la nivelul inspectoratelor pentru situații de urgență ale județelor Buzău și Vrancea.

Reamintim că pentru prevenirea situațiilor care să pună în pericol cetățenii, în cursul zilei a fost transmis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului Ro-alert. Totodată, pentru activarea rapidă a acțiunilor de răspuns la situațiile de urgență înregistrate, respectiv de gestionare a efectelor generate de fenomenele meteo periculoase, Comitetului Naţional pentru Situații de Urgență a decretat astăzi starea de alertă pentru județul Vrancea.”, anunță Comitetul Naţional pentru Situații de Urgență.

Comitetul Naţional pentru Situații de Urgență anunță și misiuni de salvare

În cadrul aceluiași comunicat, CNSU a mai dat publicității informații despre județe unde a fost necesară intervenția specială pentru misiuni de salvare, precum și date despre zone unde alimentarea cu energie electrică a fost oprită, fiind vorba de 122 de localități, din cel puțin 7 județe grav afectate de caăderile de zăpadă:

„În județele Buzău, Vrancea, Brăila, Galați, pompierii salvatori au acționat pentru preluarea a 4 gravide, blocate în autoturisme și transportarea acestora, în condiții de siguranță, la cele mai apropiate unități sanitare pentru îngrijiri medicale de specialitate, precum și pentru preluarea altor 2 persoane care necesitau dializă.La acest moment, intervențiile salvatorilor continuă în județele Bacău, Brăila, Buzău, Dâmbovița, Galați, Vaslui și Vrancea pentru deblocarea autovehiculelor rămase blocate în zăpadă, cât și pentru degajarea copacilor căzuți pe carosabil.

Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică se înregistrează întreruperi în 122 localități din 7 județe (AG, BR, BZ, DB, GL, PH și VN), însă echipe specializate se află în teren pentru remedierea situației în cel mai scurt timp și revenirea la starea de normalitate. Astfel, situația este în dinamică, iar evoluția acesteia va fi atent monitorizată pentru dispunerea imediată a măsurilor care se impun, astfel încât situațiile de urgență înregistrate să fie gestionate în mod eficient.”

Cât e stratul de zăpadă în România în funcţie de zonă

De cealaltă parte, dacă consultăm graficul care ne arată cât e stratul de zăpadă în România în funcţie de zonă, vom vedea că, de exemplu, în zona Căliman, în zona de Centru-Est a teritoriului, se înregistrează 71 de cm de zăpadă depusă, dar trebuie să ținem cont că este vorba, totuși de zonă montană.

Zona Căliman este urmată înde-aproape de zona stațiunilor montane, Sinaia, Predeal, Bușteni, aici fiind înregistrat 61 de cm de zăpadă depusă. Dar recordul, așa cum era de așteptat, de 153, respectiv 140 de cm, se regăsește pe Vârful Omu, în dreptul cabanei cu același nume și a stației meteo de aici.

Mergând spre sudul Moldovei, aproape de Râmnicu-Sărat, la Bișoca, stratul depus, conform datelor, a ajuns la 43 de cm de zăpadă depusă, iar la Întorsura Buzăului, de exemplu, stratul de zăpadă depus a ajuns la cel puțin 30-38 de cm.

Un alt loc unde stratul de zăpadă a ajuns la 71 de cm este aproape de Drobeta-Turnu-Severin, mai exact la Cuntu Târgu, iar în centrul țării, surprinzător, în Brașov stratul a ajuns la puțin peste 13 cm de zăpadă.

În sud-estul țării, în Galați, Tecuci sau Focșani, stratul de zăpadă oscilează între 14 cm la tecuci, 23 la galați și 30 de cm de zăpadă depusă în zona Focșani.

Grafic: Cât e stratul de zăpadă în România în funcţie de zonă

Grafic: Cât e stratul de zăpadă în România în funcţie de zonă

ANM: Avertizare de Cod Galben de ninsori moderate cantitativ și viscol, între 28 ianuarie, ora 14 – 29 ianuarie, ora 10

„În intervalul menționat în Dobrogea, estul Munteniei, jumătatea sudică a Moldovei, precum și în zona Carpaților de Curbură va continua să ningă (se vor acumula în general 15…20 l/mp) și să se depună strat de zăpadă. În aceste zone vor mai fi intensificări ale vântului, cu viteze în general de 45…55 km/h, viscolind ninsoarea, local troienind zăpada și determinând scăderea vizibilității.

În restul zonei atenționate din Muntenia (județele Prahova, Giurgiu, Ilfov și municipiul București) va ninge moderat cantitativ, iar vântul va avea intensificări în general de 30…35 km/h. Duminică (29 ianuarie) vor mai fi intensificări ale vântului local în estul țării unde zăpada va fi spulberată, iar vizibilitatea scăzută.”, anunță ANM în avertizarea emisă astăzi.

Care este lista drumurilor închise din România

Dar, toate aceste cifre ne mai dau un semnal de alarmă, referitor la drumurile naționale închise datorită depunerilor mari de zăpadă din ultimele 48 de ore, cel puțin, așa că vorbim acum de lista completă a drumurilor închise, care, conform polițiștilor de Centrul Infotrafic, conține nu mai puțin de 12 drumuri, după cum urmează:

  1. DN 22 Brăila, județul Brăila – Râmnicu Sărat, județul Buzău;
  2. DN 2C Costești – Padina, județul Buzău;
  3. DN 23B Măicănești, județul Vrancea – limita județul Buzău;
  4. DN 2N Bogza – Jitia, județul Vrancea;
  5. DN 23A Milcovul – Ciorăști, județul Vrancea;
  6. DN 23 Brăila, județul Brăila – Focșani, județul Vrancea;
  7. DN 2R Jitia – Vintileasca, județul Vrancea;
  8. DN 2L Tișița – Soveja, județul Vrancea;
  9. DN 2M Odobești – Butucoasa, județul Vrancea;
  10. DN 25 Șendreni – Hanu Conachi, județul Galați;
  11. DN 24D Băleni – Tulucești, județul Galați;
  12. DN 11A Bârlad – Ivești, județul Vaslui.

 

Conform polițiștilor, drumurile vor fi închise, deși s-a trecut la deszăpezirea acestora și folosirea de material antiderapant, până la momentul la care se va putea circula în condiții de vizibilitate optime. În același timp, s-au instituit și restricții de trafic la alte drumuri naționale, după cum urmează:

  1. DN 2 Obrejița – Adjud/VN;
  2. DN 2D Focșani – Greșu/VN;
  3. DN județul Brăila, cu excepția DN 22B, unde restricția este permanentă, de 3,5 tone
  4. DN 24D, DN 25 și DN 26 din Galați;
  5. DN 24 Tișița/VN – Cosmești/GL: Restricții pentru mașini cu masa mai mare de 4,5 tone;
  6. DN 11A Adjud-Vechi – Podu Turcului/VN: Restricții pentru mașini cu masa mai mare de 4,5 tone;
  7. DN 2 în județul Buzău, de la limita jud. Ialomița – limită jud. Vrancea: pentru mașini cu masa mai mare de 3,5 tone.
Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
O zodie va trece printr-o lecție karmică intensă la final de 2024, care îi va aduce multă suferință. Se va afla la răscrucea destinului, va fi nevoită să-și confrunte greșelile din trecut și să plătească pentru ele
Click.ro
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cât costă pantofii de lux pe care îi poartă Marcel Ciolacu. Au garanție pe viață!! 'Am două perechi... Ai lui Grindeanu sunt identici. Nu port alți pantofi'
Unica.ro
Adevărul despre banii românilor. Mesaj clar de la Banca Națională
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
Trupa Proconsul este în doliu. A murit marele artist: Cu profundă durere, am aflat azi...
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
Anunț privind PENSIILE din 2025! Cum se MAJOREAZĂ de FAPT
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a găsit-o
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro